Predici

Lectura I (Gen 18,1-10a)

Avram este un model al ospitalităţii întrucât demonstrează astfel de trăsături. Promptitudine: “Când i-a văzut, a alergat la intrarea în cort” (v.2), apoi demonstrează acest lucru prin gesturi de reverenţă (“S-a aruncat la pământ“) şi de atenţie oferind oaspeţilor apă pentru a se spăla şi dându-le posibilitatea să evite căldura soarelui (“sub copac”: vv. 4.8). Ba chiar consideră o favoare faptul de a putea oferi ospitalitate: “Doamne, dacă am aflat bunăvoinţă în ochii tăi, nu trece fără să te opreşti la slujitorul tău” (v. 3): vede un drept al celui străin faptul de a fi găzduit (v. 5). Apoi delicateţea se vede şi din faptul că el însuşi se ocupă de ei, implicându-i şi pe familiari (“s-a dus în grabă” … “s-a dus la cireadă”; Sara trebuie să facă “imediat”; chiar şi sluga “s-a grăbit”: v. 6). Este generos: pune să pregătească “trei măsuri” (3 x 15 litri) din făina cea mai bună, un viţel frumos şi fraged”, “unt” şi “lapte”. Şi nu doar atât, ci rămâne să le slujească până la sfârşit: “Le-a pus înaintea lor … în timp ce el stătea în picioare lângă ei sub copac”.

Misterios este numărul oaspeţilor: sunt “trei bărbaţi” sau un singur “Domn” (v. 2)? Concluzia episodului va revela caracterul divin al apariţiei. Înainte de a pleca, oaspetele face o promisiune: “Mă voi întoarce la tine peste un an … şi atunci Sara, soţia ta, va avea un fiu” (v. 9). Avram avea 75 de ani când Domnul îi adresează chemarea şi-i face pentru prima oară promisiunea unei descendenţe (Gen 12,4); la 99 de ani îi reînnoieşte promisiunea care se va împlini când va avea 100 de ani (17,1.17). Astfel Dumnezeu îşi revelează puterea: “Există oare ceva care este imposibil Domnului?” (18,14).

Lectura a II-a (Col 1,24-28)

Paul vorbeşte despre misiunea sa şi despre modul cum o trăieşte: această misiune ia fost încredinţată de Domnul (v. 25; cf. Fap 9,15), nu este o iniţiativă personală. Această misiune consistă din “a fi ministru” al Bisericii – “trupul lui Cristos” (v. 24). Această slujire are ca şi conţinut “misterul” (v. 26) sau planul de mântuire universală pe care Dumnezeu vrea să-l realizeze în istoria omenirii. În centru nu este o realitate neutră, ci însăşi persoana lui Isus Cristos, Mesia: de la El vine “bogăţia minunată a acestei slujiri” (v. 28). Din acest motiv, lui Paul nu-i este teamă să înfrunte dificultăţile (v. 29); din contră, în aceste dificultăţi îşi află bucuria deoarece suportă toate din iubire faţă de creştini: “Mă bucur de suferinţele pe care le îndur pentru voi“.

Sugestivă este indicaţia pe care Paul o dă în ceea ce priveşte originea şi scopul acţiunii sale: “echipajul” spiritual îi este dat de sus: “prin puterea care vine de la El şi care acţionează în mine cu intensitate (v. 29). Scopul este acela de a contribui la pătimirile mântuitoare ale lui Cristos: “Completez în trupul meu ceea ce lipseşte pătimirilor lui Cristos” (v. 24). Pentru Paul, aceste pătimiri ale lui Cristos sunt cu prisosinţă suficiente pentru a “lucra” mântuirea. Însă vestirea şi primirea ei comportă anumite suferinţe pe care Paul le vede ca şi “completare ale pătimirii”.

Evanghelia (Lc 10,38-42)

Isus ajunge în Betania şi este primit de cele două surori, Marta şi Maria; de fratele Lazăr nu se vorbeşte. Marta este prima pomenită: “L-a primit în casa sa” (v. 38). Maria oferă primirea ascultării: “Şezută la picioarele lui Isus, îi asculta Cuvintele” (v. 39). S-ar putea spune că Isus se bucură de o primirea completă şi armonioasă: Marta se îngrijeşte de aspectele materiale, Maria de cele spirituale. Dar echilibrul se distruge atunci când Marta, care se supraîncărcase cu o muncă “pe cinste”, se apropie de Isus şi-i adresează nişte cuvinte care lasă să se înţeleagă o anumită indignare faţă de sora ei – “m-a lăsat singură să slujesc” - dar şi o confidenţă nepoliticoasă faţă de oaspete, ajungând aproape până la a-l dojeni: “Doamne, nu-ţi pasă … Spune-i deci să mă ajute!” (v. 40). Pentru Marta, primirea pare că se reduce la aspectul material: Maria ar trebui să-i dea o mână de ajutor în loc să stea să caşte gura la Isus. Ba chiar oaspetele însuşi ar trebui – după ea – să-i poruncească Mariei de a munci pentru El, în timp ce El ar trebui să stea singur şi să aştepte cu răbdare prânzul.

Isus, care până în acel moment o “învăţase” pe Maria, acum “dă o lecţie” Martei: o dojeneşte cu gingăşie: “Marta, Marta” şi o atenţionează să observe că a alegerea făcută nu este cea mai nimerită pentru că a preferat “multe lucruri” unicului lucru “de care avem nevoie” (v. 41 şi urm.). O laudă în schimb pe Maria pentru că a ales “partea cea mai bună” (v. 42)

pr. Eduard Patraşcu Ritul latin