Start > Ritul latin > Duminica a XVII-a de peste An (C)

Duminica a XVII-a de peste An (C)

27 July 2007
786 afișări

Autor: pr. Eduard Patrașcu
Copyright: ParohiaFaraoani.ro
Duminica a XVII-a de peste an (Anul C)

- comentariu exegetico-spiritual –

Lectura I (Gen 18,20-21.23-32)

Suntem încă în cadrul vizitei pe care “Cei Trei” i-o fac lui Avram: versetul 22 confirmă acest lucru atunci când menționează că este vorba încă de “acei oameni” și de unicum “Domn”. Acestui “Domn” Avram se adresează demonstrând că este nu doar “părintele nostru întru credință” și exemplu de ospitalitate, dar și un mare mijlocitor.

Avram mijlocește la Domnul pentru Sodoma: recurge la acel atribut al lui Dumnezeu – “dreptatea” – care poate fi ca sabie cu două tăișuri: împotriva păcătoșilor sau în favoarea celor nevinovați. Avram invocă dreptatea pentru cei nevinovați pentru a obține iertarea și pentru ceilalți: rezultatul este salvarea întregului oraș. Opțiunea lui Avram se bazează pe prietenia cu Dumnezeu, care-l numește “prietenul meu” (Is 41,8; Iac 2,23), în timp ce Avram îl poate chema de mai multe ori “Domnul meu” (v. 27.30.31.32) și i se poate adresa “jucându-se” până de 7 ori cu un curaj plin de încredere: “Vezi cum îndrăznesc …” (v. 27.31). Dumnezeu îi face cunoscute planurile sale: “Trebuie oare să țin ascunse lui Avram ceea ce am de gând să fac?” (Gen 18,17) iar Avram știe că Dumnezeu, chiar dacă este “judecătorul lumii întregi”, milostivirea sa este mai puternică decât dreptatea; fapt pentru care tocmai insistând asupra dreptății, invocă îndurare. Astfel Avram se dovedește a fi prietenul nu doar al lui Dumnezeu, ci și al oamenilor pentru care mijlocește.

Lectura a II-a (Col 2,12-14)

Botezul este punctul de plecare al vieții creștine, este momentul în care nou suntem “implantați” – “cu”, “împreună”, repetat de textul de azi – în misterul pascal al lui Cristos: moartea și învierea sa. Moartea lui Isus pe cruce și înmormântarea sa au distrus moartea noastră spirituală “iertându-ne toate păcatele” (v. 13), distrugând “registrul datoriilor noastre” și al întregii omeniri. Cristos a îndepărtat acet lucru cu un preț mare, acela al sângelui său vărsat pe cruce (v. 14). Prin învierea Fiului, Tatăl ne-a dat viață “și nouă” (v. 13). Dar viața și eliberarea de datoriile noastre ne-au fost date cu o condiție: să exprimăm adeziunea noastră “prin credința în puterea lui Dumnezeu” (v. 12).

Evanghelia (Lc 11,1-13)

Isus îi învață pe ucenici să se roage prin exemplu (“Se afla într-un loc separat să se roage … v.1) și prin cuvânt (“Când vă rugați, spuneți…: v. 2). Ne introduce în secretul relației sale filiale cu Tatăl, revelându-ne Cuvintele adecvate cu care să putem dialoga cu El.

Înainte de toate, și noi îl putem numi “Tată”: deci suntem în mod real fiii săi și putem să “ne apropiem la tronul harului cu deplină încredere” (Evr 4,16), deci cu încredere mai mare decât o facem cu tatăl care ne-a dat viața naturală (“cu cât mai mult Tatăl vostru care este în cer …: v. 13). A “sfinți numele” Tatălui înseamnă ca Dumnezeu să fie cunoscut și recunoscut conform cu ceea ce El a revelat despre Sine. A cere “vie împărăția” Tatălui înseamnă a cere ca omenirea să fie guvernată de Harul său si de Cuvântul său care garantează adevărul, dreptatea, iubirea și pacea. “Pâinea” se referă la tot ceea ce omul are nevoie pentru viața trupului și a sufletului. “Iertarea”: o invocăm de la Dumnezeu și ne angajăm să o dăm și altora. “Ajutorul în ispită”: face parte din viața spirituală; ha experimentat-o și Isus însuși (Lc 4), fapt pentru care poate să ne vină în ajutor (Evr 2,18; 4,15; 12,4-7).

Cele două scurte parabole au un mesaj comun care se află în centru (v. 9): Isus dă siguranța că orice rugăciune va fi ascultată cu condiția ca de partea noastră să existe deplină încredere, ca atunci când ne adresăm unui tată (v. 11-13) și să nu lipsească – în caz că e nevoie – insistența (v. 8). “Nu mă deranja”, răspunde prietenul (v. 7), dar apoi cedează la insistență; “ca să nu mai vină să mă deranjeze” (18,5), răbufnește judecătorul care decide să facă dreptate văduvei. Dar Tatăl ceresc, care știe de ce avem nevoie, nu dă doar “lucruri bune”, ci și darul prin excelență, pe Duhul Sfânt: și e îl dă “imediat”, numai să i se ceară cu credință (11,3; 18,8).

Ritul latin