Start > Ritul latin > Rugându-ne după cum ne-a învățat Isus

Rugându-ne după cum ne-a învățat Isus

18 July 2007
1,746 afișări

Autor: pr. Ernest Munachi Ezeogu
Traducere: Radu Capan
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XVII-a de peste an (Anul C)

Un om de afaceri avea nevoie de milioane de dolari pentru a putea încheia o importantă afacere, și drept urmare a venit la biserică să se roage. Lângă el era un bărbat care se ruga pentru o sută de dolari, pentru o datorie urgentă. Omul de afaceri și-a scos portmoneul și i-a dat 100$. Bărbatul s-a ridicat bucuros și a plecat din biserică. Afaceristul a închis ochii și a început să se roage: “Și acum Doamne, că nu mai ai pe altcineva de ascultat decât pe mine, ascultă-mi rugăciunea.”

Robert A. Cook, președinte unui Colegiu din New York, a ținut odată o conferință la Institutul Biblic Moody. Cook a spus atunci că cu o zi înainte fusese la o întâlnire în Washington și vorbise cu vice-președintele George Bush. După două ore a avut ocazia să se întâlnească pentru scurt timp chiar cu președintele Ronald Reagan. Zâmbind, a spus audienței: “Dar asta nu-i nimic! Astăzi am vorbit cu Dumnezeu!”

Aceste două exemple de bărbați în rugăciune, un afacerist și un președinte de colegiu, ne pot învăța multe despre rugăciunea creștină. La modul pozitiv, ne arată că și oamenii aflați sus pe scara socială își găsesc timp de rugăciune. Dar în mod subtil ne subliniază problema asupra căreia se oprește Evanghelia de astăzi: care este starea corespunzătoare pe care trebuie să o adopte creștinul în rugăciune? În ambele cazuri îl vedem pe Dumnezeu prezentat ca marele șef. Așa ar trebui să ne rugăm? Cererea discipolilor adresată lui Isus, “Doamne, învață-ne să ne rugăm” (Luca 11,1) poate fi înțeleasă ca o cerere pentru a afla dispoziția în care trebuie să ne aflăm pentru a ne ruga. Răspunsul pe care Isus îl dă poate fi rezumat astfel: corecta dispoziție în rugăciunea creștină trebuie să fie cea a copilului înaintea tatălui său.

Lectura din Luca constă în cererea discipolilor (versetul 1) și lungul răspuns al lui Isus (versetele 2-13). Răspunsul lui Isus începe cu cuvintele: “Când vă rugați, spuneți: Tată” și se încheie cu cuvintele “Așadar, dacă voi, răi cum sunteți, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru din ceruri”. Vedem imediat că rugăciunea, după cum ne spune Isus, este o problemă copil-tată. Cu alte cuvinte este o problemă de familie, ce are la temelie o relație de iubire. Isus se folosește de imaginea tatălui aici pentru a corecta imaginea unui Dumnezeu care domină ca un șef sau ca un rege de care trebuie să ne temem în loc să îl iubim. Că se vorbește despre Dumnezeu ca un tată sau ca o mamă are aceeași valorare: ambele imagini ne vorbesc despre o relație bazată pe iubire și nu pe putere sau autoritate.

A ne ruga ca creștini înseamnă a ne pune în situația de fii ai lui Dumnezeu Tatăl, a-i vorbi ca și niște copii ai Lui. Când copiii le vorbesc părinților nu există vorbire bună și vorbire greșită: ei le vorbesc doar. Se concentrează pe ceva, pun în cuvinte și în limbajul gesturilor ceea ce simt în inimă. Nu aceasta este atitudinea celor care i se adresează lui Dumnezeu ca judecătorului suprem sau polițistului, în fața cărora trebuie să cauți cuvintele potrivite. În fața lui Dumnezeu nu există cuvinte potrivite, pentru că El ne privește ca pe niște copiii ai Săi.

Copiii au încredere în părinții lor că vor face ceea ce este cel mai bine pentru copiii lor. “Care tată dintre voi, dacă fiul îi cere un pește, îi va da în loc de pește un șarpe, sau dacă îi cere un ou, îi va da un scorpion?” (versetele 11-12). Copiii lui Dumnezeu trebuie să vină la El cu un același spirit de încredere și speranță, știind că Dumnezeu va face mereu ceea ce este cel mai bine pentru ei. Copiii nu știu să accepte “nu” ca răspuns. Spuneți-le “nu” și mâine vor reveni cu aceeași cerere. Isus ne învață că, dat fiind că suntem copiii lui Dumnezeu, trebuie să avem același spirit de perseverență în rugăciune.

Vorbind despre rugăciune ca despre o problemă tată-copil ne amintim și că rugăciunea este o activitate care decurge dintr-o relație. Noi nu învățăm să ne rugăm mai bine, ci devenim cu atât mai mult oameni de rugăciune cu cât relația noastră cu Dumnezeu devine la fel de intimă ca cea dintre un tată și copilul lui. Dacă doriți să vă îmbunătățiți viața de rugăciune concentrați-vă pe îmbunătățirea relației voastre cu Dumnezeu, Tatăl nostru.

Ritul latin