Predici

Un misionar catolic făcea o treabă foarte bună într-un sătuc din Africa inferioară. În câţiva ani a botezat mulţi oameni, a construit o biserică, o şcoală şi un centru medical. Munca lui neîntreruptă s-a întors împotriva lui sub forma unei boli, aşa că a trebuit să se întoarcă în Europa la tratament. După mai multe luni s-a simţit suficient de bine pentru a se întoarce în Africa. Spre surprinderea şi dezamăgirea lui, a descoperit că întreg satul abandonase catolicismul şi trecuse la un cult evanghelic, susţinut de un predicator. Chiar şi biserica ce o construise el devenise acum evanghelistă. “Ce nu a mers bine?”, s-a întrebat el. Cum de misiunea înfloritoare dezvoltată de el a decăzut în câteva luni? “Părinte, ai făcut multe pentru noi. Ai dat copiilor noştri haine şi ne-ai dat un centru medical. Dar un lucru nu ai făcut: nu ne-ai adus aproape de Isus, de Domnul şi Mântuitorul nostru.” A face lucrarea Domnului este ceva minunat. Dar a-l cunoaşte pe Domnul este mai important, mai măreţ.

Evanghelia de astăzi ne povesteşte despre două surori, Marta, care era ocupată să lucreze pentru Domnul, şi Maria, mai interesată să îl cunoască pe Domnul decât să lucreze pentru El. În timp ce pentru Marta slujirea este pe primul loc, pentru Maria este relaţia personală. Asemenea misionarului de la început, Marta trebuie să fi fost şocată să îl audă pe Domnul însuşi spunându-i că relaţia cu El vine pe primul loc, pentru că fără ea slujirea îşi pierde sensul.

Sunt unii care o văd pe Marta din această parabolă ca fiind femeia materială, iar pe Maria ca fiind femeia spirituală. Dar gândirea în aceşti termeni de separare între spirit şi materie nu este proprie Evangheliei lui Luca. Mai degrabă Luca le prezintă pe Marta şi pe Maria ca surori ambele interesate de Domnul, două femei care vor în egală măsură să îi fie pe plac. Diferenţa stă în maniera în care caută fiecare să fie plăcută Domnului. Marta alege calea slujirii. Maria alege calea relaţiei personale.

Marcu ne spune că atunci când Isus i-a chemat pe Apostoli să îi urmeze, le-a prezentat un dublu scop: “ca să fie cu El, să-i trimită să predice” (Marcu 3,14). Pe de o parte a fi cu Domnul, a-l cunoaşte, a fi prieten cu El şi a te lăsa hrănit de cuvântul Lui, şi, pe de altă parte a face lucrarea Domnului, a-i sluji Domnului în alţii, a-i proclama mesajul de iubire prin cuvinte şi fapte – vedem aici un conflict. Care aspect trebuie pus pe primul loc? Cât din timpul nostru trebuie să îl dedicăm la a fi cu Domnul, rugăciunii şi ascultării cuvântului Lui, şi cât timp lucrului pentru Domnul? În ciuda nevoii urgente de a lucra pentru Dumnezeu, singurul lucru logic de spus este că în relaţia mea cu Domnul cunoaşterea Lui trebuie să preceadă lucrarea pentru El.

Scopul parabolei cu întâlnirea dintre Isus şi cele două surori nu este să ne invite la o alegere: vrem să fim ca Marta, sau ca Maria? Adevăraţii discipoli trebuie să fie atât Marta cât şi Maria. Scopul Evangheliei de astăzi este să ne provoace o reflecţie asupra priorităţilor personale, pentru ca să vedem că prietenia cu Domnul trebuie să stea înaintea lucrării în via Lui. Avem un timp zilnic în care să stăm cu Domnul? Mulţi fac aceasta mergând zilnic la Sfânta Liturghie, unde îl pot primi sub chipul pâinii şi vinului, dar şi asculta din Evanghelie. Alţii au o oră pe zi de tăcere, când se roagă şi citesc cuvântul lui Dumnezeu. Oricum am face, este important ca toţi creştinii să fim asemenea Mariei, şezând la picioarele Domnului pentru a-i asculta cuvintele, şi în acelaşi timp asemenea Martei, aruncându-ne cu energie în slujirea Lui.

pr. Ernest Munachi Ezeogu Ritul latin