Start > Ritul bizantin > Păcatul și pedeapsa

Păcatul și pedeapsa

26 April 2007
1,399 afișări

Autor: pr. Vasile Florea
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a IV-a după Paști (A paraliticului)

Evanghelia de astăzi ni-l prezintă pe Isus făcând o vindecare miraculoasă. Drama bolnavului vindecat de Isus trebuie să fi fost extrem de mare atât datorită lungii perioade de suferință de 38 de ani cât și greutății bolii, paralizie. Răbdarea lui era încercată la maxim și faptul că el era dependent de bunăvoința celor din jurul lui îi rănea demnitatea și îi suprima libertatea. Tocmai de aceea la întrebarea lui Isus: “Voiești să te faci sănătos?”(Ioan 5,6), bolnavul răspunde: “Doamne, nu am om, care să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea” (Ioan 5,7). Toată suferința, dorința de vindecare și frustrarea lui sunt redate prin acest răspuns. Spațiul în care are loc vindecarea era un spațiu familiarizat cu astfel de vindecări deoarece “un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare și tulbura apa și cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era ținut” (Ioan 5,4).

Totuși vindecare săvârșită de Isus surprinde tocmai prin faptul că ea se produce prin intervenția Lui personală și nu prin ritualul scăldării. Isus vindecă într-o zi de sărbătoare, într-o zi de repaus și tocmai acest lucru îi scandalizează pe iudeii rigoriști. Ei nu au înțeles bucuria și sărbătoarea din inima celui vindecat care aștepta de atâta vreme această vindecare. Care este mesajul evanghelic pentru noi? Trebuie să cinstim și noi sărbătorile cum se cuvine. Trebuie ca ziua Domnului să fie cu adevărat ziua Lui. În această zi să nu ne fie teamă a aduce bucurie pentru cei de lângă noi, la fel cum nu trebuie să ne fie teamă a ne vindeca sufletul de paralizia pe care o aduce păcatul. Prin libertatea dată de Dumnezeu de a da curs sau a refuza invitația Lui de a-L urma pe calea spre fericire noi ne asumăm și responsabilitatea și vinovăția eșuării. Tocmai în refuzul de a merge pe calea trasată de Dumnezeu constă păcatul, boala noastră. Dar avem și noi o scăldătoare care ne vindecă, este sacramentul pocăinței. În acest sacrament avem ocazia să-l întâlnim personal pe Isus așa cum l-a întâlnit bolnavul din Evanghelia de astăzi. Trebuie ca și noi să avem îndrăzneala de a fi la fel de deschiși în prezentarea suferințelor, problemelor și frustrărilor noastre. Din sinceritatea cu care noi ne prezentăm înaintea lui Dumnezeu se vede și cât de mare este dorința noastră de vindecare. Iată ce ne spune și Conciliul Vatican II în constituția Gaudium et Spes vorbind despre păcat: “Constituit de Dumnezeu în dreptate, omul, totuși, împins de cel rău încă de la începutul istoriei, a abuzat de libertatea sa, ridicându-se împotriva lui Dumnezeu și dorind să-și atingă scopul în afara lui Dumnezeu. Așadar omul este împărțit în sine însuși. De aceea întreaga viață a oamenilor, fie individuală, fie colectivă, apare ca o luptă, o luptă dramatică între bine și rău, între lumină și întuneric. Mai mult, omul se descoperă incapabil de a ieși de unul singur biruitor asupra atacurilor răului, așa încât fiecare se simte legat în lanțuri.”

“Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu-ți fie ceva mai rău” (Ioan 5, 14), sunt cuvintele pe care ni le adresează și nouă Isus de fiecare dată când ne vindecă sufletul. De aici se poate vedea că răul și “mai răul” din viața noastră este rezultatul, consecința păcatului. Răul este pedeapsa pentru săvârșirea de păcate. Din punct de vedere moral pedeapsa este un rău psihic care vine asupra omului datorită unui comportament moral greșit. Așadar pedeapsa presupune vinovăția. Omul este vinovat când acționează contrar normelor obligatorii și valorilor promovate și apărate de acestea. Scopul esențial al pedepsei este reinstaurarea ordinii morale. Așadar pedeapsa nu trebuie privită ca fiind necesară în sine, ci ea este menită pentru corectarea celui ce a greșit și îmbunătățirea lui.

Ritul bizantin