Predici

Evanghelia de astăzi ni-l prezintă pe Isus făcând o vindecare miraculoasă. Drama bolnavului vindecat de Isus trebuie să fi fost extrem de mare atât datorită lungii perioade de suferinţă de 38 de ani cât şi greutăţii bolii, paralizie. Răbdarea lui era încercată la maxim şi faptul că el era dependent de bunăvoinţa celor din jurul lui îi rănea demnitatea şi îi suprima libertatea. Tocmai de aceea la întrebarea lui Isus: “Voieşti să te faci sănătos?”(Ioan 5,6), bolnavul răspunde: “Doamne, nu am om, care să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea” (Ioan 5,7). Toată suferinţa, dorinţa de vindecare şi frustrarea lui sunt redate prin acest răspuns. Spaţiul în care are loc vindecarea era un spaţiu familiarizat cu astfel de vindecări deoarece “un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare şi tulbura apa şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era ţinut” (Ioan 5,4).

Totuşi vindecare săvârşită de Isus surprinde tocmai prin faptul că ea se produce prin intervenţia Lui personală şi nu prin ritualul scăldării. Isus vindecă într-o zi de sărbătoare, într-o zi de repaus şi tocmai acest lucru îi scandalizează pe iudeii rigorişti. Ei nu au înţeles bucuria şi sărbătoarea din inima celui vindecat care aştepta de atâta vreme această vindecare. Care este mesajul evanghelic pentru noi? Trebuie să cinstim şi noi sărbătorile cum se cuvine. Trebuie ca ziua Domnului să fie cu adevărat ziua Lui. În această zi să nu ne fie teamă a aduce bucurie pentru cei de lângă noi, la fel cum nu trebuie să ne fie teamă a ne vindeca sufletul de paralizia pe care o aduce păcatul. Prin libertatea dată de Dumnezeu de a da curs sau a refuza invitaţia Lui de a-L urma pe calea spre fericire noi ne asumăm şi responsabilitatea şi vinovăţia eşuării. Tocmai în refuzul de a merge pe calea trasată de Dumnezeu constă păcatul, boala noastră. Dar avem şi noi o scăldătoare care ne vindecă, este sacramentul pocăinţei. În acest sacrament avem ocazia să-l întâlnim personal pe Isus aşa cum l-a întâlnit bolnavul din Evanghelia de astăzi. Trebuie ca şi noi să avem îndrăzneala de a fi la fel de deschişi în prezentarea suferinţelor, problemelor şi frustrărilor noastre. Din sinceritatea cu care noi ne prezentăm înaintea lui Dumnezeu se vede şi cât de mare este dorinţa noastră de vindecare. Iată ce ne spune şi Conciliul Vatican II în constituţia Gaudium et Spes vorbind despre păcat: “Constituit de Dumnezeu în dreptate, omul, totuşi, împins de cel rău încă de la începutul istoriei, a abuzat de libertatea sa, ridicându-se împotriva lui Dumnezeu şi dorind să-şi atingă scopul în afara lui Dumnezeu. Aşadar omul este împărţit în sine însuşi. De aceea întreaga viaţă a oamenilor, fie individuală, fie colectivă, apare ca o luptă, o luptă dramatică între bine şi rău, între lumină şi întuneric. Mai mult, omul se descoperă incapabil de a ieşi de unul singur biruitor asupra atacurilor răului, aşa încât fiecare se simte legat în lanţuri.”

“Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău” (Ioan 5, 14), sunt cuvintele pe care ni le adresează şi nouă Isus de fiecare dată când ne vindecă sufletul. De aici se poate vedea că răul şi “mai răul” din viaţa noastră este rezultatul, consecinţa păcatului. Răul este pedeapsa pentru săvârşirea de păcate. Din punct de vedere moral pedeapsa este un rău psihic care vine asupra omului datorită unui comportament moral greşit. Aşadar pedeapsa presupune vinovăţia. Omul este vinovat când acţionează contrar normelor obligatorii şi valorilor promovate şi apărate de acestea. Scopul esenţial al pedepsei este reinstaurarea ordinii morale. Aşadar pedeapsa nu trebuie privită ca fiind necesară în sine, ci ea este menită pentru corectarea celui ce a greşit şi îmbunătăţirea lui.

pr. Vasile Florea Ritul bizantin