Unii numesc Evanghelia pe care tocmai am ascultat-o, conversaţia lui Isus cu Petru lângă Marea Tiberiadei, ca fiind Convertirea lui Petru. Alţii o numesc Mărturisirea lui Petru. “Mărturisirea lui Petru” este potrivită fie că înţelegem mărturisirea ca o declaraţie a credinţei fie ca mărturisirea greşelilor. Este simplu să vedem tripla întrebare a lui Isus “Mă iubeşti?” şi triplul răspuns afirmativ al lui Petru ca fiind mărturia lui Petru despre credinţa lui în Isus. Ceea ce nu este atât de uşor de văzut este faptul că acest dialog reprezintă mărturisirea vinei lui Petru. Pentru a vedea aspectul penitenţial la ceea ce se întâmplă aici trebuie să citim episodul în limba greacă.

V-aţi întrebat vreodată de ce Isus a trebuit să îl întrebe pe Petru de trei ori dacă îl iubeşte? Putem vedea aici o legătură cu tripla negare a lui Petru că l-ar cunoaşte pe Isus. Dar aceasta nu este totul. În traducerea noastră, când Isus întreabă “Mă iubeşti?” şi Petru răspunde “Da, te iubesc”, totul sună în regulă. În greacă însă vedem că Petru nu răspunde chiar la întrebarea care i se pune.

În Biblia greacă există trei cuvinte diferite traduse de obicei prin “iubire”. Există eros, adică iubire senzuală sau erotică, precum cea care conduce la căsătorie. Iubirea erotică se bazează pe simţuri şi emoţii care găsesc obiectul iubirii atrăgător. Apoi este philia, adică a-ţi plăcea ceva, a avea admiraţie sau devoţiune faţă de o persoană demnă sau un anumit lucru; este iubirea pentru un erou, pentru părinţi, pentru artă. Această iubire cântăreşte în minte dacă obiectul iubirii merită sau nu. În fine, este agape, care înseamnă iubirea gata de sacrificiu, iubirea necondiţionată, chiar şi pentru o persoană care nu merită şi chiar dacă în urma iubirii nu câştigi nimic. Iubirea de tip agape stă în voinţă. Este o decizie. Un exemplu din viaţa de zi cu zi care reflectă iubirea agape este iubirea pentru pisici. Câinii au modul lor de a întoarce afecţiunea şi de a fi utili stăpânilor, dar în cazul pisicilor lucrurile stau altfel!

Ştiţi probabil gluma cu diferenţa dintre un câine şi o pisică. Un câine se uită la stăpânul său care îl hrăneşte, îl protejează, are grijă de el, şi îşi spune în sinea lui: “trebuie că este un zeu”. O pisică priveşte cum stăpânul o hrăneşte, o protejează şi are grijă de ea, şi îşi spune în sinea ei: “trebuie că sunt o zeiţă”. Nu este o propagandă anti-pisici. Dimpotrivă, este un compliment pentru cei care cresc pisici, pentru iubirea lor dezinteresată, necondiţionată, pentru aceste făpturi. Dar exemplul prin excelenţă pentru iubirea dezinteresată, necondiţionată, îl găsim nu în relaţia pisici-oameni, ci în iubirea pe care Isus o are pentru noi. O iubire atât de mare încât a fost gata să îşi dea viaţa pentru noi, păcătoşii.

Să ne întoarcem la Evanghelie acum. Isus îl întreabă pe Petru: “Agapas me?”, adică “Mă iubeşti tu atât de mult încât să te jertfeşti pentru mine?” Petru ştie că nu a ajuns la acel nivel de iubire. El ştie că s-a lepădat de Isus pentru a-şi salva viaţa. Şi care este atunci răspunsul lui Petru? El spune: “Philô se”, adică “Da, Doamne, ştii cât de mult îmi place de tine, cât de mult de admir.” Acum înţelegem de ce acest dialog este de fapt o mărturisire: Petru mărturiseşte păcatul său. “Da, îmi place de tine şi te admir, dar nu, nu am fost în stare să te iubesc cu acea iubire gata de sacrificiu pe care o ceri Tu.” Atunci Isus îl întreabă a doua oară dacă îl iubeşte total, iar Petru răspunde din nou că simte doar philia pentru El. În cele din urmă, nedorind să îl facă de ruşine, Isus îl întreabă: “Simţi philia pentru mine?” Iar Petru răspunde: “Da, simt philia pentru tine.” Şi gata interogatoriul! Isus îl acceptă pe Petru aşa cum este. Chiar şi philia este suficient de bună pentru El.

Vedem că Petru nu este unul care dă din gură fără să ştie ce spune, nu umflă lucrurile, ci are simţul realităţii. Nu este mai bun decât ceilalţi, dar este în schimb suficient de înţelept şi de umil pentru a nu proclama lucruri ce nu au acoperire. Mărturisirea lui Petru seamănă cu cea a tatălui băiatului posedat. Ne amintim că acel tată i-a spus lui Isus: “Cred. Vino în ajutorul necredinţei mele” (Marcu 9,24). Ceea ce spune Petru este: “Te iubesc Doamne. Vino în ajutorul lipsei mele de iubire”.

În biserică sau acasă cântăm adesea imnuri sau recităm rugăciuni în care mărturisim iubirea noastră pentru Isus cu cuvinte mari. “O, Doamne, cât de mult te iubesc!” sau “Nimic mai presus de iubirea pentru Tine”. Petru ne provoacă astăzi să ne dăm seama că aceste cuvinte spun doar o jumătate din povestea vieţii noastre. Cealaltă jumătate o reprezintă partea din noi care nu îl iubeşte pe Dumnezeu, care se leapădă pe Domnul atunci când viaţa noastră, viitorul nostru se află în joc. Exemplul lui Petru ne invită să aducem la suprafaţă această jumătate a noastră pentru ca Dumnezeu să ne-o vindece. Să ne alăturăm deci astăzi lui Petru şi să mărturisim cu el: “Te iubesc Doamne. Vino în ajutorul lipsei mele de iubire”.