Start > Ritul bizantin > Domnul meu și Dumnezeul meu!

Domnul meu și Dumnezeul meu!

12 April 2007
1,606 afișări

Autor: pr. Vasile Florea
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a II-a după Paști (A Tomii)

“Este prea frumos ca să fie adevărat”. Noi toți cunoaștem această maximă. Exprimă punctul de vedere al scepticilor în ceea ce privește viața. Așa se exprimă cei care nu mai cred în ceea ce înseamnă viață cu adevărat. Aceștia sunt cei care se îndoiesc că în viață mai există lucruri și întâlniri care ne bucură cu adevărat și care ne pot schimba definitiv viața în bine. Suntem maturi și nu mai așteptăm nimic bun de la viață par să spună toți acești sceptici. Aceasta se pare că a fost și atitudinea lui Toma atunci când ceilalți apostoli i-au vorbit despre aparițiile Domnului, cel înviat. Uimirea celui care nu crede se pare că l-a răpus și pe el. Nu a putut să creadă că totul este așa de simplu: mai întâi suferința și persecuția pe care Isus a luat-o asupra lui, pe urmă moartea pe cruce și acum Învierea neașteptată. Oare acest destin nu este pentru cei naivi, pentru cei care nu pot să accepte realitatea crudă a vieții?

Toma se pare că este cel care nu a vrut să meargă pe acest drum “ieftin” al credinței, care reprezintă un fel de consolare pentru cel care crede. El este cel care are nevoie de dovezi și de siguranță. “Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui nu voi crede” (Ioan 19,25). Ceea ce el cere este convingerea personală. Astfel Toma reprezintă mentalitatea omului modern, mentalitatea omului zilelor noastre, care are nevoie de dovezi concrete și bine argumentate. Acest lucru nu este tocmai rău, atâta vreme cât cel interesat de astfel de dovezi rămâne deschis pentru adevăr. Toma face parte din clasa celor care caută cu adevărat. Nu este unul care se îndoiește doar de dragul de a se îndoi. De plâns sunt cei care spun încă de la început: “Nu este adevărat ceea ce se spune despre înviere”. Sau: “Eu găsesc acest adevăr de credință, al învierii, ca fiind imposibil”. Dar Toma este pregătit să meargă pe această cale a căutării adevărului. El este dispus să-l accepte pe cel crucificat în cazul în care acesta i se descoperă lui personal cu adevărat ca fiind și cel care a înviat din morți. Minunii extraordinare și de neînțeles a Învierii aparține și împlinirea dorinței apostolului Toma.

La o săptămână după Înviere, când erau adunați toți, inclusiv Toma, Isus apare din nou și se adresează în mod special acestui apostol care se îndoia, și îi cere acestuia ca să pună degetul în urmele rănilor lăsate de cuie în mâini, și să pună mâna în coasta Lui. “Nu fi necredincios ci credincios” îi spune Isus (Ioan 19,27). Recunoștința lui Toma corespunde pe deplin cerinței lui Isus: “Domnul meu și Dumnezeul meu!” (Ioan19,28). Ce a văzut Toma? L-a văzut pe Domnul înviat cu trupul glorificat. Este prin aceasta credința lui de prisos? Nicidecum. Tocmai prin apariția lui Isus el devine credincios, împotriva voinței lui. Tocmai de aceea Domnul i-a zis: “Nu fi necredincios ci credincios”. Și ceea ce spune Toma mai pe urmă dovedește tocmai faptul că Toma a înțeles cuvintele lui Isus. Prin ceea ce Toma vede, crede Dumnezeului celui nevăzut. El recunoaște că Domnul este cel care stă înaintea lui: Isus Cristos, Dumnezeu adevărat și om adevărat. În spatele acestei mărturisiri este o credință adevărată, este credința exprimată în Evrei 11,1 ca fiind “dovedirea lucrurilor celor nevăzute”.

Astfel credința lui Toma este și pentru noi cei care trăim astăzi un exemplu: Nici noi nu trebuie să fim creduli. Însă noi trebuie să acceptăm ceea ce recunoaștem ca fiind sigur și bine dovedit. Așadar vestea cea bună cum că Cristos a înviat, că el trăiește și noi trăim împreună cu El trebuie acceptată și de noi. Aceasta este credința care învinge tot răul și ne dăruiește bucurie. Dumnezeu este mereu sincer și de bună credință cu noi. Să fim și noi încrezători față de El. Să ne abandonăm și noi Lui, alături de mulțimea celor care i-au crezut Lui. Și cine a crezut mai mult decât Maria, mama Lui? Ea și-a păstrat credința până sub cruce și a experimentat puterea învierii într-un mod cu totul special. Prin mijlocirea ei să ne păstrăm și noi credința în Înviere și astfel să avem putere pentru a putea trece peste diferitele situații ale vieții. Isus este Domn și Dumnezeu și pentru noi și ne dăruiește viață veșnică. Amin.

Ritul bizantin