Predici

Iubiţi credincioşi (cititori), e prima dată când vă salut anul acesta cu aceste cuvinte, dar, sperând că veţi mai veni şi în zilele următoare la biserică (sau pe situl nostru), nu şi ultima dată când o fac. Aşa cum v-am mai spus şi cu altă ocazie însă, nu-mi place deloc să fac saluturi condiţionate de obişnuinţă ori supuse rutinei. Aşa că daţi-mi voie să vă împărtăşesc la această predică ce vreau de fapt să vă spun atunci când vă salut cu tradiţionalul “Cristos a înviat”.

În primul rând vreau să precizez din capul locului că atunci când vă salut cu aceste cuvinte nu mă adresez şi acelora care anul acesta, voit ori din neglijenţă, nu s-au spovedit de Sfintele Paşti, pentru că ei nu au intrat în timpul pascal. Lor le-aş spune mai degrabă “Odihna cea veşnică dă-o lor Doamne şi lumina cea fără de sfârşit să le strălucească”. Pentru că ei sunt încă undeva prin Vechiul Testament. Sunt în afara istoriei. Sunt în afara sărbătorii de azi. Dragi credincioşi pierduţi prin Vechiul Testament, daţi-mi voie să fiu astăzi puţin ironic şi să vă spun că, dacă n-aţi aflat încă, Cristos a înviat! Nu mai e nevoie să vă căraţi singuri păcatele. Le-a purtat Cristos pentru noi. Nu mai e obligatoriu să suportaţi tristeţea pe care v-o aduce păcatul; nu-i necesar să fiţi sadici şi să vă chinuiţi sufletul şi conştiinţa cu remuşcări. Cristos ne-a eliberat de vină. Lăsaţi-l pe el să ne poarte păcatele şi ţineţi pasul cu noi. Intraţi în Noul Testament! Cristos a înviat!

În al doilea rând vreau, de asemenea, să precizez că atunci când vă salut cu aceste cuvinte nu mă adresez acelora care sunt sătui de viaţă, care s-au plictisit de ceea ce fac, s-au săturat de prietenii pe care-i au, s-au plictisit de prieteni ori familie, s-au plictisit să vadă în fiecare zi aceleaşi chipuri. Adică nu mă adresez celor care zac reci în mormântul obişnuinţei. Nu mă adresez apoi acelora care trăiesc în fiecare zi pe Golgota şi care au rămas blocaţi undeva prin Vinerea Mare; acelora care trec prin viaţă mereu cu lacrimi în ochi, care se plâng tot timpul că e greu, cărora nu le convine nimic, care sunt mereu nemulţumiţi, care au impresia că ei duc cea mai grea cruce din lume. Nu mă adresez tinerilor care-şi trăiesc tinereţea plângându-se mereu – plângându-se că sunt prea urâţi, că au prea multe kilograme, că i-au lăsat iubitul ori iubita, că nu le iese nimic în viaţă, că nu sunt buni de nimic. Nu mă adresez părinţilor care mereu se vaită că nu au bani, că nu mai fac faţă, că vlăstarele lor nu-i mai ascultă, că s-au obrăznicit copiii, că s-a stricat tineretul. Nu mă adresez bătrânilor care transformă fiecare vizită pe care o primesc într-o ocazie de a mai stoarce o lacrimă şi de a-şi povesti încă o dată Calvarul vieţii lor. Într-un cuvânt, nu mă adresez celor care zac reci în mormântul descurajării, în mormântul pesimismului ori în mormântul tristeţii. Pentru că ei nu au început timpul pascal. Tuturor acestora, în loc de “Cristos a înviat” le-aş spune mai degrabă: “Dragi credincioşi plictisiţi, sătui, obosiţi, trişti, descurajaţi şi pesimişti – Bună dimineaţa! Vinerea Mare a fost acum două zile! Suntem în dimineaţa Paştelui! Cristos a înviat!” Viaţa nu e făcută să ne plictisim de ea ori să ne plângem de ea. Viaţa e făcută să fie trăită. Învierea ne spune că lacrima şi deprimarea nu au ultimul cuvânt. Că ele sunt trecătoare. Că Vinerea Mare durează doar o zi; timpul pascal însă 50 de zile! Nu vă mai plângeţi, începeţi să trăiţi! Cristos a înviat!

În al treilea rând aş vrea să precizez că atunci când vă salut cu aceste cuvinte, intenţionez de fapt să dau o veste proastă unora dintre dumneavoastră. Să vă dau o veste proastă acelora care v-aţi obişnuit ca în viaţă să trişaţi mereu. Să-i înşelaţi pe ceilalţi ori pe Dumnezeu. Vreau să dau o veste proastă tipului de “mahăr” care se impune azi şi care e în stare să facă orice numai să-i fie lui bine. Vreau să le dau o veste proastă acelora care vă poartă prin tribunale, acelora care vă fură grădinile şi acelora care vă mută abuziv hotarele. Vreau să le dau o veste proastă tinerilor care profită e tinere, patronilor care profită de angajaţi, copiilor care profită de părinţi. Vreau să le dau o veste proastă medicilor care s-au transformat în casieri ori ucid vieţi nevinovate. Într-un cuvânt vreau să le dau o veste proastă acelora care îşi trăiesc viaţa ca un continuu pact cu Diavolul, adică acelora au rămas blocaţi undeva în Joia Mare, în seara în care cineva l-a vândut pe Omul-Dumnezeu pe 30 de arginţi. Tuturor, alături de “Cristos a înviat” le-aş cânta, puţin răutăcios, binecunoscutul refren “Ce bine-mi pare că ai luat ţeapă / Ce bine-mi pare că ai pierdut!” Dragi credincioşi mahări, profitori, impostori, hoţi ori trădători, Cristos a înviat! Nu mai rătăciţi prin Grădina Getsemani contemplându-vă arginţii. Începeţi timpul pascal! Învierea ne arată ce păţeşte Iuda în final şi cine sunt cu adevărat învingătorii. Ne arată că Diavolul a fost învins o dată pentru totdeauna şi că, dacă mai are putere, aceasta e pentru scurt timp. Ne arată că întotdeauna binele, lumina, viaţa, iubirea, în final, câştigă. Ieşiţi din Grădina Getsemani. Pierdeţi timpul. Vă chinuiţi degeaba. Cristos a înviat!

În fine, în al patrulea rând, vreau să vă spun ce înţeleg eu atunci când vă salut cu aceste cuvinte. Când vă spun “Cristos a înviat” vă împărtăşesc o mare bucurie de-a mea: că eu, aşa mic şi sărman cum sunt, sunt de fapt veşnic. Nu mă îngrijorez că voi trăi doar 10, 20, 30 de ani de acum încolo, dar mă bucur că voi trăi nu atât câteva miliarde de ani, ci o veşnicie întreagă. Că nu voi mai muri niciodată. Învierea lui Cristos a rezolvat o mare dilemă a oamenilor. Oamenii lucizi şi-au pus dintotdeauna următoarea problemă: “Cum, mă chinui câţiva zeci de ani şi apoi gata, se termină totul?” Şi atunci şi-au zis: “Trebuie să găsim o soluţie”. Unii au spus – “Eu voi rămâne veşnic prin operele mele, voi scrie cărţi, voi crea şi astfel voi rămâne pentru totdeuna în amintirea oamenilor”. Alţii au spus – “Voi rămâne veşnic prin urmaşii mei care mă vor pomeni mereu”. Dumnezeu a zis – “Nu, ţi-am pregătit ceva mai frumos. Din momentul în care te creez, tu nu vei mai muri niciodată”. Când spun “Cristos a înviat”, spun că trupul acesta pe care-l am şi că lumea aceasta în care trăiesc nu sunt totul. Că într-o zi vor trece şi, de aceea, e o greşeală să trăiesc doar pentru ele. Când spun “Cristos a înviat” spun că nu-mi mai este frică de nimic rău din lumea asta – nu-mi mai e frică de Diavol, nu-mi mai e frică de duşmani, nu-mi mai e frică de boală, de suferinţă, de catastrofe naturale, de război, de moarte, nu-mi mai e frică de nimic. Pentru că ştiu că dacă eu cred în înviere, pot să se adune toţi Diavolii la un loc, toţi duşmanii la un loc, toate bolile, toate bombele, eu oricum ies învingător căci mă aşteaptă Învierea. Când spun “Cristos a înviat” spun că fiecare celulă din mine strigă după viaţă şi că n-am voie niciodată să mă las doborât de descurajare, de plictiseală, de mediocritate, de gânduri negre, de boală, de păcat, de moarte. În fine, când spun “Cristos a înviat” spun toate aceste lucruri nu doar despre mine, ci şi despre fiecare dintre dumneavoastră.

Aşadar, în speranţa că până se termină timpul pascal, cei care rătăcesc nespovediţi prin Vechiul Testament ne vor ajunge din urmă, cei care au rămas blocaţi plângând în Vinerea Mare se vor trezi, iar cei care îşi contemplă arginţii în Grădina Getsemani vor realiza că se chinuie degeaba, eu vă spun tuturor, din inimă, crezul vieţii mele: “Cristos a înviat!”

pr. Mihai Blaj Ritul latin