Predici

“Este prea frumos ca să fie adevărat”. Noi toţi cunoaştem această maximă. Exprimă punctul de vedere al scepticilor în ceea ce priveşte viaţa. Aşa se exprimă cei care nu mai cred în ceea ce înseamnă viaţă cu adevărat. Aceştia sunt cei care se îndoiesc că în viaţă mai există lucruri şi întâlniri care ne bucură cu adevărat şi care ne pot schimba definitiv viaţa în bine. Suntem maturi şi nu mai aşteptăm nimic bun de la viaţă par să spună toţi aceşti sceptici. Aceasta se pare că a fost şi atitudinea lui Toma atunci când ceilalţi apostoli i-au vorbit despre apariţiile Domnului, cel înviat. Uimirea celui care nu crede se pare că l-a răpus şi pe el. Nu a putut să creadă că totul este aşa de simplu: mai întâi suferinţa şi persecuţia pe care Isus a luat-o asupra lui, pe urmă moartea pe cruce şi acum Învierea neaşteptată. Oare acest destin nu este pentru cei naivi, pentru cei care nu pot să accepte realitatea crudă a vieţii?

Toma se pare că este cel care nu a vrut să meargă pe acest drum “ieftin” al credinţei, care reprezintă un fel de consolare pentru cel care crede. El este cel care are nevoie de dovezi şi de siguranţă. “Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui nu voi crede” (Ioan 19,25). Ceea ce el cere este convingerea personală. Astfel Toma reprezintă mentalitatea omului modern, mentalitatea omului zilelor noastre, care are nevoie de dovezi concrete şi bine argumentate. Acest lucru nu este tocmai rău, atâta vreme cât cel interesat de astfel de dovezi rămâne deschis pentru adevăr. Toma face parte din clasa celor care caută cu adevărat. Nu este unul care se îndoieşte doar de dragul de a se îndoi. De plâns sunt cei care spun încă de la început: “Nu este adevărat ceea ce se spune despre înviere”. Sau: “Eu găsesc acest adevăr de credinţă, al învierii, ca fiind imposibil”. Dar Toma este pregătit să meargă pe această cale a căutării adevărului. El este dispus să-l accepte pe cel crucificat în cazul în care acesta i se descoperă lui personal cu adevărat ca fiind şi cel care a înviat din morţi. Minunii extraordinare şi de neînţeles a Învierii aparţine şi împlinirea dorinţei apostolului Toma.

La o săptămână după Înviere, când erau adunaţi toţi, inclusiv Toma, Isus apare din nou şi se adresează în mod special acestui apostol care se îndoia, şi îi cere acestuia ca să pună degetul în urmele rănilor lăsate de cuie în mâini, şi să pună mâna în coasta Lui. “Nu fi necredincios ci credincios” îi spune Isus (Ioan 19,27). Recunoştinţa lui Toma corespunde pe deplin cerinţei lui Isus: “Domnul meu şi Dumnezeul meu!” (Ioan19,28). Ce a văzut Toma? L-a văzut pe Domnul înviat cu trupul glorificat. Este prin aceasta credinţa lui de prisos? Nicidecum. Tocmai prin apariţia lui Isus el devine credincios, împotriva voinţei lui. Tocmai de aceea Domnul i-a zis: “Nu fi necredincios ci credincios”. Şi ceea ce spune Toma mai pe urmă dovedeşte tocmai faptul că Toma a înţeles cuvintele lui Isus. Prin ceea ce Toma vede, crede Dumnezeului celui nevăzut. El recunoaşte că Domnul este cel care stă înaintea lui: Isus Cristos, Dumnezeu adevărat şi om adevărat. În spatele acestei mărturisiri este o credinţă adevărată, este credinţa exprimată în Evrei 11,1 ca fiind “dovedirea lucrurilor celor nevăzute”.

Astfel credinţa lui Toma este şi pentru noi cei care trăim astăzi un exemplu: Nici noi nu trebuie să fim creduli. Însă noi trebuie să acceptăm ceea ce recunoaştem ca fiind sigur şi bine dovedit. Aşadar vestea cea bună cum că Cristos a înviat, că el trăieşte şi noi trăim împreună cu El trebuie acceptată şi de noi. Aceasta este credinţa care învinge tot răul şi ne dăruieşte bucurie. Dumnezeu este mereu sincer şi de bună credinţă cu noi. Să fim şi noi încrezători faţă de El. Să ne abandonăm şi noi Lui, alături de mulţimea celor care i-au crezut Lui. Şi cine a crezut mai mult decât Maria, mama Lui? Ea şi-a păstrat credinţa până sub cruce şi a experimentat puterea învierii într-un mod cu totul special. Prin mijlocirea ei să ne păstrăm şi noi credinţa în Înviere şi astfel să avem putere pentru a putea trece peste diferitele situaţii ale vieţii. Isus este Domn şi Dumnezeu şi pentru noi şi ne dăruieşte viaţă veşnică. Amin.

pr. Vasile Florea Ritul bizantin