Start > Ritul bizantin > Cristos a înviat!

Cristos a înviat!

6 April 2007
1,163 afișări

Autor: pr. George Dimopoulos
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica Sfintelor Paști

Cu inimile și fețele strălucind de bucurie, iubiți frați, celebrăm din nou și în acest an Învierea Divină – miracolul miracolelor credinței noastre, și cel mai mare eveniment din toată istoria. Învierea este în același timp un eveniment istoric și un miracol extraordinar. Ca eveniment, a avut loc în istorie, atestat de oameni la fel ca alte evenimente istorice. Ca miracol, rămâne dincolo de timp și spațiu, precum și dincolo de înțelegerea omului. Este în mod explicit un miracol, inexplicabil din punct de vedere natural. De aceea, Biserica nu caută să explice Învierea Domnului; ea doar o proclamă cu credință. Astfel de acte metafizice ale lui Dumnezeu nu pot fi cercetate științific de către credincios. Mai degrabă, ele trebuie să fie venerate cu credință.

Apostolii, ca martori ai învierii, s-au prezentat în fața lumii nu pentru a explica cum a înviat Cristos din morți, ci pentru a proclama faptul că El a înviat cu adevărat! Cu această credință ei și-au încheiat viețile cel mai adesea în martiriu, “căci noi nu putem să nu vorbim cele ce am văzut și am auzit” (Fapte 4,20). Învierea poate fi demonstrată ca un act istoric; dar ca un miracol de neînțeles, nu poate fi explicată. Ca eveniment al istoriei, învierea lui Isus Cristos este fundamentul întregii predicări a Bisericii de-a lungul secolelor. Biserica însăși este o mărturie vie pentru autenticitatea învierii lui Cristos. Cum altfel ar fi putut lua ființă Biserica? “Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieții, – și Viața s-a arătat și am văzut-o și mărturisim și vă vestim Viața e veci, care era la Tatăl și s-a arătat nouă – ce am văzut și am auzit, vă vestim și vouă, ca și voi să aveți împărtășire cu noi. Iar împărtășirea noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Cristos” (1Ioan 1,1-3).

Sfântul Paul pătrunde și mai profund în mister când scrie: “Și dacă Cristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este și credința voastră” (1Corinteni 15,14). Astfel vedem că învierea lui Isus Cristos este inseparabil legată de mesajul creștin și de proclamarea sa. Propovăduirea și credința noastră ar fi într-adevăr goale dacă nu ar fi învierea dătătoare de viață a Mântuitorului nostru. Predicarea Apostolilor nu s-a bazat pe basme meșteșugite, nici pe ideologii filozofice, ci pe un fapt istoric indiscutabil. “Noi v-am adus la cunoștință puterea Domnului nostru Isus Cristos și venirea Lui, nu luându-ne după basme meșteșugite, ci fiindcă am văzut slava Lui cu ochii noștri” (2Petru 1,16).

Învierea lui Cristos, ca ceva care s-a întâmplat în limitele timpului și spațiului, nu este mărturisită doar de existența Bisericii, ci și de imensa influență pe care Biserica a exercitat-o asupra lumii seculare timp de aproape două mii de ani. Dacă învierea lui Cristos ar putea fi negată, la fel s-ar putea face cu orice alt eveniment istoric indiscutabil. Același Isus “s-a și înfățișat pe Sine viu… prin multe semne doveditoare” (Fapte 1,3); timp de patruzeci de zile și nopți a vorbit cu Apostolii Săi, le-a apărut lor, le-a permis să îl atingă, a mâncat cu ei, a umblat cu ei, i-a învățat. Ei au simțit prezența Lui atât de puternic încât inimile le ardeau. Cine a mai văzut sau auzit vreodată ca un om mort să exercite atâta influență asupra celor vii; să le dea o asemenea putere și înțelepciune; să dea curaj și să lumineze oameni atât de simpli, needucați. Sfântul Ioan Gură de Aur scrie: “O mare dovadă a învierii lui Cristos este marea putere pe care El a manifestat-o după moartea Sa. Învierea Sa i-a convins pe cei vii să își părăsească țara, casa, prietenii, rudele, soțiile, copiii și părinții, și să nu se prea gândească la pericolul pentru propriile lor vieți. Toate acestea sunt realizările nu ale unui om mort care a rămas în mormântul său, ci ale lui Dumnezeu înviat”.

Învierea lui Cristos ca miracol nu este doar un eveniment istoric, ci ceva ce trăim zi de zi. Nu doar în timpurile apostolice, ci chiar și în epoca noastră modernă, sunt nenumărați acei oameni care au preferat mai degrabă să moară decât să nege învierea Domnului lor. Proclamarea din Evanghelie că Domnul a înviat este o mărturie a credinței istorice a Apostolilor, a martirilor, a celor drepți; motivează toate luptele lor, chiar și sângele pe care l-au vărsat pentru tainele credinței. Apostolii au știut că Domnul lor a Înviat. Din această credință și convingere s-a născut măreața proclamare “Cristos a înviat!”, pe care Biserica o rostește timp de 40 de zile; și mărturia celor aproape 2000 de ani răspunde cu bucurie: “Adevărat a înviat!”

Ritul bizantin