Start > Ritul latin > Cum să te bucuri de Paște?

Cum să te bucuri de Paște?

6 April 2007
1,696 afișări

Autor: pr. Petru Tamaș
Copyright: Predici.cnet.ro
Învierea Domnului (Anul C)

Ni se întâmplă adesea să primim vești deosebite, care ating inima și ne emoționează, dar totodată să ne găsim în situația de a nu ști cum să reacționăm, cum să ne manifestăm bucuria. N-am vrea să jignim pe cei care nu găsesc motiv să se bucure, n-am vrea nici să fim lăudăroși și extrovertiți, dar am vrea să ne bucurăm într-un mod decent și demn.

Sărbătorile care ne provoacă cea mai mare bucurie sunt Crăciunul și Paștele. Dacă la Crăciun bucuria se manifestă în exterior prin fel de fel de cadouri, brazi împodobiți, moși crăciuni darnici și buni, la Paște manifestarea în exterior a bucuriei e mai cizelată, străzile nu mai sunt așa împodobite, elevii și studenții nu mai au vacanță ca la Crăciun și, în plus, Paștele e precedat de zile de post, care par să întunece și să diminueze bucuria. Cum să te bucuri de Paște?

În ultimii ani de seminar, ni s-a oferit ocazia să vizionăm filmul Petru. Scena care m-a impresionat cel mai mult și pe care cu greu o voi uita, se derula chiar în dimineața învierii. Apostolii erau împreună, speriați, dezamăgiți, deoarece acela pe care l-au urmat și în care și-au pus toată speranța, zăcea de acum de trei zile în mormânt. Nu mai aveau curajul să iasă în public. Ei înșiși nu mai știau ce să facă și ce să creadă. Pe chipurile lor se citea tristețea. Vine deodată alergând Maria Magdalena. “A-nviat! E viu. L-am văzut!”. “Cum? A înviat? L-ai văzut tu?”, au reacționat apostolii. “Da. Și chiar am vorbit cu el.” Mai văzusem până atunci adulți bucurându-se, mai văzusem oameni fericiți, dar ca apostolii în acel moment nu. S-au prins de mâini, iar la cei aproximativ 50 de ani pe care îi aveau, săreau în sus de bucurie. Simon Petru, și asta m-a atins cel mai mult, cu părul cărunt, cu un singur dinte, țopăia de bucurie mai ceva ca un copil. Deodată atmosfera s-a schimbat complet. Totul a dobândit sens, totul a dobândit viață. Vestea că Isus a înviat a redat ucenicilor pofta de viață; acum au înțeles că speranța și durerea lor nu au fost zadarnice, că Isus nu i-a înșelat.

Primul mesaj pe care îl desprindem din această scenă e acela că nu simțim adevăratul gust al bucuriei decât atunci când trecem prin focul durerii, prin emoțiile pierderii. Are alt gust Paștele atunci când îl aștepți, când te pregătești, când suferi. La Paște avem un Cristos viu, dar cu răni, un Cristos strălucitor, dar care poartă încă cicatricele pătimirii. El vrea să ne spună că bucuria adevărată este rezultatul suferinței și al morții, vrea să ne spună că nu poți gusta din plin învierea dacă nu ai făcut experiența Calvarului, dacă nu ai fost zdrobit în așteptări, în speranțe. Doar cel care a experimentat toate acestea gustă din plin bucuria. Dacă nu ai pus suflet, dacă ai fost un dezertor, învierea lui Cristos și viața sunt o dezamăgire. Semnul cuielor este semnul identității dintre Isus răstignit și îngropat și Isus înviat. Există două categorii de creștini care nu știu să se bucure cu ocazia Paștelui. Mai întâi, sunt aceia care au rămas blocați în Vinerea mare, oameni care mereu sunt nemulțumiți de viață, nemulțumiți de atitudinea celorlalți, oameni care se plâng într-una. Ei, chiar dacă nu o recunosc, se complac în starea omului plângăreț și refuză să accepte motivele bucuriei. La cealaltă extremă sunt aceia care vor să se bucure de Paște, dar fără a gusta din fructul durerii, iar pentru aceasta fentează momentele grele, așezând suferința pe spinarea altora. Nici ei nu se pot bucura de Paște; e ca și cum s-ar hrăni cu alimente fără sare.

În al doilea rând, pornind de la aceeași scenă a învierii, înțelegem de unde au avut ucenicii atâta zel și curaj în a-l vesti pe Cristos. Erau oameni simpli, unii chiar fricoși, trebuie deci să fi fost ceva cu totul deosebit, care să-i fi scos din modul lor obișnuit de a fi. Dacă învierea nu ar fi fost un fapt real, pe care să-l fi trăit personal, s-ar fi descurajat imediat, iar la primele încercări și amenințări ar fi depus armele. Dar apostolilor cu cât li se interzicea mai mult să vorbească despre Cristos, cu atât erau mai entuziaști și vorbeau mai tare și cu convingere. Vedem atâția oameni îngândurați, plictisiți, obosiți deși stau degeaba, oameni cărora le este rușine să se recunoască creștini. Așa erau și apostolii până în dimineața Paștelui, dar când și-au dat seama că Isus al lor a înviat, au zburat pur și simplu, ușile nu i-au mai putut ține închiși. Pofta de viață vine de la înviere. Dacă Paștele este pentru noi o zi ca oricare alta, atunci vom continua să ne plictisim și să trăim degeaba. Indiferent de starea de amorțeală în care ne aflăm, Cristos tot a înviat. Durerea cea mai mare stă în faptul că nu știm să profităm de învierea lui.

În al treilea rând, am început să o invidiez pe Maria Magdalena. Ce binecuvântată este această femeie! Este prima căreia Isus înviat i s-a arătat. În dimineața aceea, s-a produs o schimbare radicală în viața ei, a fost ceva care i-a marcat apoi toată viața: a trecut de la tristețe la bucurie. Bucuria e darul învierii. Ne putem bucura de multe în viața, dar fără Cristos și fără înviere, acestea sunt bucurii seci, bucurii care nu ne împlinesc. Creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, am fost constituiți să nu ne găsim bucuria decât în acela care ne-a creat. De aceea trebuie să ne bucurăm de înviere, pentru că ea dă motivul celei mai profunde bucurii: învierea noastră. În bucuria ei, Maria vrea să-l atingă, să-l îmbrățișeze pe Isus. Și acesta e un semn al bucuriei. Bucuria învierii îți deschide brațele. De câte ori nu simțim o dorință nestăvilită de a-i îmbrățișa pe cei dragi, pe cei pe care îi credeam pierduți și morți, de la care nu mai așteptam nimic bun. Totodată, Maria Magdalena este acea femeie care a vestit bucuria ucenicilor. E mare lucru să aduci bucuria în viața unui om, să-l anunți ceva ce să-i redea pofta de viață, curajul, entuziasmul. Cine nu și-ar fi dorit să fi jucat rolul ei în duminica învierii! Dar duminica învierii este și astăzi; noi nu-l vedem așa cum l-a văzut Maria Magdalena, dar îl vedem în Sfânta Euharistie, îl vedem în ceilalți. Iar el ne trimite: du-te și spune-le tuturor ca sunt viu, că vreau să-i întâlnesc! Noi devenim mesageri ai învierii. Sunt atâția oameni care așteaptă aproape disperați o veste bună, o încurajare, pentru ca și în inima lor să se producă învierea, pentru ca să simtă și ei că este Paștele, dar parcă nimeni nu vine să le spună nimic, nimeni nu-i mai încurajează: părinți care nu primesc cu lunile un telefon de la copii, soți disperați pentru că nu găsesc încă un loc de muncă și o sursă de subzistență pentru familie, oameni care mor de foame și de boală nevizitați prin spitale și case de bătrâni, copii care nu au mai văzut un zâmbet pe chipul părinților de luni de zile etc. Ori dacă vrem să fie cu adevărat Paștele și pentru noi, să ne manifestăm bucuria deschizând brațele spre ceilalți, aducând în viața lor măcar un strop din bucuria Paștelui. Maria Magdalena nu a rămas lângă mormânt, ci a plecat îndată să-i anunțe pe ceilalți. Paștele te scoate din casa ta, te trimite să te întâlnești cu frații tăi, să le dai curaj, să le redai pofta de viață.

Cuvântul ebraic care definește Paștele este “pesah“, adică “trecere”. El face referință la o trecere de la sclavie la libertate, de la robia Egiptului la libertatea de copil al lui Dumnezeu. Prin Cristos, “pesah” înseamnă trecerea de la moarte la viață, de la întuneric la lumină, de la tristețe la bucurie. Paștele te scoate din amorțeală și din rutină. Dar aceasta numai dacă vrei cu adevărat să faci trecerea. Nimeni nu te poate obliga să treci Marea Roșie, poți rămâne în Egipt, dar sclav; nimeni nu te poate obliga să te bucuri de Paște, poți rămâne pe mai departe în comoditatea ta, dar trist; nimeni nu te poate obliga să ai o veșnicie fericită, deoarece poți alege și o altfel de veșnicie, dar nefericită. Cristos a înviat chiar dacă tu nu te bucuri! Ideea de fond este aceea că pierzi, ceea ce ai fi putut câștiga pe gratis: bucuria.

Acesta e Paștele. E trecere de la tristețe la bucurie, de la egoism la bucuria de a împărți cu ceilalți, de la sclavia păcatului la libertatea de fiu al lui Dumnezeu, de la nonsens la sens. E o sărbătoare pe care trebuie să o trăiește în fiecare zi, deoarece în fiecare zi trebuie să faci trecerea. Poetul Ioan Alexandru, în ziua de Crăciun a anului 1989, a salutat mulțimea adunată în Piața Revoluției din Timișoara cu aceste cuvinte: “Cristos a înviat!”… în ziua de Crăciun. Unii au crezut că e bolnav, în realitate, pentru el învierea era totul. Învierea lui Cristos era viață și sens.

Cum să te bucuri de Paște? Așa cum s-au bucurat apostolii, așa cum s-a bucurat Maria Magdalena: adică, să nu te bucuri singur, să te bucuri împreună cu ceilalți; să nu te mulțumești să mănânci singur un ou roșu și o felie de cozonac, dar să-l mănânci cu cei dragi și cu cei care duc lipsă. Te poți bucura de Paște mergând să-i spui Cristos a înviat și să-l îmbrățișezi pe fratele sau părintele tău pe care nu l-ai vizitat de ani zile. Te poți bucura de Paște, devenind iarăși senin în relația cu ceilalți, renunțând la prejudecată. Acum știi că nu există suferință fără rost, de aceea merită să te bucuri indiferent de durerea prin care treci. Te bucuri de Paște, mulțumind lui Dumnezeu pentru fiecare clipă pe care o ai de trăit, deoarece viața este un dar al său. Altfel trăiești viața atunci când știi că merită să o trăiești, deoarece la capătul ei se află învierea.

Pr. Petru Tamaș

Ritul latin