Predici

Într-o lume în care show-urile politice sunt la modă, când fiecare inaugurare a unei afaceri e precedată de discursuri şi chiar de ceremonii religioase, când o lansare de carte devine exaltare a autorului şi nu a conţinutului cărţii, într-o lume a show-urilor publice, Biserica ne propune de atâta timp modelul Sfântului Iosif. Un om mare, dar atât de mic!

Vă propun astăzi ca, folosindu-ne de acest exemplu, să ni-l asumăm şi, la rândul nostru, să devenim exemple.

Lumea are nevoie de exemple. Dacă un copil, atunci când este mic, nu ar fi ajutat să înveţe să meargă, dacă nu ar vedea la alţii că merg, nu ar avea curajul niciodată să se ridice pe cele două picioruşe şi să pornească. În schimb, având în jur atâtea persoane care îi vor binele, care îl încurajează, el face primii paşi, un cadou cum nu se poate mai potrivit pentru părinţi, paşi mici pentru el, dar mari pentru omenire.

Sfântul Iosif este cel care, în ciuda tuturor schimbărilor din societate, din orice timp şi din orice loc, are să ne transmită un singur mesaj: Sfinţenia este posibilă. El însuşi ne este model.

Originar din tribul lui David, cu rădăcini istorice la Betleem, Iosif, aşa cum notează evanghelistul Luca, era din Nazaret, logodit cu o fecioară, iar numele fecioarei era Maria. Ea este cea care, datorită misiunii de a fi Mama Fiului lui Dumnezeu, îl scoate pe Iosif din anonimat. Când îl aminteşte evanghelia pe Iosif, îl aminteşte doar în relaţie cu Maria şi după ce se va naşte, şi cu Isus.

Iosif este logodnicul Mariei, pe ea vrea s-o părăsească în ascuns, după ce află că este însărcinată, cu ea merge la Betleem pentru a se înscrie la recensământ, el este aproape de ea când îl naşte pe Isus, cu ea şi cu Isus fuge în Egipt, cu ei se întoarce şi merge la Nazaret, împreună merg la templul din Ierusalim când Isus are doisprezece ani. Ca atare, o viaţă trăită doar în slujba lui Isus şi a Preasfintei Fecioare Maria, un adevărat custode, slujitor şi model de tată-ocrotitor.

Multe sunt virtuţile pe care le putem admira în viaţa Sfântului Iosif. Mă voi opri totuşi asupra câtorva care, încet, încet, se pare că astăzi devin istorie.

Deschideţi televizorul şi veţi vedea crime, violuri, furturi, dar şi diferite modalităţi prin care unii doresc să iasă în evidenţă: unii vopsesc casa în roşu, galben şi albastru, alţii zidesc o maşină în zid, unii îşi fac casa în aşa fel încât să fie unică, unii se tatuează tot corpul, alţii îşi bagă tot felul de fiare în toate părţile corpului, unii aruncă cu bani, alţii ar arunca dar nu au cu ce. Toate acestea sunt modalităţi prin care oamenii vor să iasă din anonimat. Fiecare caută ceva cât mai straniu. Ar face orice, numai să fie remarcat, ca lumea să-l cunoască şi chiar să-l arate cu degetul. Lipseşte acestor oameni modestia, umilinţa, simplitatea, etc.

Sfântul Iosif a demonstrat că nimic din toate acestea nu-l fac pe om peren, veşnic. Relele sunt pedepsite, cel care le săvârşeşte plăteşte pentru ele bani grei pe amenzi sau chiar cu închisoarea, celelalte intervenţii asupra corpului sau asupra celor înconjurătoare sunt de durată şi de cele mai multe ori provoacă suferinţă.

Umilinţa, modestia şi simplitatea de care a dat dovadă Sfântul Iosif ajung până acolo încât nici măcar împrejurările naşterii şi morţii sale nu le cunoaştem. Ştim doar că şi-a făcut datoria de tată-purtător de grijă pentru Isus şi şi-a făcut-o cu multă conştiinciozitate în condiţii deosebit de dificile.

Nu a ales scandalul public când a aflat că Maria era însărcinată prin puterea Duhului Sfânt, nu a lovit pe nimeni şi nu a ţipat pentru a-i face un loc Mariei să-l nască pe Isus. Nu s-a luptat cu soldaţii trimişi de Irod pentru a-l ucide pe Isus. Nu i-a reproşat nimic lui Isus când, la vârsta de doisprezece ani, a rămas la templul din Ierusalim.

Iosif a ales totdeauna tăcerea ca şi cale de rezolvare a problemelor, iar în tăcere s-a bucurat şi de sprijinul lui Dumnezeu. Mărturie ne stau visul de dinainte de a o lua la sine pe Maria însărcinată, precum şi visul în care Dumnezeu îl trimite pe Iosif în Egipt, împreună cu Maria şi Isus, pentru că Irod dorea să ucidă pruncul.

Actualizat, mesajul pe care ni-l transmite Sfântul Iosif este următorul: Nu ne rezolvăm problemele nici la televizor, nici în ziare, nici ţipând, nici fugind de ele, ci analizându-le în tăcere, cerând ajutorul lui Dumnezeu şi făcând totul cât mai mult spre mai marea slavă a lui.

Sunt atâtea familii care se află în diferite nevoi. Adesea lipsurile duc la disensiuni, la injurii, ajungându-se de multe ori la violenţă, poate crime şi apoi închisoare. Dacă aceste familii şi-ar schimba modalitatea de abordare a acestor probleme şi situaţia lor s-ar schimba. De fapt, nu injuriile sau violenţa rezolvă problemele, ci mintea limpede, bine intenţionată şi bine motivată. În armonie, orice problemă are o rezolvare, în disensiune, problemele se amplifică.

O altă virtute pe care o amintim de obicei în sărbătoarea Sfântului Iosif este virtutea curăţiei. Istorie, ar spune unii! E pentru manualele de spiritualitate, ar spune alţii. Ori, e pentru preoţi, călugări şi călugăriţe, nu pentru noi, oamenii de rând. Curăţia este pentru toţi. Fiecare om înzestrat cu minte şi voinţă este chemat la trăirea acestei virtuţi.

Sfântul Iosif, având în vedere misiunea sa doar de tată-purtător de grijă a lui Isus, a trăit-o din plin. De fapt a fost primul chemat de Dumnezeu la o astfel de vocaţie.

Pentru evrei, a nu avea copii, era considerat un blestem. Şi dacă ne întrebăm de ce: tocmai pentru că cine nu putea să aibă copii, nu putea să-l nască pe Mesia. Orice femeie evreică se aştepta ca Dumnezeu s-o învrednicească să fie mama Fiului lui, mama lui Mesia, de aceea, cine nu putea avea copii, era exclusă din start de la privilegiul de a-l aduce în lume pe Mesia.

Prin faptul că Dumnezeu a ales ca Fiul său să fie conceput în sânul Sfintei Feciore Maria prin puterea Duhului Sfânt, a dorit să arate cât de măreaţă este virtutea curăţiei pentru cel care este ales să fie purtător de grijă.

În felul său, fiecare om este ales de Dumnezeu să fie purtător de grijă, mai întâi pentru sine, apoi pentru cei din familie, unde este vorba de familie, pentru credincioşi, unde este vorba de preoţi, pentru comunitate, unde este vorba de persoane consacrate.

Virtutea curăţiei deschide persoana spre o iubire universală, dezinteresată, garantă a relaţiilor umane bazate doar pe virtute, nu pe interes şi mai ales pe păcat. De aceea, curăţia este aleasă în mod liber, este opera harului lui Dumnezeu, iar păstrarea ei se face tot prin harul lui Dumnezeu.

Pentru că a avut grijă de Isus, care era şi om şi Dumnezeu, Iosif a fost învrednicit cu harul statorniciei. Statornicia în curăţie este dată tocmai de gradul de apropiere de Isus, Fiul lui Dumnezeu, modelul prin excelenţă al celor chemaţi s-o trăiască.

Pentru împărăţia lui Dumnezeu, Sfântul Iosif ne spune astăzi că această virtute este posibilă, pentru cei chemaţi prin vocaţii speciale, dar şi pentru cei din familii. Iubirea dintre soţi nu înseamnă drept de stăpânire asupra trupului celuilalt, ci armonie şi iubire care să conducă mereu la viaţă, la întâlnirea cu Dumnezeu.

Având o misiune atât de specială, e simplu de înţeles că Dumnezeu i-a dat Sfântului Iosif harul sfinţeniei, har care s-a evidenţiat mai ales prin grija lui faţă de cele două persoane sfinte: Isus şi Maria.

Familiile, preoţii, călugării şi surorile sunt invitate astăzi să alerge la acest mijlocitor, să-i imite virtuţile şi mai ales, în relaţia cu Isus, să adopte fiecare în parte atitudinea pe care el ne-a învăţat-o de atâtea ori prin exemplul său propriu.

Astfel, la rândul nostru vom deveni exemple.

Sfinte Iosife, roagă-te pentru noi.

Pr. Felician Tiba

pr. Felician Tiba Ritul latin