Predici

Cât de îndureraţi trebuie să fie un tată sau o mamă să îşi vadă copilul suferind fără raţiune. Să sufere dureri şi confuzie – pentru ce? Unde este Dumnezeu în situaţia noastră dificilă – ne întrebăm poate adesea. Unde este Dumnezeu în toată această durere şi confuzie?

Astăzi am ajuns la a patra duminică din Postul Mare. În lectura evanghelică am auzit despre un tată care nu mai avea decât o singură speranţă. Fiul lui era posedat încă din copilărie de un anumit duh, care i-a provocat durere şi confuzie. Nici chiar discipolii lui Isus nu au putut să îl vindece pe băiat. Bărbatul şi-a adus fiul la Isus, care după ce a aflat situaţia disperată a acestuia a devenit extrem de supărat pe întreaga mulţime şi a rostit aceste cuvinte dure şi directe: “O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi?” Copilul a fost adus imediat lângă Isus şi duhul a început de îndată să îl zguduie. După cum ştim, în final copilul a fost vindecat. Dar care a fost preţul, ne-am putea întreba? Tatăl şi-a acceptat şi mărturisit necredinţa şi l-a implorat cu lacrimi pe Dumnezeu să îi facă deplină credinţa. Acesta este preţul, deplinătatea credinţei noastre – plătit de Cristos însuşi, dar totuşi şi noi trebuie să ne rugăm şi să îl implorăm pe Domnul.

Duhul din această relatare a miracolului este o referire la spiritul acestei lumi, duşmanul lui Cristos. Este spiritul acestei generaţii, puternic înrădăcinat în societate, şi transmis copiilor noştri ca un virus. Fraţilor, ţineţi minte aceste cuvinte – este spiritul acestei generaţii care îi chinuie pe tinerii noştri aşa cum îl chinuia duhul pe băiat, după cum am auzit mai devreme. Îi trânteşte la pământ, îi aruncă în foc ca să se ardă, îi aruncă în apă ca să se înece – astăzi este vorba despre droguri, alcool, jocuri de noroc, orice deformează chipul şi asemănarea lui Dumnezeu în ei.

Acest spirit are o foarte îndelungată istorie, mergând până la Omul primordial, Adam şi Eva. Este puternic înrădăcinat şi nu poate fi scos cu nimic – decât, aşa cum Domnul l-a instruit pe Moise, aşa cum Domnul nostru i-a instruit pe discipolii săi, aşa cum Domnul nostru ne instruieşte astăzi, implorându-l pe Dumnezeu prin post şi rugăciune. “Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim?”, l-au întrebat discipolii pe Învăţătorul lor ruşinat. Şi noi trebuie să ne întrebăm de ce nu putem alunga acest spirit din vieţile noastre şi din ale copiilor noştri? Deoarece, fraţilor, aşa cum ne spune Domnul: “Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post”. Aceasta este cheia către o pocăinţă plină de părere de rău.

Nu este o coincidenţă faptul că prima şi a doua treaptă dintre cele 30 din “Scara Raiului” a Sfântului Ioan Scărarul privesc renunţarea la această viaţă, la această lume în care trăim şi detaşarea de toate plăcerile ei. Îl cinstim astăzi pe Sfântul Ioan Scărarul ca pe un mare sfânt al Bisericii noastre, care ne aminteşte că a merge spre cer nu este la fel de uşor cu a urca într-un lift şi a apăsa un buton. Dimpotrivă, este un urcuş lung şi riscant imposibil de escaladat până la capăt dacă nu implorăm ajutorul lui Dumnezeu. Fie ca Dumnezeu să ne dea deplinătatea credinţei, a păcii şi a bucuriei în urcuşul nostru spre cer. Amin.

(autor neprecizat)

Diverşi alţi autori Ritul bizantin