Start > Ritul latin > Cine este mai bun?

Cine este mai bun?

15 March 2007
2,148 afișări

Autor: pr. Ernest Munachi Ezeogu
Traducere: Radu Capan
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a IV-a din Post (Anul C)

Care este diferența între o bancnotă nouă de 20$ și una mototolită de 20$? Un predicator a arătat credincioșilor o bancnotă de 20$ și a întrebat cine o vrea. Toate mâinile au fost sus. Apoi a mototolit-o în palme și apoi a întrebat din nou cine o vrea. Iarăși toate mâinile sus. A aruncat-o jos, a călcat-o în picioare și a repetat întrebarea. Din nou, toate mâinile sus. Apoi le-a explicat că diferența pe care o fac ei între o bancnotă nouă de 20$ și o bancnotă mototolită și murdară de 20$ este și diferența pe care o face Dumnezeu între o persoană bună și una rea. Amândouă sunt dorite. Amândouă stau în principal la fel în fața lui Dumnezeu din moment ce “toți au păcătuit și sunt lipsiți de gloria lui Dumnezeu” (Romani 3,23). Henri Nouwen pune problema diferit: “Cu toții suntem handicapați; unii sunt mai vizibil handicapați decât alții.”

Evanghelia de astăzi este povestea unui bărbat și a celor doi fii ai săi. La începutul povestirii aflăm că cel mic este băiatul cel rău, iar cel mare băiatul cel bun. Dar la sfârșit vedem că amândoi, în moduri diferite, se dovedesc a fi obstacole în calea unității și armoniei familiei pe care tatăl o dorește mai mult decât orice.

Problema începe cu fiul cel tânăr. Fără să aștepte ca tatăl lui să moară, el îi cere partea din moștenire. Apoi își abandonează îndatoririle și responsabilitățile din familie și merge departe să ducă o viață de distracție neîntreruptă. Viața lui nesocotită îi topește averea și se trezește într-o bună zi foarte sărac. Un fiu de bogătaș să ajungă să hrănească porcii, animalele socotite de evrei ca necurate, iată măsura decăderii extraordinar de grave. O viață de păcate îi conduce rapid pe oameni în situația în care pierd orice simț al rușinii și decenței. Dar oricât de mult s-ar îndepărta păcătoșii de casa tatălui, inima iubitoare a acestuia îi va urma mereu, șoptindu-le neîncetat în inimă: “Vino acasă! Vino acasă!” Tânărul nostru nebunatic și păcătos are totuși noroc cu ceva: nu este prea mândru ca să meargă înapoi și să spună: “Tată, am greșit; îmi pare rău.” Și se decide să facă așa.

Câtă tensiune trebuie să fi fost în sufletul lui pe când se apropia de casa tatălui său, neștiind dacă acesta îl va primi sau nu! “Pe când era încă departe, tatăl l-a văzut, i s-a făcut milă și, alergând, l-a îmbrățișat și l-a sărutat” (Luca 15,20). Tânărul a început să își citească textul de pocăință pe care îl compusese pe drum, dar tatăl este copleșit de bucurie și nu îl ascultă, ci le spune sclavilor: “‘Aduceți repede haina cea dintâi și îmbrăcați-l! Dați-i un inel în deget și încălțăminte în picioare. Aduceți vițelul cel îngrășat și tăiați-l: să mâncăm și să ne bucurăm, căci acest fiu al meu era mort și a revenit la viață, era pierdut și a fost găsit’. Și au început să sărbătorească” (versetele 22-24).

În acest punct al povestirii aflăm de defectele bunului frate mai mare. În loc să se bucure că fratele său, despre care se credea că este pierdut pentru totdeauna, s-a întors cu bine acasă, este enervat că tatăl lor l-a primit organizând o adevărată sărbătoare. Furia îl distanțează de propria familie. Plecând, el mormăie nemulțumit: “Este nedrept. Este nedrept.” Adesea aceste cuvinte sunt folosite pentru a justifica dorința de răzbunare, intoleranța, auto-aprecierea și chiar violența. Acționând astfel, fratele cel “bun” aduce diviziunea în casa tatălui tocmai când părea că unitatea se va reface. Păcatele celor care nu sunt suficient de buni (fratele cel mic) precum și păcatele celor care sunt prea buni (fratele cel mare) sunt în aceeași măsură obstacole în realizarea unității și armoniei în casa tatălui.

Suntem cu toții păcătoși. Că păcatele tale sunt mai vizibile decât cele ale fiului cel mic, sau mai ascunse ca cele ale fiului cel mare, mesajul pentru noi toți, cei de astăzi, este că avem fiecare nevoie de pocăință și de întoarcere la casa tatălui. Fiul cel mic trebuie să întoarcă spatele stilului de viață frivol și să se întoarcă în casa tatălui pentru a fi un fiu responsabil și ascultător. Fiul cel mare trebuie să întoarcă spatele furiei și resentimentelor și să învețe să împartă casa cu un frate care în aparență nu se ridică la nivelul meritelor lui.

La ora de religie, în care copiilor le-a fost prezentată parabola fiului risipitor, un catehet a întrebat: “Acum spuneți-mi: cine a suferit cel mai mult în această poveste?” Un copil a ridicat mâna și a răspuns: “vițelul cel îngrășat”. Cu siguranță! Apoi fiul cel mare care a rămas afară din casă pe timpul petrecerii. Nici măcar nu a gustat din vițelul la a cărui creștere a ajutat cu propriile mâini. Și toate acestea pentru că a rămas blocat în ideea lui de echitate, nereușind să vadă că drumurile tatălui nu sunt drumurile noastre. Slavă Domnului!

Ritul latin