Start > Ritul bizantin > Păcatul paralizează

Păcatul paralizează

1 March 2007
1,511 afișări

Autor: pr. Vasile Florea
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a II-a din Post

Evanghelia acestei duminici ne relatează vindecarea unui “slăbănog”, a unui paralizat. Ascultând cu atenție Evanghelia de astăzi poate suntem surprinși de felul în care Isus se întâlnește cu cel bolnav. Fără a spune un cuvânt, Isus a permis să fie deranjat în momentul în care învăța înaintea unei mari mulțimi de oameni. Evanghelia ne spune că erau “mulți, încât nu mai era loc, nici înaintea ușii” (Marcu 2,2). Cel care urmează să fie vindecat este așezat în mijlocul mulțimii și este tratat de Isus cu importanța cuvenită unuia care este în centrul atenției. Prin aceasta Isus ne arată câtă valoare are pentru El acest om bolnav și străin. Isus însă lasă la o parte paralizia acestuia și spune ceva care nu interesa pe nimeni: “Fiule, iertate îți sunt păcatele tale!” (Marcu 2,5). Într-adevăr este important acest lucru, să îți fie iertate păcatele, dar problema celui bolnav era paralizia. Este evident că Isus l-a văzut pe cel bolnav cu alți ochi, a văzut la el paralizia sufletească, mai rea decât cea trupească. Firește că această paralizie este mai puțin vizibilă și de aceea pare mai puțin periculoasă. Isus numește această formă de paralizie păcat. Poate de aceea sunt păcatele atât de periculoase, pentru că ele amăgesc omul că ar fi mai câștigat dacă le-ar comite. Dar dimpotrivă, păcatele distrug omul, îl paralizează. Această paralizie o vindecă Isus mai întâi. Aceasta era de fapt adevărata paralizie a celui bolnav, iar ca semn că lui îi pasă de om în întregime, atât de suflet cât și de trup, îl vindecă și de paralizia trupească.

Aș dori să mă refer la trei forme de paralizie care-l îmbolnăvesc foarte grav pe om. O formă grea de paralizie este egoismul. Atunci când o persoană este interesată doar de EUL propriu și încearcă să-și impună ideile cu orice preț, spunem despre respectiva persoană că este egoistă. Astfel această persoană este crispată permanent și incapabilă de a interacționa cu cei din jurul ei. Cel egoist caută fără menajamente să obțină mai mult pentru propria persoană: mai multă bogăție, mai multă faimă, mai multă siguranță. Această atitudine paralizează ființa umană deși adesea nu recunoaștem în egoism o formă de paralizie. O altă formă periculoasă de paralizie este punctul de vedere cum că nu avem nevoie de nici un Dumnezeu care să fie peste noi. Aceasta este o îndepărtare conștientă de Dumnezeu. Ispita unui astfel de punct de vedere este că noi putem să ne realizăm în viață după criterii proprii și de aceea nu avem nevoie să ne subordonăm nimănui. Persoanele mânate de o astfel de atitudine au sentimentul libertății depline. De aceea aceste persoane vor disprețui orice sfat, vor ironiza orice avertizare. Cele zece porunci care ne trasează calea de urmat pentru a ajunge cu siguranță la țintă vor fi și ele ignorate de aceștia. Cum să reușească o astfel de viață trăită fără Dumnezeu, Cel de la care provine viața? Oamenii care trăiesc astfel nu au oare o formă de paralizie? O altă formă de paralizie interioară este frica. În sine frica este ceva pozitiv, pentru că are rolul de a ne avertiza, de a ne atenționa. Dar ea poate să-l paralizeze pe un om în așa fel încât acesta să nu mai îndrăznească să facă nimic. Încrederea are greu de suferit la cel stăpânit de frică. Chiar și credința în Dumnezeu poate fi zguduită și astfel cel cuprins de frică rămâne singur și fără puterea de a acționa, asemenea celui paralizat.

Toate acestea sunt forme de paralizie interioară pe care nu le simțim imediat. Dar cu timpul ele duc la izolare și singurătate. Trăind asemenea stări interioare experimentăm fragilitatea relațiilor interumane, punem la îndoială sensul existenței noastre și suntem total dezorientați. Aceste forme de paralizie sunt foarte răspândite în zilele noastre. Mulți ar plăti sume mari dacă ar veni cineva și le-ar dărui vindecarea. Însă pentru a putea dobândi vindecarea este nevoie ca aceste persoane să recunoască faptul că acestea sunt forme de paralizie interioară și să dorească eliberarea de sub povara lor și convertirea. Isus este cel care ne elibereză din toate aceste stări dacă noi, făcând un act de sinceritate recunoaștem care sunt motivele care ne-au adus aici. Iar cel eliberat de paralizia sufletească este liniștit știind că și paralizia trupului îi va fi vindecată. Să lăsăm așadar ca această Evanghelie să ne transforme inima. Evanghelia este actuală, este mai actuală decât ar părea la o primă lectură. Amin.

Ritul bizantin