Start > Ritul latin > Duminica I din Postul Mare

Duminica I din Postul Mare

22 February 2007
1,698 afișări

Autor: pr. Daniel Iacobuț
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica I-a din Post (Anul C)

În această primă duminică a Postului Mare îl contemplăm pe Domnul Isus care este ispitit de diavol în pustiu timp de patruzeci de zile. Pustiul, deșertul este în Biblie locul întâlnirii cu Dumnezeu, dar și cel al ispitirii, iar patruzeci de zile este un număr care în mod simbolic indică spațiul unei vieți. E posibil ca evanghelistul Luca să sintetizeze în acest episod o realitate pe care Isus a trăit-o pe parcursul întregii sale vieți pământești, fapt care ne arată încă o dată cum într-adevăr Cristos “s-a făcut întru totul asemenea nouă afară de păcat”. Acolo în pustiu, locul tăcerii și al purificării, Isus refuză tentațiile diavolului, alegând să rămână fidel voinței Tatălui său ceresc.

Cele patruzeci de zile ale Postului mare pe care abia l-am început stau în fața noastră ca un timp în care și noi suntem provocați să respingem tentațiile Celui Rău și să alegem să îl urmăm pe Isus pe calea iubirii ce conduce spre Ierusalim, pe Golgota sub cruce, dar, mai ales, în grădina Învierii, a mormântului gol. Sunt patruzeci de zile în care e necesar un efort de purificare și de eliberare, iar pustiul simbolizează perfect acest efort: orice formă de vegetație dispare și nimic nu ne împiedică privirea. La fel și postul pe care l-am început are rostul de a ne elibera de multele accesorii ale vieții noastre pentru a ajunge la esențialul ei și de a da jos măștile (nu numai cele folosite în timpul carnavalului) propuse de Ispititor sau alese de noi înșine, măști care ne împiedică să privim în adâncul inimii și să înțelegem înspre ce direcție ne îndreptăm. Un timp așadar de autenticitate în care, alături de Maestru și cu ajutorul lui, ne debarasăm de toate lucrurile false acumulate în timp și mai ales ne întrebăm: “De fapt cine sunt? Ce fel de om, ce fel de creștin aleg să fiu? Ce fel de tată sau mamă, ce fel de tânăr, de preot, de prieten sau coleg aleg să fiu?” În fața acestor întrebări intră în scenă diavolul cu răspunsurile sale ispititoare, ce garantează un succes imediat dar aparent și care, mai grav, vor să ne îndepărteze de încrederea în Tatăl ceresc.

Astfel a fost ispitit și Mântuitorul. Ne spune evanghelistul că la sfârșitul celor patruzeci de zile de post, când Isus era la capătul puterilor și i se făcuse foame, atunci diavolul l-a ispitit în toate felurile. Iar ispitirile sale folosesc drept momeală cele trei tipuri de “foame” (dorință) de bază în viața fiecărui om: foamea de lucruri, de persoane și de Dumnezeu. Viclenia diavolului stă în a sugera că omul își poate astâmpăra această multiplă foame posedându-le: lucrurile prin avere, persoanele prin putere iar pe Dumnezeu, prin voință. Iată-l așadar pe “tatăl minciunii”, cum îl denumește Scriptura, cum îi propune lui Isus soluțiile sale: Vrei să demonstrezi că ești Fiul lui Dumnezeu? Atunci transformă piatra în pâine, adică hrănește-te, îndestulează-te, folosește-ți puterea pentru a-ți satisface necesitățile fără să mai depinzi de Dumnezeu, de intervenția providenței sale…Vrei să fii Mesia? Atunci trebuie să ai putere, să stăpânești lumea din jurul tău, să devii un puternic al pământului, unul care contează cu adevărat și care trage sforile…Ești într-adevăr Fiul lui Dumnezeu? Atunci folosește-ți puterea pentru a face minuni năucitoare, spectaculoase, aruncă-te, iar dacă Dumnezeu e de partea ta vei deveni un adevărat erou…

Dar Isus îl demască imediat pe Ispititor și îi răspunde, demonstrându-i cu ajutorul Scripturii că omul nu trebuie să absolutizeze lucrurile lumești, căci are o hrană vie în Cuvântul lui Dumnezeu; că puterea lumească impune și subjugă, în schimb iubirea sa lasă persoanele libere și autentice; că Dumnezeu nu este o marionetă, folosită de om atunci când vrea miracole.

Cele trei ispite ale diavolului prezentate de evanghelistul Luca sunt emblematice pentru că însumează toate tentațiile cu care este încercat fiecare om pe parcursul vieții sale. Prima ispită este de a trăi numai cu pâine, înțelegând prin pâine lucrurile materiale, bani, case, mașini, haine, televizor, adică a umple burta și portofelul. A doua ispită este cea a puterii: a domina pe ceilalți cu orice mijloace, a urmări numai cariera, onorurile, gloria umană. A treia ispită constă în a face din Dumnezeu un idol, care este scos la iveală atunci când lucrurile nu merg bine sau se întâlnește vreo necesitate urgentă, cu alte cuvinte Dumnezeu pe post de poliță de asigurare împotriva riscurilor. Trebuie să recunoaștem că zilnic aceste ispite ne încearcă adoptând diferite tehnici, sau ascunzându-se în spatele unor măști inocente.

Vestea cea bună a primei duminici din Postul mare e că toate aceste ispite au fost învinse de Isus. Și de aceea noi creștinii știm că Mântuitorul ne este alături în ispitele de orice fel, și mai ales, ne învață să îl rugăm pe Tatăl: “și nu ne duce pe noi în ispită”, adică nu ne lăsa să cădem în ispita de a te trăda, de a pierde credința în Tine. În fond aceasta este ispita prin excelență atât pentru Isus cât și pentru noi: a renunța la încrederea totală în Dumnezeu, a nu ne mai considera fii ai Tatălui ceresc, a ne îndoi de paternitatea și de iubirea sa. Aceasta este ispita încercată de Isus în Grădina Măslinilor, o ispită învinsă prin abandonarea în mâinile lui Dumnezeu: “dar nu voința mea, ci a ta să se facă!”

Cum a fost învins Ispititorul de către Domnul Isus? Făcând apel de fiecare dată la Cuvântul lui Dumnezeu. Cele trei răspunsuri ale Mântuitorului devin și ele emblematice: Cuvântul lui Dumnezeu este forța noastră; din slabi și neajutorați devenim învingători ai Celui Rău. Trebuie să recunoaștem că deseori ispitele diavolului devin atât de puternice încât avem senzația de a fi copleșiți, de a nu face față. Ne simițim parcă asemenea micului David ce trebuia să îl înfrunte pe uriașul Goliat. Dar la fel cum David a avut nevoie de o singură piatră pentru a-și învinge monstruosul adversar, la fel și noi avem nevoie numai de o armă: de Cuvântul lui Dumnezeu, căci într-adevăr “nu numai cu pâine trăiește omul, ci și cu tot cuvântul care vine din gura lui Dumnezeu”. Astfel timpul Postului Mare este momentul potrivit pentru a redescoperi puterea Cuvântului lui Dumnezeu de a-l demasca pe ispititor și de a ne face să trăim ca adevărați fii ai lui Dumnezeu. Este timpul oportun pentru a lua mai în serios mesajul Evangheliei, pentru a o citi, medita și pune în practică.

De aceea un cadou prețios pe care am putea să ni-l facem în timpul Postului Mare ar fi ca în fiecare zi să dedicăm 10 minute citirii și meditării Cuvântului lui Dumnezeu. Poate fi vorba despre episoade evanghelice care știm că ne-au provocat întotdeauna, sau putem urma șirul lecturilor propuse în fiecare zi la Sfânta Liturghie. Sunt 10 minute pentru ca armele noastre împotriva Ispititorului să fie într-adevăr în stare de funcționare. Ce frumos ar fi ca atunci când simțim că ne dă târcoale ispita – fie că e vorba de cea a averii, a puterii, sau a instrumentalizării lui Dumnezeu – imediat să lăsăm să răsune în noi un Cuvânt de-al lui Dumnezeu pentru ca astfel să găsim forța de a-i rezista și de a ne uni cu El, singurul Domn ce trebuie adorat și slujit! Punând în practică acest exercițiu vom putea descoperi și noi, asemenea sf. Paul în a doua lectură de azi, cum “Cuvântul este aproape de tine: în gura ta și în inima ta”. Cristos, Cuvântul veșnic al lui Dumnezeu, va intra atunci în inima noastră și ne va deschide ochii pentru a înțelge misterul de necuprins al dragostei sale pe care îl retrăim de fiecare dată când celebrăm Paștele Morții și Învierii sale! Vom putea și noi mărturisi semnele și minunile prin care Domnul ne-a scos din sclavia păcatului și a morții așa cum o făceau și evreii de fiecare dată când prezentau cele dintâi roade ale pământului: “Noi am strigat către Domnul Dumnezeul părinților noștri, iar Domnul ne-a auzit glasul… și ne-a scos din Egipt cu mână tare și cu braț puternic, cu fapte înfricoșătoare, cu semne și minuni”.

Ritul latin