Predici

Unul dintre primii Episcopi indigeni din Nigeria s-a întors în oraşul lui natal pentru o recepţie la puţin timp după ce fusese consacrat. Majoritatea oamenilor din oraş, deşi nu aveau o idee clară despre ce înseamnă credinţa creştină sau ce rol are un Episcop, au venit la recepţie pentru ca să fie cât mai grandioasă. În discursul de întâmpinare a fiului oraşului ajuns Episcop, oamenii şi-au exprimat fericirea că unul dintre ei a ajuns în acea poziţie care permite accesul direct la Dumnezeu. I-au promis că vor trece cu toţii la creştin, dacă el, ca Episcop, îşi va folosi puterile primite odată cu funcţia, pentru a suprima una dintre cele Zece Porunci, doar pentru ei. Înainte să spună la care Poruncă se referă, tânărul Episcop le-a explicat – spre marea lor surprindere – că cele Zece Porunci nu sunt stabilite de oameni ci de Dumnezeu, şi deci nu pot fi schimbate. Atmosfera de la recepţie a devenit imediat una de dezamăgire, iar Episcopul a trebuit să plece rapid. Isus, în Evanghelia de astăzi, a avut o experienţă similară.

Asemenea Episcopului, Isus se întorcea acasă la puţin timp după botezul Său, când Duhul Sfânt a coborât asupra Sa, iar Dumnezeu l-a recunoscut ca Fiul al Său. Asemenea Episcopului, oamenii din oraşul său l-au primit la început cu uimire şi lăudându-l: “Toţi dădeau mărturie în favoarea lui şi se mirau de cuvintele pline de har care ieşeau din gura lui şi spuneau: Nu este acesta fiul lui Iosif?” (Luca 4,22). Asemenea Episcopului, lumea de aştepta de la Isus să îşi folosească puterile şi să facă ceva special şi pentru ei. La urma urmelor, Isus dintre ei plecase, era unul de-al lor! Şi din nou, ca în cazul Episcopului, când Isus le-a spus adevărul că Dumnezeu nu are favoriţi ci îi tratează pe toţi la fel, mulţimea s-a întors împotriva Lui, dezamăgită, forţându-l să plece de acolo.

Isus anticipase dezamăgirea oamenilor deoarece îşi înţelegea misiunea profetică. În termeni biblici, profetul nu este doar cel care prevesteşte viitorul. Un profet, în esenţa lui, este cineva care vorbeşte pentru Dumnezeu, un purtător de cuvânt al lui Dumnezeu. Recunoaştem profetul după “semnătura” sa: “Astfel spune Domnul…” Profetul se concentrează în primul rând pe a exprima cu claritate cuvântul lui Dumnezeu. Că acesta este bine primit ori nu de către oameni nu este problema lui. Profeţii spun adevăruri care întristează şi de aici problemele pe care şi le atrag. Ce adevăr spune Isus oamenilor din oraşul Său în Evanghelia de astăzi, adevăr care îi creează probleme?

Isus le spune concitadinilor adevărul despre universalitatea harului lui Dumnezeu. Oamenii din Nazaret, asemenea majorităţii poporului “ales” al lui Dumnezeu din vremea lui Isus, au ajuns să creadă într-un Dumnezeu făcut după chipul şi asemănarea lor. Credeau într-un Dumnezeu părtinitor: “dacă Dumnezeu este cu noi, atunci trebuie să fie împotriva lor”. Credeau într-un Dumnezeu de ale cărui beneficii se puteau bucura doar poporul “ales”. Isus le spune că un astfel de Dumnezeu nu există. Adevăratul Dumnezeu este în mod egal la dispoziţia omenirii – atâta timp cât oamenii se apropie de El cu credinţă şi încredere. Pentru a ilustra aceasta, Isus aminteşte de cazurile profeţilor Ilie şi Elizeu, care au făcut mari miracole pentru oamenii care se aflau în afara limitelor poporului “ales”. Oamenii credeau în mod greşit, iar Isus a încercat să le ofere adevărul:

“Adevărat vă spun că multe văduve erau în Israel în zilele lui Ilie, când cerul a fost închis timp de trei ani şi şase luni, încât s-a făcut mare foamete pe tot pământul, dar Ilie nu a fost trimis la nici una dintre ele, ci doar la o femeie văduvă din Sarepta Sidonului. Şi mulţi leproşi erau în Israel pe timpul profetului Elizeu, dar nimeni dintre ei n-a fost curăţat decât doar Naaman Sirianul” (Luca 4,25-27). Oamenii nu puteau să accepte adevărul deoarece contravenea convingerilor lor formate timp de secole despre superioritatea lor, care îi făcea să se simtă foarte bine în pielea lor.

Poporul lui Dumnezeu va avea mereu două feluri de învăţători. Sunt învăţătorii profetici, cei care caută înainte de toate să placă lui Dumnezeu; care vorbesc adevărul lui Dumnezeu chiar şi când aceasta îi face nepopulari şi duce la pierderea sprijinului din partea oamenilor. Apoi sunt învăţătorii populişti, care caută înainte de toate să placă oamenilor, care le spun acestora ceea ce ei vor să audă şi care le confirmă prejudecăţile. Scriptura ne avertizează că “va veni timpul când oamenii nu vor mai primi învăţătura sănătoasă, ci, după propriile pofte, se vor înconjura de o mulţime de învăţători care să le delecteze auzul” (2Timotei 4,3).

Cea mai mare dintre toate virtuţile este iubirea universală şi necondiţionată (vezi a doua lectură). Iar această iubire agape începe de la recunoaşterea faptului că există un singur popor ales al lui Dumnezeu, o singură rasă aleasă: rasa umană.

pr. Ernest Munachi Ezeogu Ritul latin