Start > Ritul bizantin > Hotărăște-te acum!

Hotărăște-te acum!

19 January 2007
1,727 afișări

Autor: pr. George Dimopoulos
Traducere: Oana Capan
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XV-a după Înălțarea Sfintei Cruci (a XXXII-a după Rusalii)

“Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut” (Luca 19,1-10).

Aceste cuvinte le-a spus Isus celor care au început să murmure împotriva acțiunilor Sale. Dar de ce protestau și murmurau oare? Ce rău a făcut Isus? Nu a păcătuit niciodată, nici nu a ieșit vreodată vreun cuvânt urât sau rău din gura Sa. Care erau motivele lor? Pur și simplu pentru că Isus a vizitat casa unui vameș numit Zaheu. Toți cei care au văzut aceasta au început să murmure: “Acest om a intrat ca oaspete în casa unui om păcătos”.

Fraților, Socrate, această strălucită minte a lumii antice, obișnuia să spună că pentru ca un om să fie fericit pe pământ, acesta trebuie să cunoască “virtutea”. El nu doar a considerat adevărata cunoaștere ca fiind un element indispensabil al unei acțiuni corecte, ci și credea și insista că fără o cunoaștere corectă a virtuții, nu poate exista nu numai virtutea perfectă, ci nici un alt fel de virtute. Acțiunea corectă este în mod inevitabil rezultatul “cunoașterii adevărate”. Cu alte cuvinte, canonul (regula) lui Socrate era cunoașterea. Dacă omul cunoaște ce este virtutea, el va fi capabil să își practice această cunoaștere corectă a sa. Intenția noastră nu este aceea de a cenzura filozofia lui Socrate, însă trebuie să recunoaștem că nu suntem de acord, deoarece experiența ne spune că cunoașterea este una și virtutea (practica) alta. Există o mare distanță între cele două. Mulți oameni știu foarte bine ce este bine și corect, dar fac ceea ce este rău și incorect. Așadar, cunoașterea ideală a lui Socrate nu poate aduce fericire lumii.

De la Socrate facem un salt mare și ajungem la un alt filozof, din secolul XIX, tragicul Nietzsche, fiu de preot. Ce spunea el? El dorea să înalțe puterea omului, să fie un supraom. Moralitatea nu depinde de mărinimie și bunătate, ci de puterea celui mai tare. Astfel scopul final al omului și al societății nu este acela de a-l face pe fiecare fericit, ci doar pe câțiva, pe cei mai puternici. Iubirea nu este o virtute, ci slăbiciune. Atunci când omul iubește, el nu poate lua hotărâri mari și serioase deoarece este influențat de iubire, care, examinată în sine, este considerată rea. Ce este binele? A fi curajos este bine. A avea un scop în viață, a fi dur cu ceilalți pentru a-ți atinge scopul. Trebuie să calci pe ceilalți pentru a urca tot mai sus. Astfel Nietzsche spera că puterea și supraoamenii vor realiza o nouă lume plină de fericire și prosperitate. Poporul german a fost hrănit și educat cu aceste învățături ale lui Nietzsche la începutul secolului XX. Ei credeau că sunt “supraoameni”. Că doar ei au dreptul să stăpânească și să conducă alte popoare. Unele rezultate sunt foarte binecunoscute, cum a fost Zidul Berlinului. Multe secole vor trece până când urmașii vor reuși să spele rușinea strămoșilor lor. Cuptoarele și crematoriile în care milioane de oameni au ars ca lumânările vor rămâne să dea mărturie despre influența și impactul filozofului lor, al “supraomului”.

Să revenim la Învățătorul nostru, săracul Isus din Nazaret. El a spus că “Iubirea” va face să renască întreaga omenire, întreaga lume. Va face o nouă generație, o nouă plămadă. Va aduce lumea mai aproape de Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este Iubire. Aceasta este definiția perfectă și completă pe care a dat-o Ioan, “discipolul iubit”. El a spus: “Iubiților, să ne iubim unul pe altul… Dumnezeu este iubire și cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne întru el” (1Ioan 4,7.16). Iubirea îndepărtează teama, despărțirea și ura. Nu există teamă în iubire: iubirea perfectă alungă orice teamă. Așadar, iubirea nu este perfectă în cel care se teme, deoarece teama este legată de pedeapsă.

Aceasta este învățătura centrală a Evangheliei – Iubirea care a început cu Dumnezeu este dată omului. Dumnezeu, din iubire, a devenit om pentru a-l transforma pe om într-un mic Dumnezeu. Sf. Grigore Teologul, în predica sa la Nașterea lui Cristos, admiră misterul întrupării și mărturisește incapacitatea spiritului uman de a pătrunde în profunzimile misterelor precum și în cunoașterea esenței divine a lui Dumnezeu: “Natura divină este nemărginită și greu de înțeles; și tot ceea ce putem înțelege despre El este nemărginirea Lui”. Cel fără trup se întrupează și Fiul lui Dumnezeu devine Fiul Omului și coboară din slava pe care o avea când era la Tatăl. “Preaslăvește-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuți, cu slava pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea” (Ioan 17,5). Isus coboară și intră în casa unui păcătos, a vameșului Zaheu, pentru a frânge pâinea împreună cu el și a mântui un suflet. Într-adevăr, mare este misterul, și semnificația lui depășește limitele înțelegerii umane.

Fraților, Cristos este Iubire, și El trece prin fața voastră și dorește să intre în casa voastră, pe care poate că ați demolat-o, și în care trebuie să predomine fericirea familiei, dar acum dansează Satana cu toți cei care îl urmează. Cristos trece pe la locul vostru de muncă, unde vă dedicați toate capacitățile voastre, naturale și spirituale. Nu vedeți ceva mai înalt și mai important decât a aștepta ora în care vă puteți număra banii. Cristos trece de asemenea pe toate drumurile și străzile, bate la uși și le cere oamenilor să îi asculte glasul și să îi deschidă.

Pentru a-l putea vedea pe Cristos, trebuie să vă luptați, așa cum a făcut-o Zaheu. El s-a urcat într-un sicomor pentru a-l vedea pe Cristos. Voi ce faceți? Poate urmați curentul maselor imense ale timpurilor noastre, așa cum au făcut-o oamenii înainte de Potop, despre care Isus ne spune: “precum în zilele acelea dinainte de potop, oamenii mâncau și beau, se însurau și se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, și n-au știut până ce a venit potopul și i-a luat pe toți” (Matei 24,38-39).

Conștiința dreaptă a lui Zaheu, care a fost acoperită de ruinele distrugerii, s-a trezit și cu o voce sinceră i-a mărturisit lui Isus: “Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit”. Să îi spunem lui Cristos: “De acum voi deveni un discipol al iubirii Tale. Dau tot ceea ce am. Doresc un singur lucru în viață, și acela ești Tu”. Există mulți oameni care și-au sacrificat iubirile lor, visele lor seculare, viziunea, viața prosperă sau proprietățile pentru iubirea lui Cristos. Aceștia sunt sfinții Bisericii noastre.

Cristos le-a spus oamenilor: “Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci și acesta este fiu al lui Avraam”. Fraților, trebuie să luați o decizie mică și rapidă în viața voastră. Făcând un pas înainte, sau la dreapta, sau la stânga, îl veți întâlni pe Cristos. El vrea să îi deschideți ușa casei voastre și să luați masa cu El. Veți deschide sau nu ușa? Răspunde-ți. “Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut.”

Ritul bizantin