Start > Ritul latin > Epifania Domnului

Epifania Domnului

6 January 2007
1,774 afișări

Autor: pr. Paul Butnaru
Copyright: Predici.cnet.ro
Epifania Domnului

Sărbătoarea de astăzi, Epifania Domnului, este sărbătoarea ce încheie timpul Crăciunului, timp în care invitația pe care am primit-o a fost aceea de a ne bucura de nașterea lui Cristos. Încheierea timpului Crăciunului nu înseamnă însă nicidecum sfârșitul bucuriei. Acest lucru îl dovedește ziua de astăzi prin tematica pe care o are, căci bucuria poporului ales trebuie să devină bucuria întregului pământ. Astăzi sunt confirmate cuvintele prin care îngerii le-au vestit păstorilor în noapte sfântă a Crăciunului pace pe pământ, tuturor oamenilor de bunăvoință. Bucuria acestei vestiri o trăim astăzi când sărbătorim adorarea lui Cristos de către toate națiunile, simbolizate de cei trei magi.

Tematica sărbătorii pe care o celebrăm astăzi ar putea fi sintetizată în aceste două idei: manifestarea lui Dumnezeu față de toate popoarele și căutarea de Dumnezeu sădită în inima oricărui om. Ceea ce caracterizează amândouă aceste realități este universalitatea: Dumnezeu se manifestă pentru toți oamenii și fiecare om, din orice timp și loc, îl caută pe Dumnezeu. În ciuda acestei invitații pe care Dumnezeu o adresează tuturor oamenilor de a-l căuta, atitudinea oamenilor nu este aceeași. Nu mai departe de textul evanghelic pe care l-am ascultat astăzi, putem găsi dovada acestor cuvinte, observând comportamentul diferit al celor ce aflaseră despre nașterea lui Cristos.

Pe de o parte îl avem pe Irod și toți înțelepții săi. Deși știau despre nașterea Mântuitorului nu au plecat în căutarea lui. În comportamentul lor vedem două reacții diferite. Pe de o parte, vedem ignoranța celor de la curtea lui Irod, care au preferat să nu îl întâlnească pe Cristos, pe noul rege. De ce le-ar fi trebuit un nou rege? Nu trăiu bine la curtea lui Irod? Aveau luxul necesar și plăceri destule. Nu aveau de gând să renunțe la aceste lucruri de dragul unui nou rege, fie el și Mesia. Deși erau moștenitorii aceleași speranțe de veacuri ca orice alt israelit, speranța din inima lor era sufocată de viața pe care trăiau. Nu uitaseră ce au vestit profeții, ci dimpotrivă, atunci când Irod le-a cerut să afle locul nașterii lui Mesia ei au amintit îndată de textul din profetul Miheia; dar acele promisiuni pe care ei le știau foarte bine nu mai aveau puterea de a-i entuziasma și de a-i face să meargă în căutare lui Cristos.

Împreună cu aceștia se afla Irod. El nu a fost ignorant în fața faptului că un nou rege s-a născut. Gândul său a fost instantaneu: moarte. Pentru a-și atinge planul el a recurs la un șiretlic: nu va mobiliza toată armata sa pentru a-l ucide pe rege atâta timp cât nu știe unde se află exact, însă atunci când va afla cu siguranță locul unde se află va merge de îndată și-l va ucide. Atât de tainic era acest plan al său încât s-a arătat cu siguranță încântat de nașterea noului rege în fața magilor, rugându-i să-l anunțe și pe el unde se află acesta pentru a merge și el să i se închine; un plan cum nu se poate mai diabolic. Era însă hotărât ca să nu lase cumva ca un nou rege să-i amenințe domnia de care se bucura.

În opoziție cu atitudinea celor de la curtea lui Irod se află magii. Provenind din țări îndepărtate ei vin să-l caute pe Cristos. Eforturile pe care le-au făcut au fost într-adevăr mari. A face o asemenea călătorie în acele vremuri nu era un lucru ușor. Dar pentru ei nu exista nici o piedică. Credința ce o aveau era mai mare decât pericolele la care s-au expus pornind pe acel drum lung pe care l-au făcut. Ei, deși nu erau moștenitorii unei speranțe adresate lor în mod direct, așa cum era cea a israeliților, purtau în sufletele lor dorința pe care Dumnezeu a sădit-o în inima oricărui om și credința că vor afla mântuirea. Nu cunoșteau profețiile din vechime, ca și evreii, și totuși au aflat din semnele cerului că se va naște un Mântuitor al întregii lumi, iar o stea i-a călăuzit până în Iudeea. Nu știau unde îi va purta steaua ce îi călăuzea dar erau dispuși să mergă să-l întâlnească pe acest mântuitor al lumii oricât de departe ar fi trebuit să ajungă pentru aceasta.

Două categorii de oameni diferite, două atitudini diferite în fața lui Cristos. Ce putem înțelege de aici? Cei care știau de Cristos și ar fi trebuit să-l primească, îl refuză pe Isus și chiar caută să-l omoare. Cei care însă nu beneficiau de toate acele cunoștințe despre venirea lui Cristos, îl caută cu insistență și îl primesc.

I.C., dar atitudinea noastră care este? Și noi știm despre venirea lui Cristos pe care am sărbătorit-o în tot acest timp al Crăciunului? Am căutat noi să-l întâlnim cu adevărat pe Cristos? A-l căuta și a-l primi pe Cristos este un lucrur care cere eforturi, renunțări; am arătat noi o astfel de disponibilitate care implică și renunțarea la ceea ce ne împiedică să-l primim pe Cristos? Sau nu cumva am preferat comoditatea vieții noastre păcătoase? Nu cumva am preferat ignoranța, în locul invitației pe care Crăciunul ne-a adresat-o de a primi și mărturisi bucuria venirii lui Cristos?

Gândurile pe care trebuie să le desprindem din mesajul sărbătorii de astăzi sunt mai multe. Mai întâi trebuie să mulțumim lui Cristos pentru faptul că am primit vestea cea bună a mântuirii, și darurile spirituale ale sacramentelor. Căci faptul că suntem creștini este în primul rând rodul inițiativei lui Dumnezeu. Cristos însuși spune: Tot ce-mi dă Tatăl va veni la mine (…) Nimeni nu poate să vină la mine, dacă nu-l atrage Tatăl care m-a trimis… .(In 4,37.44) Acest adevăr i-a fost revelat și sfântului Augustin, căruia Dumnezeu i-a făcut cunoscut acest lucru într-o viziune: Tu nu m-ai fi căutat dacă eu nu te-aș fi găsit deja. Așadar, iubiți credincioși, recunoștința și preamărirea lui Dumnezeu pentru darul credinței pe care l-am primit trebuie să fie unul din roadele spirituale ale sărbătorii de astăzi.

Datoria noastră nu este însă numai aceea de a-i mulțumi lui Dumnezeu ci și aceea de a-l căuta mereu cu o inima cât mai sinceră. Este drept că nu putem merge la Betleem asemenea magilor dar trebuie să-l primim pe Cristos prezent în Cuvântul Sfintei Scripturi și în sacramente, și să-l întâlnim în frații noștri.

Se povestește că, în afară de cei trei magi care au pornit împreună în căutarea pruncului, a pornit și un al patrulea. Acesta și-a vândut tot ce avea pentru a procura banii necesari călătoriei, păstrând din bogățiile sale doar trei pietre prețioase ce vroia să le ofere pruncului în dar: un safir, un rubin și o perlă. Mergând spre locul de întâlnire cu cei trei magi a întâlnit pe drum un om rănit. L-a dus pe bietul om la doctor căruia i-a dat safirul pentru a-l îngriji, întrucât toți ceilalți bani îi cheltuise pentru proviziile necesare drumului. Întârziind din cauza acestui om rănit, el nu a mai ajuns la întâlnire și a trebuit să-și continue drumul singur. Dar steaua îl călăuzea și pe el. Ajuns la Betleem, era deja prea târziu. Aflase despre copil că, după ce primise vizita magilor a trebuit să plece din Betleem cu familia sa, din cauza lui Irod. Era tocmai în zilele când Irod căuta să-l ucidă pe Isus dând ordin să fie uciși toți copiii. Chiar în fața lui un soldat se pregătea să ucidă un copil pe care-l smulsese din brațele mamei sale. Cel de-al patrulea mag, văzând acest lucru l-a rugat pe acel soldat să cruțe copilul și el îi va da în schimb rubinul. Soldatul a fost de acord. După acest incident magul a luat drumul Egiptului în căutarea lui Isus. Îi rămăsese un singur dar: perla.

A străbătut întreg Egiptul timp de mai bine de treizeci de ani căutându-l pe Isus dar fără nici o izbândă. În cele din urmă a aflat că Isus predica în Palestina. A fost de ajuns pentru a se porni din nou la drum spre Iudeea. A ajuns în ziua răstignirii lui Isus. Grăbindu-se spre Golgota, a întâlnit pe drum doi soldați ce își băteau joc de o tănără evreică. Nu a putut să treacă pur și simplu. Oprindu-se, i-a rugat pe soldați să dea pace tinerei fete. Ei au fost de acord însă numai în schimbul perlei. Acum nu-i mai rămăsese nimic. Dar el a continuat alergând drumul spre Golgota. Ajuns sub cruce se bucura în sfârșit să-l întâlnească pe Cristos. Ceilalțiț îi spuseseră de un prunc dar el găsise un om gata să moară. Și totuși nu se îndoia deloc în inima sa că acela este salvatorul lumii. Avea însă o singură tristețe: nu mai avea nici unul dintre cele trei daruri pe care le pregătise pentru el. Cristos, de pe cruce, văzându-l i-a spus:

- Ai ajuns în sfârșit! Nu te îngrijora pentru darurile tale. Le-am primit deja pe toate. Iată, un om ce poartă urmele unor răni ține în mână un safir; un copil se joacă acum cu un rubin și o fată păstrează pentru mine o perlă. Toate aceste minunate lucruri le văd, iar aceste daruri și cei care le poartă acum pentru mine îmi vorbesc de tine. Fii binecuvântat că ai crezut în mine!

Învățăturile acestei istorioare sunt foarte clare și nu cred că mai sunt necesare explicații. Ceea ce însă doresc să mai precizez este faptul că noi, căutându-l pe Cristos cu adevărat vom conduce și pe ceilalți la mântuire. Trăind în iubire, ca adevărați frați, cu toți cei din jurul nostru vom fi într-adevăr lumina lumii, și luminând asemeni stelei de la Betleem ce i-a condus pe magi, vom conduce pe cei din jur la Dumnezeu.

Dacă vă îndoiți cumva de faptul că viața noastră de adevărați creștini va avea sorți de izbândă vă spun să nu vă îngrijorați. Amintiți-vă cuvintele lui Cristos: Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți discipolii mei: dacă aveți dragoste unii față de alții (In 13,35). Să nu uităm de aceea niciodată îndemnul lui Cristos: Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei, văzând faptele voaste bune să-l preamărească pe Tatăl vostru cel din ceruri (Mt 5,16).

Aceasta este datoria noastră, să trăim astfel încât să-l arătăm pe Cristos lumii întregi, așa cum steaua a făcut-o, pentru ca toți să ajungă la mântuire.

Ritul latin