Start > Ritul latin > Recufundarea în propriul nostru Botez

Recufundarea în propriul nostru Botez

5 January 2007
1,163 afișări

Autor: pr. Raniero Cantalamessa
Traducere: Iasi
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica I-a de peste an - Botezul Domnului (Anul C)

În pericopa evanghelică de astăzi se vorbește despre două botezuri: Botezul pe care l-a primit Isus și Botezul pe care-l făgăduiește Isus: este vorba despre Botezul lui Isus și Botezul nostru. Despre cel dintâi se vorbește ca despre un eveniment istoric. “În anul al cincisprezecelea al domniei împăratului Tiberiu… [în] ținutul Iordanului”; despre al doilea se vorbește la viitor, ca despre o făgăduință: “El vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc”. Aceste cuvinte reprezintă pentru sacramentul botezului ceea ce reprezintă discursul despre pâinea vieții de la Cafarnaum pentru Euharistie.

Cele două mari Sacramente, mai înainte de a fi instituite în moartea și învierea Sa, au fost făgăduite și explicate de către Isus în timpul vieții Sale. Botezul pe care îl primește Isus mai este încă botezul cel vechi, botezul cu apă al lui Ioan Botezătorul; însă faptul că s-a coborât asupra lui Duhul Sfânt în chip de porumbel face din acel Botez un Botez nou: cel dintâi Botez întru Duhul Sfânt. Nu numai primul, ci modelul și izvorul oricărui Botez creștin. În Iordan, nu apa a fost aceea care l-a sfințit pe Isus, ci Isus a sfințit apa, și, toate apele.

Botezul creștin nu face altceva decât să prelungească misterul acelei zile: Duhul Sfânt se coboară asupra unei creaturi umane, și acea creatură devine “fiu ales” în care Tatăl binevoiește. Și noi am experimentat așa ceva, dar ce știm noi despre acest grandios eveniment, care a marcat începutul vieții noastre creștinești? Botezul a fost, și din păcate mai este încă pentru mulți creștini, ca un pachet primit în dar și aruncat într-un ungher, fără a fi deschis. Avem acest pachet, suntem în posesia lui, însă nu știm ce dar prețios conține. Necunoscând darul, nu avem habar că suntem bogați; nu ne gândim să ne bucurăm, să-i mulțumim și să-l lăudăm pe cel care ni l-a trimis. Suntem fiii lui Dumnezeu, însă noi nu știm aceasta! Din Botez nu ne-a rămas decât caracterul neșters, care ne permite să îndeplinim toate celelalte acte ale vieții creștine; însă roadele Botezului sunt legate, și de aceea nici nu reușim să auzim înlăuntrul nostru acel glas duios care ne spune: “Tu ești fiul Meu cel preaiubit!”

În ziua de astăzi trebuie să desfacem acel pachet primit în dar, și să ne readâncim în apele Botezului nostru. Darurile lui Dumnezeu devin adevărate și active pentru noi numai în clipa în care, luminați de Duhul Sfânt, suntem conștienți de ele și le primim cu credință; într-un anume sens, noi astăzi ne botezăm din nou. Acest lucru este posibil tocmai pentru că Botezul lui Isus este un Botez al Duhului Sfânt, și Duhul Sfânt nu curge așa cum curge apa la Botez; El rămâne și poate să se reîntoarcă și să ne reaprindă asemenea focului acoperit cu cenușă.

Există mai multe metode de a dezvolta semnificația Botezului, însă cea mai bună este aceea a dezvoltării ritualului și a explicației semnelor ce-l întovărășesc. Sacramentele lucrează ceea ce indică semnele. Liturgia baptismală cuprinde cea mai bună cateheză. Să încercăm să ne amintim, unul după altul, principalele momente ale unui botez la care am asistat recent sau de care ne amintim noi mai bine. La început avem proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu; se citesc fragmente din Scriptură. Aceasta pentru că apa nu poate realiza renașterea fără credință, iar credința este suscitată de cuvântul lui Dumnezeu: “Credința vine în urma ascultării, iar ascultarea vine prin Cuvântul lui Cristos”. Puterea de a deveni fiii lui Dumnezeu a fost dată tuturor acelora care au primit cuvântul și care cred în numele Său.

Sfântul Paul spune că Biserica, și fiecare om care i se adaugă, este curățită prin baia apei unită cu Cuvântul. Așa cum Euharistia este dubla masă a Cuvântului și a pâinii, tot așa Botezul este baie a Cuvântului și a apei. Cuvântul lui Dumnezeu nu este numai hrană, ci și spălare; smulge vălul de pe ochii noștri și ne face să vedem lumina, ne face să credem. După Cuvântul lui Dumnezeu intră în scenă apa, scumpa noastră soră apa, despre care Sfântul Francisc din Assisi spunea că este blândă, umilă, scumpă și curată. Aici, în Botez, ea apare mai degrabă ca o mamă decât ca o soră, pentru că în ea, ca într-un sân matern, credinciosul este născut la o viață nouă. Lângă vasul baptismal, preotul binecuvântează, și oarecum prezintă apa, care va fi folosită la Botez. Fiind aleasă de Isus pentru Botez, Duhul Sfânt a făcut din apă, împreună cu pâinea și vinul, o făptură scumpă creștinilor.

Apa ne amintește de marile evenimente din istoria mântuirii: Creația, potopul, trecerea Mării Roșii, apa Iordanului în care a fost botezat Isus, apa care a țâșnit din coasta străpunsă a lui Cristos. Fiecare dintre aceste momente ne spune câte ceva despre semnificația Botezului. Chiar și potopul, și apa Mării Roșii, cu toate că sunt ape învolburate; apa reprezintă o judecată, o separare, îneacă ceea ce este necurat și rău în om, și salvează ceea ce este curat și drept; îneacă păcatul pentru a-l salva pe păcătos. Așa ceva s-a întâmplat la trecerea Mării Roșii: și israeliții și carele de război ale lui Faraon au intrat în apă, dar numai Israel a ieșit teafăr pentru a înainta spre pământul făgăduit; dușmanii s-au înecat în mare. “Apa Botezului este și ea o Mare Roșie, pentru că a fost înroșită de Sângele lui Cristos” (Sf. Augustin).

La un anumit punct al Botezului, intervine o schimbare bruscă de temperatură; este un moment dramatic. Deja chiar de la începutul Botezului, rugăciunea exorcizării a evocat o tristă realitate: cel ce se botează nu este ca o ceară moale capabilă să ia o formă oarecare, mai cu seamă atunci când este vorba despre un adult; el este sclavul păcatului, supus puterii întunericului, înșelăciunii lumii. A sosit clipa în care trebuie să alegem: ori cu Cristos, ori cu lumea; ori de partea luminii, ori de cea a întunericului; ori de partea trupului ori de partea sufletului; ori cu Dumnezeu, ori cu satana: Te lepezi de păcat, de înșelăciunile lumii, de satana? Mă lepăd! Crezi în Dumnezeu, în Isus Cristos, în Duhul Sfânt, în Biserică, în viața veșnică? Cred!

Pentru ca cineva să renască trebuie să aleagă, să se hotărască, pentru că însăși renașterea este o alegere, o hotărâre, spre deosebire de nașterea naturală, care este numai un element, un dar primit pasiv de la alții. În acele simple cuvinte s-a conturat o schimbare; cel puțin așa se credea în primele veacuri ale Bisericii: catecumenul se întorcea cu fața de la Apus spre Răsărit, spre a arăta că se lepăda de întuneric și de cel rău, spre a se avânta spre lumină, spre Cristos: “Fugind de întuneric, aleargă spre lumină, cu fața spre răsărit caută soarele, eliberat fiind din mâinile tiranului își adoră regele” (Cabasilas). Atunci când vom lua parte la vreun botez, în această fază să ne închipuim această alergare a sufletului spre lumină, cu mâinile întinse spre a-l îmbrățișa pe Cristos, așa cum a procedat Magdalena în dimineața învierii Domnului.

Astfel se ajunge la momentul Botezului adevărat și propriu. Celebrantul îi îndeamnă pe părinți să se apropie cu copilul în brațe, însoțit de nași, îi cufundă de trei ori capul în apă (botezul prin cufundare) sau varsă apă pe capul celui botezat pronunțând cuvintele: “Eu te botez în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt”. Pentru a înțelege întreaga semnificație a acestui gest, trebuie să ne gândim cum a fost acesta la început: catecumenul se dezbrăca de hainele sale, se cobora în apa unui râu sau într-un lac, până la gât, unde era cufundat de trei ori. Întreita cufundare și recufundare simboliza moartea de trei zile și Învierea lui Cristos. Sfântul Pavel face aluzie la acest ritual atunci când explică Botezul cu aceste cuvinte: “Nu știți că toți câți în Cristos Isus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Cristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții”.

Cufundarea în apă simbolizează și actualizează îngroparea lui Isus în pământ și moartea omului vechi, în vreme ce recufundarea simbolizează și actualizează Învierea lui Cristos și nașterea omului nou. “În aceeași clipă, ați murit și v-ați născut, și aceeași apă a devenit pentru voi mormânt și mamă” (Ciril din Ierusalim). Toate acestea se desfășoară sub privirile Tatălui, ale Fiului și ale Duhului Sfânt, invocați prin formula baptismală, astfel că în vreme ce gesturile invocă misterul întrupării și al învierii lui Cristos, cuvintele invocă Sfânta Treime. În felul acesta se vestesc două mistere principale ale credinței și unitatea planului divin al mântuirii, care pleacă de la Tatăl și se reîntoarce la Tatăl.

Ultimele gesturi ale ceremonialului Botezului vestesc prelungirea acestuia în viață. Acestea sunt ungerea cu Sf. Mir, haina albă, lumânarea aprinsă, deschiderea urechilor și a buzelor. Haina albă este simbolul nevinovăției și al demnității recâștigate, ce trebuie păstrată și demonstrată în conduita vieții; lumânarea aprinsă este mărturia pe care creștinul trebuie să o dea: “Așa să strălucească lumina voastră în fața oamenilor…” Ultimul lucru ce trebuie să fie prețios în Botez este numele. În ziua aceea numele a fost rostit pentru prima dată în public; în fața îngerilor și a oamenilor am primit un nume. Câtă semnificație în toate acestea! Adevăratul nostru “eu”, omul cel nou, acela pe care Dumnezeu l-a cunoscut și l-a iubit din veșnicie, s-a născut în această zi, și nu în alta; el a primit un nume.

E drept ca acest nume să fie proclamat în fața lui Dumnezeu. A exista, a trăi în adevăratul înțeles al cuvântului, pentru noi oamenii, înseamnă a fi cunoscuți de Dumnezeu, a fi chemați pe nume de către El, care ne-a ales întru Isus Cristos, mai înainte de întemeierea lumii, pentru a fi fiii săi: “Acum așa zice Domnul, Ziditorul tău, Iacove, și Creatorul tău, Israele: “Nu te teme, căci Eu te-am răscumpărat și te-am chemat pe nume, al Meu ești”. Adevăratul Tată din ceruri este Acela care prin gura Bisericii ne-a pus adevăratul nume. Maria Magdalena a tresărit de bucurie, auzindu-se chemată pe nume de către Isus în ziua Învierii, tot așa și noi vom tresălta de bucurie în ziua când îl vom auzi pe Dumnezeu chemându-ne pe nume! Chiar și numele nostru este un mister; este o amintire a Botezului nostru.

Am spus că ultimele cuvinte din ritualul Botezului vestesc prelungirea acestuia în viață. Tocmai acum a sosit momentul pentru a face marele salt de la sacrament la viață, de la acea zi la ziua de astăzi. Botezul nu este un act desăvârșit, iar mai apoi închis în el însuși. El este inaugurarea unei stări, sau mai bine spus a unui proces, care trebuie continuat în întreaga viață, până la acel act final, pe care Isus îl numea “Botezul său” (nu botezul apei ci al pământului), care va fi moartea. Atunci făptura nouă concepută în Botez va apărea în cele din urmă la lumină, și se va arăta lumii exact ceea ce suntem în clipa de față, adică fii ai lui Dumnezeu. Într-un anume sens, în ziua Botezului noi nu am primit darul de a fi fiii lui Dumnezeu, ci puterea de a deveni ca atare. “Celor care l-au primit, celor care cred în numele lui le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1,12).

Așadar, puterea și nu un dar, care cu trecerea timpului s-ar putea deteriora sau pierde, ci mai degrabă o cooperare, o coresponsabilitate în mântuire; de a deveni, adică o putere care implică dezvoltarea, maturizarea, angajarea personală. Trebuie să trecem de la o viziune statică asupra Botezului și a vieții creștinești la o viziune dinamică; trebuie să devenim (de fapt) ceea ce suntem deja (de drept). De aici și necesitatea de a activa; nu ne putem automulțumi să rămânem în starea copilăriei, a unor rahitici spirituali. Câte preocupări în jurul unui copil care nu se dezvoltă normal! Câte cheltuieli, câți medici nu sunt consultați! Însă acei părinți care întreprind toate acestea prea adesea nu-și dau seama că pe plan spiritual cazul lor este mult mai grav decât cel al copilului rahitic!

Fii ai lui Dumnezeu, maturi și formați – spune Ioan – devenim, numai primindu-l pe Isus, crezând în numele Lui, prin credință. Iată așadar cuvântul cheie pentru trăirea Botezului propriu: dezvoltarea vieții de credință nu numai la nivelul intelectual (învățând cât mai bine ceea ce trebuie crezut) ci mai ales la nivelul practic (trăind din plin cele învățate). A face din credință propriul element vital, criteriul de bază, motivul hotărârilor, pentru că numai așa se poate ajunge la lumină, la asemănarea cu Isus, devenind “fii întru Fiul”.

Am revizuit Botezul nostru; am deschis pachetul cu darul primit, și cunoaștem darurile făcute de Dumnezeu. Botezul conduce la Euharistie; apropiindu-ne de Sfânta Masă, noi suntem acum asemenea evreilor ieșiți din apele Mării Roșii, care se grăbeau să primească mana, adică “pâinea cerească, care conține toată dulceața și toată bunătatea”.

Ritul latin