Sărbătoarea de astăzi, Epifania Domnului, este sărbătoarea ce încheie timpul Crăciunului, timp în care invitaţia pe care am primit-o a fost aceea de a ne bucura de naşterea lui Cristos. Încheierea timpului Crăciunului nu înseamnă însă nicidecum sfârşitul bucuriei. Acest lucru îl dovedeşte ziua de astăzi prin tematica pe care o are, căci bucuria poporului ales trebuie să devină bucuria întregului pământ. Astăzi sunt confirmate cuvintele prin care îngerii le-au vestit păstorilor în noapte sfântă a Crăciunului pace pe pământ, tuturor oamenilor de bunăvoinţă. Bucuria acestei vestiri o trăim astăzi când sărbătorim adorarea lui Cristos de către toate naţiunile, simbolizate de cei trei magi.

Tematica sărbătorii pe care o celebrăm astăzi ar putea fi sintetizată în aceste două idei: manifestarea lui Dumnezeu faţă de toate popoarele şi căutarea de Dumnezeu sădită în inima oricărui om. Ceea ce caracterizează amândouă aceste realităţi este universalitatea: Dumnezeu se manifestă pentru toţi oamenii şi fiecare om, din orice timp şi loc, îl caută pe Dumnezeu. În ciuda acestei invitaţii pe care Dumnezeu o adresează tuturor oamenilor de a-l căuta, atitudinea oamenilor nu este aceeaşi. Nu mai departe de textul evanghelic pe care l-am ascultat astăzi, putem găsi dovada acestor cuvinte, observând comportamentul diferit al celor ce aflaseră despre naşterea lui Cristos.

Pe de o parte îl avem pe Irod şi toţi înţelepţii săi. Deşi ştiau despre naşterea Mântuitorului nu au plecat în căutarea lui. În comportamentul lor vedem două reacţii diferite. Pe de o parte, vedem ignoranţa celor de la curtea lui Irod, care au preferat să nu îl întâlnească pe Cristos, pe noul rege. De ce le-ar fi trebuit un nou rege? Nu trăiu bine la curtea lui Irod? Aveau luxul necesar şi plăceri destule. Nu aveau de gând să renunţe la aceste lucruri de dragul unui nou rege, fie el şi Mesia. Deşi erau moştenitorii aceleaşi speranţe de veacuri ca orice alt israelit, speranţa din inima lor era sufocată de viaţa pe care trăiau. Nu uitaseră ce au vestit profeţii, ci dimpotrivă, atunci când Irod le-a cerut să afle locul naşterii lui Mesia ei au amintit îndată de textul din profetul Miheia; dar acele promisiuni pe care ei le ştiau foarte bine nu mai aveau puterea de a-i entuziasma şi de a-i face să meargă în căutare lui Cristos.

Împreună cu aceştia se afla Irod. El nu a fost ignorant în faţa faptului că un nou rege s-a născut. Gândul său a fost instantaneu: moarte. Pentru a-şi atinge planul el a recurs la un şiretlic: nu va mobiliza toată armata sa pentru a-l ucide pe rege atâta timp cât nu ştie unde se află exact, însă atunci când va afla cu siguranţă locul unde se află va merge de îndată şi-l va ucide. Atât de tainic era acest plan al său încât s-a arătat cu siguranţă încântat de naşterea noului rege în faţa magilor, rugându-i să-l anunţe şi pe el unde se află acesta pentru a merge şi el să i se închine; un plan cum nu se poate mai diabolic. Era însă hotărât ca să nu lase cumva ca un nou rege să-i ameninţe domnia de care se bucura.

În opoziţie cu atitudinea celor de la curtea lui Irod se află magii. Provenind din ţări îndepărtate ei vin să-l caute pe Cristos. Eforturile pe care le-au făcut au fost într-adevăr mari. A face o asemenea călătorie în acele vremuri nu era un lucru uşor. Dar pentru ei nu exista nici o piedică. Credinţa ce o aveau era mai mare decât pericolele la care s-au expus pornind pe acel drum lung pe care l-au făcut. Ei, deşi nu erau moştenitorii unei speranţe adresate lor în mod direct, aşa cum era cea a israeliţilor, purtau în sufletele lor dorinţa pe care Dumnezeu a sădit-o în inima oricărui om şi credinţa că vor afla mântuirea. Nu cunoşteau profeţiile din vechime, ca şi evreii, şi totuşi au aflat din semnele cerului că se va naşte un Mântuitor al întregii lumi, iar o stea i-a călăuzit până în Iudeea. Nu ştiau unde îi va purta steaua ce îi călăuzea dar erau dispuşi să mergă să-l întâlnească pe acest mântuitor al lumii oricât de departe ar fi trebuit să ajungă pentru aceasta.

Două categorii de oameni diferite, două atitudini diferite în faţa lui Cristos. Ce putem înţelege de aici? Cei care ştiau de Cristos şi ar fi trebuit să-l primească, îl refuză pe Isus şi chiar caută să-l omoare. Cei care însă nu beneficiau de toate acele cunoştinţe despre venirea lui Cristos, îl caută cu insistenţă şi îl primesc.

I.C., dar atitudinea noastră care este? Şi noi ştim despre venirea lui Cristos pe care am sărbătorit-o în tot acest timp al Crăciunului? Am căutat noi să-l întâlnim cu adevărat pe Cristos? A-l căuta şi a-l primi pe Cristos este un lucrur care cere eforturi, renunţări; am arătat noi o astfel de disponibilitate care implică şi renunţarea la ceea ce ne împiedică să-l primim pe Cristos? Sau nu cumva am preferat comoditatea vieţii noastre păcătoase? Nu cumva am preferat ignoranţa, în locul invitaţiei pe care Crăciunul ne-a adresat-o de a primi şi mărturisi bucuria venirii lui Cristos?

Gândurile pe care trebuie să le desprindem din mesajul sărbătorii de astăzi sunt mai multe. Mai întâi trebuie să mulţumim lui Cristos pentru faptul că am primit vestea cea bună a mântuirii, şi darurile spirituale ale sacramentelor. Căci faptul că suntem creştini este în primul rând rodul iniţiativei lui Dumnezeu. Cristos însuşi spune: Tot ce-mi dă Tatăl va veni la mine (…) Nimeni nu poate să vină la mine, dacă nu-l atrage Tatăl care m-a trimis… .(In 4,37.44) Acest adevăr i-a fost revelat şi sfântului Augustin, căruia Dumnezeu i-a făcut cunoscut acest lucru într-o viziune: Tu nu m-ai fi căutat dacă eu nu te-aş fi găsit deja. Aşadar, iubiţi credincioşi, recunoştinţa şi preamărirea lui Dumnezeu pentru darul credinţei pe care l-am primit trebuie să fie unul din roadele spirituale ale sărbătorii de astăzi.

Datoria noastră nu este însă numai aceea de a-i mulţumi lui Dumnezeu ci şi aceea de a-l căuta mereu cu o inima cât mai sinceră. Este drept că nu putem merge la Betleem asemenea magilor dar trebuie să-l primim pe Cristos prezent în Cuvântul Sfintei Scripturi şi în sacramente, şi să-l întâlnim în fraţii noştri.

Se povesteşte că, în afară de cei trei magi care au pornit împreună în căutarea pruncului, a pornit şi un al patrulea. Acesta şi-a vândut tot ce avea pentru a procura banii necesari călătoriei, păstrând din bogăţiile sale doar trei pietre preţioase ce vroia să le ofere pruncului în dar: un safir, un rubin şi o perlă. Mergând spre locul de întâlnire cu cei trei magi a întâlnit pe drum un om rănit. L-a dus pe bietul om la doctor căruia i-a dat safirul pentru a-l îngriji, întrucât toţi ceilalţi bani îi cheltuise pentru proviziile necesare drumului. Întârziind din cauza acestui om rănit, el nu a mai ajuns la întâlnire şi a trebuit să-şi continue drumul singur. Dar steaua îl călăuzea şi pe el. Ajuns la Betleem, era deja prea târziu. Aflase despre copil că, după ce primise vizita magilor a trebuit să plece din Betleem cu familia sa, din cauza lui Irod. Era tocmai în zilele când Irod căuta să-l ucidă pe Isus dând ordin să fie ucişi toţi copiii. Chiar în faţa lui un soldat se pregătea să ucidă un copil pe care-l smulsese din braţele mamei sale. Cel de-al patrulea mag, văzând acest lucru l-a rugat pe acel soldat să cruţe copilul şi el îi va da în schimb rubinul. Soldatul a fost de acord. După acest incident magul a luat drumul Egiptului în căutarea lui Isus. Îi rămăsese un singur dar: perla.

A străbătut întreg Egiptul timp de mai bine de treizeci de ani căutându-l pe Isus dar fără nici o izbândă. În cele din urmă a aflat că Isus predica în Palestina. A fost de ajuns pentru a se porni din nou la drum spre Iudeea. A ajuns în ziua răstignirii lui Isus. Grăbindu-se spre Golgota, a întâlnit pe drum doi soldaţi ce îşi băteau joc de o tănără evreică. Nu a putut să treacă pur şi simplu. Oprindu-se, i-a rugat pe soldaţi să dea pace tinerei fete. Ei au fost de acord însă numai în schimbul perlei. Acum nu-i mai rămăsese nimic. Dar el a continuat alergând drumul spre Golgota. Ajuns sub cruce se bucura în sfârşit să-l întâlnească pe Cristos. Ceilalţiţ îi spuseseră de un prunc dar el găsise un om gata să moară. Şi totuşi nu se îndoia deloc în inima sa că acela este salvatorul lumii. Avea însă o singură tristeţe: nu mai avea nici unul dintre cele trei daruri pe care le pregătise pentru el. Cristos, de pe cruce, văzându-l i-a spus:

- Ai ajuns în sfârşit! Nu te îngrijora pentru darurile tale. Le-am primit deja pe toate. Iată, un om ce poartă urmele unor răni ţine în mână un safir; un copil se joacă acum cu un rubin şi o fată păstrează pentru mine o perlă. Toate aceste minunate lucruri le văd, iar aceste daruri şi cei care le poartă acum pentru mine îmi vorbesc de tine. Fii binecuvântat că ai crezut în mine!

Învăţăturile acestei istorioare sunt foarte clare şi nu cred că mai sunt necesare explicaţii. Ceea ce însă doresc să mai precizez este faptul că noi, căutându-l pe Cristos cu adevărat vom conduce şi pe ceilalţi la mântuire. Trăind în iubire, ca adevăraţi fraţi, cu toţi cei din jurul nostru vom fi într-adevăr lumina lumii, şi luminând asemeni stelei de la Betleem ce i-a condus pe magi, vom conduce pe cei din jur la Dumnezeu.

Dacă vă îndoiţi cumva de faptul că viaţa noastră de adevăraţi creştini va avea sorţi de izbândă vă spun să nu vă îngrijoraţi. Amintiţi-vă cuvintele lui Cristos: Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi discipolii mei: dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii (In 13,35). Să nu uităm de aceea niciodată îndemnul lui Cristos: Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei, văzând faptele voaste bune să-l preamărească pe Tatăl vostru cel din ceruri (Mt 5,16).

Aceasta este datoria noastră, să trăim astfel încât să-l arătăm pe Cristos lumii întregi, aşa cum steaua a făcut-o, pentru ca toţi să ajungă la mântuire.