Start > Ritul bizantin > Duminica după Botezul Domnului

Duminica după Botezul Domnului

5 January 2007
1,433 afișări

Autor: Diverși alți autori
Traducere: Oana Capan
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica după Botezul Domnului

După ce a fost botezat, primele cuvinte pe care le-a rostit Cristos au fost: “Pocăiți-vă, căci s-a apropiat împărăția cerurilor”. De ce? Deoarece după ce am fost botezați, suntem în continuare ispitiți și singurul mod de a pune capăt ispitei este acela de a ne pocăi. Ce înseamnă însă mai exact aceste cuvinte? Ce este pocăința? Ce este Împărăția Cerurilor?

Pentru a înțelege semnificația cuvântului pocăință, trebuie să înțelegem întâi natura opusului pocăinței, motivația pentru pocăință – păcatul. Păcatul vine la noi în trei etape. Mai întâi, avem un gând, o ispită de a face răul. În al doilea rând, întreținem acest gând și ne imaginăm atracțiile lui până când devine irezistibil. În al treilea rând, acționăm potrivit acelui gând pe care l-am întreținut. Acestea sunt cele trei stadii ale păcatului.

Pocăința are de asemenea trei stadii. În primul rând, ne mustră conștiința, ne vine gândul că ceea ce am făcut este rău. În al doilea rând, întreținem acest gând și îl dezvoltăm până când acțiunea devine irezistibilă. În al treilea rând, acționăm. Acestea sunt cele trei stadii ale pocăinței. Așadar pocăința nu este doar o idee, un gând, este mai presus de toate o acțiune. Pocăința este o schimbare a gândirii care duce la o schimbare practică și vizibilă în viața noastră.

Da, este adevărat, adesea se pare că venim la spovadă cu aceleași păcate ca înainte. Da, este adevărat, adesea se pare că nu facem nici un progres, că deși am greșit din nou, nu vărsăm nici o lacrimă, nu avem o căință profundă care să ne facă să ne schimbăm viața. Cu toate acestea, nu înseamnă că trebuie să ne pierdem speranța, să cădem în disperare. Aceasta ar însemna să cădem într-o altă ispită a diavolului: a crede că suntem incapabili să ne pocăim și că toate eforturile noastre sunt zadarnice. Faptul simplu de a veni la spovadă mărturisind că suntem slabi, că am greșit din nou, că pocăința noastră nu este destul de profundă, este în sine un act de căință. Mai mult, prin pocăință continuă și prin hotărârea de a ne pocăi, în final vom ajunge la o căință profundă și la lacrimi.

Dacă aceasta este pocăința, ce este atunci Împărăția Cerurilor? În primul rând, Împărăția Cerurilor a fost Cristos Însuși care le-a spus aceste cuvinte oamenilor din acele timpuri, în fața cărora a stat. Împărăția Cerurilor se apropiase cu adevărat, pentru că El stătea înaintea lor. În al doilea rând, Împărăția Cerurilor este aproape și într-un alt sens și stă înaintea noastră aici și acum. Împărăția Cerurilor este aici și acum, dar acceptarea lui Cristos și a Sfințeniei, Milostivirii și Harului Său depinde de disponibilitatea noastră. Chiar în acest moment fiecare dintre noi poate de fapt să îl întâlnească pe Dumnezeu și să intre în bucuria Lui eternă, dar doar dacă dorim să facem acest lucru prin pocăință profundă. Bucuria Împărăției Cerurilor, pur și simplu starea de satisfacție alături de Dumnezeu, bunăstarea noastră sunt deschise pentru toți cei care doresc să îl accepte pe Cristos, Cuvântul lui Dumnezeu.

Da, este adevărat că bunăstarea noastră depinde într-o anumită măsură de faptul de a avea sau nu un loc de muncă, un acoperiș deasupra capului, suficienți bani pentru traiul nostru. Dar nici unul dintre aceste lucruri nu este absolut esențial, deoarece există oameni care au toate acestea dar sunt nefericiți, nu au Împărăția Cerurilor. Și mai există oameni care nu au nimic din toate acestea și totuși sunt fericiți, ei au Împărăția Cerurilor.

Mă gândesc la starurile din cinematografie care se căsătoresc și apoi divorțează, se recăsătoresc și apoi iarăși divorțează, și fac aceasta de șase sau șapte ori, și de fiecare dată dau vina pe ceilalți pentru divorț. De fapt starurile poartă problema în ei înșiși, în egoismul lor și în împietrirea inimii lor. Mă gândesc la cineva care trece dintr-o țară în alta și de la o slujbă la alta, dând vina pe ceilalți pentru fiecare nouă plecare. De fapt problema o duce în geamantan, problema constă în instabilitatea persoanei, în incapacitatea ei de a se înțelege cu ceilalți, și nu în circumstanțele exterioare.

Mă gândesc și la o veche poveste din folclor despre fericire, care spune că era odată un rege foarte trist. Sfătuitorii lui i-au spus că ar trebui să își trimită slujitorii să găsească pe cineva pe deplin fericit, să îi ia cămașa și să o poarte el însuși. Atunci regele ar fi pe deplin fericit. Astfel acesta și-a trimis slujitorii și au căutat de-a lungul și de-a latul împărăției. În final, unul dintre slujitorii regali a găsit un om pe deplin fericit. S-a întors la rege cu vestea cea bună. Regele a întrebat nerăbdător: “Dar unde este atunci cămașa omului?” “Din păcate”, a răspuns slujitorul, “acest om pe deplin fericit era atât de sărac încât nu avea nici o cămașă”.

Cu alte cuvinte, prezența Împărăției lui Dumnezeu depinde în final nu de circumstanțele exterioare ci de noi înșine, de dispozițiile noastre interioare, de capacitatea noastră de a ne pocăi. Într-adevăr, Împărăția Cerurilor este aproape doar dacă ne pocăim. Fie ca Dumnezeu să ne dea dorința pentru această pocăință.

(Orthodox Sermons)

Ritul bizantin