Start > Ritul latin > Epifania Domnului

Epifania Domnului

5 January 2007
1,209 afișări

Autor: pr. Eduard Patrașcu
Copyright: Predici.cnet.ro
Epifania Domnului

- comentariu exegetico-spiritual la lecturi -

Lectura I (Is 60,1-6)

Profeția pe care o avem în acest text – un cânt poetic măreț – este o viziune universalistică și unitară a popoarelor care se îndreaptă spre Ierusalim (cf. Ier 12,15-16; 16,19-21; Mi 4,1-3; Sof 3,9-10; Zah 8,20-23). Profetul vede o caravană care înaintează spre Cetatea Sfântă în două grupuri diferite: unul format din fiii și fiicele lui Israel care se întorc din exil (v. 4) și celălalt format din popoarele străine, atrase de lumina și slava lui Dumnezeu care dă lumină Muntelui Sion. Isaia se adresează poporului care ascultă: “Ridică-te, îmbracă-te cu lumină … ridică ochii și privește împrejur” (v.1.4). S-a terminat de acum timpul oboselii și al plânsului și a început timpul bucuriei și al speranței. Omenirea trebuie să iasă din individualism și din descurajare pentru ca să intre în certitudinea unei vieți noi, viață care se obține renunțând la întuneric pentru a se îndrepta spre Cetatea plină de lumină, pentru că Dumnezeu o umple de această lumină: “peste tine strălucește Domnul; slava sa apare deasupra ta. Popoarele se vor îndrepta spre lumina ta” (v. 2-3; Ap 21,9-27).

Planul lui Dumnezeu cuprinde toate națiunile: toate popoarele sunt chemate să fie învăluite de lumina Ierusalimului ceresc și de transparența prezenței lui Dumnezeu care locuiește în mijlocul poporului său. Dumnezeu însuși va fi farul care călăuzește și atrage popoare, neamuri și regi către Domnul lor. Iar în Ierusalim va avea loc marea manifestare (epifanie), iar cu această ocazie vor fi descoperite lucrurile ascunse. În nașterea lui Isus evengheliștii vor vedea manifestarea lui Dumnezeu și împlinirea profeției.

Lectura a II-a (Ef 3,2-3.5-6)

Paul recunoaște că misiunea care i-a fost încredințată este aceea de a duce evanghelia la toate popoarele; în același timp, explică faptul că planul lui Dumnezeu – care privește toată omenirea chemată să se îndrepte către lumina unicului Dumnezeu Tată – a ajuns la împlinire. Iar acest secret al misterului lui Dumnezeu este chemarea la unirea dintre popare, dintre toate popoarele: “păgânii sunt chemați, în Isus Cristos, să participe la aceeași moștenire, să formeze același trup” (v. 6). Iar Apostolul se simte investit – întrucât este colaborator al acestei misiuni a lui Isus – să lucreze pentru răspândirea evangheliei.

Adevăratul semn și mijloc al aceste viziuni universale de mântuire voite de Dumnezeu este Biserica. Ea are ca și misiune unirea popoarelor, fie (a)ducându-i pe toți la credința în Isus prin vestirea evangheliei, fie încercând să creeze legături de comuniune și fraternitate, în ciuda aparențelor și a multor diferențe. În fața unei lumi încă împărțite, dar în același timp dornice de (com)uniune, trebuie vestit cu bucurie și cu credință că Dumnezeu e iubire, comuniune: Tată, Fiu și Duh Sfânt, unitate în diferență: acest Dumnezeu îi cheamă pe toți să participe la comuniunea (iubirea) trinitară.

Într-adevăr, prin comuniunea cu Isus, capul Bisericii, este posibilă adevărata comuniune cu/între toți oamenii. Această unire și pace universală – pe care omul a căutat-o dintotdeauna – odată cu nașterea Fiului lui Dumnezeu este la îndemâna tuturor. El este cel care a realizat misterul lui Dumnezeu, acela de a readuce la unire toate popoarele. Fiindcă la aceasta suntem chemați: a trăi în pace ca adevărați frați și a fi uniți ca adevărați fii ai aceluiași Tată.

Evanghelia (Mt 2,1-12)

Epifania este manifestarea publică a mântuirii aduse de Isus, regele universului. Matei clarifică narațiunea biblică prin câteva elemente istorice și mai ales veterotestamentare (cf. Is 60,1-6; Num 23-24; 1Re 10,1-13; Mi 5,1) și ne vorbește de o manifestare extraordinară care îi conduce pe Magi, dându-le posibilitatea să-l descopere pe Regele Iudeilor ca și rege universal.

Cât îi privește pe magi, abia în secolul a V-lea a fost stabilit numărul lor, pe baza darurilor pe care le oferă, iar în secolul al VIII-lea le-au fost date și numele de Melchior, Gașpar și Baltazar. Însă pentru Matei, magii sunt persoane ilustre – păgâni – care exaltă demnitatea lui Isus, protagonistul evangheliei: îl caută (“Unde este regele iudeilor nou-născut?”: v. 2); îl recunosc ca și Mesia (“îl adoră“: v. 11) și-i prețuiesc simplitatea și sărăcia (“își deschid comorile oferindu-i aur (regalitatea), tămâie (dumnezeirea) și smirnă (umanitatea)”: v. 11bc), în timp ce Irod și Ierusalimul se tulbură când aud vestea nașterii Mesiei (v. 3) și caută să-l omoare.

Pruncul născut la Betleem este purtătorul veștii celei bune. El ia însă chipul unui exilat, întrucât este constrâns să fugă în Egipt: este Mesia cel căutat și refuzat, deoarece steagul său va fi crucea. Isus este semnul de contradicție: este alungat, marginalizat de către poporul său; este căutat cu speranță de către străini. Betleemul devine astfel noul Sion, orașul universal al popoarelor (v. 5.6.8), iar Ierusalimul va fi îndepărtat. Noul popor al lui Dumnezeu – moștenitor al promisiunilor – este continuarea celui vechi, doar că va fi format din toate popoarele care vor căuta și vor recunoaște “steaua dimineții” (2Pt 1,19) în profunzimea inimii lor.

Ritul latin