Start > Ritul latin > Liturghia din dimineața Crăciunului

Liturghia din dimineața Crăciunului

23 December 2006
1,511 afișări

Autor: pr. Eduard Patrașcu
Copyright: Iași
Nașterea Domnului (Liturghia din zori)

- comentariu exegetico-spiritual la lecturi -

Lectura I (Is 62, 11-12)

Isaia pronunță aceste cuvinte de încurajare bătrânilor lui Israel care s-au adunat la Ierusalim în așteptarea întoarceri în patria natală a fraților lor, “restul lui Israel” care fusese deportat în Babilonia. Textul profetic este compus din două versete: primul conține o veste adresată Ierusalimului, “fiica Sionului”, deci întregii națiuni, veste care privește eliberarea celor aflați în exil; iar vestea se referă la un Dumnezeu care va veni ca și “salvator” al poporului, aducând cu sine darul prețios și atât de invocat al libertății (v. 11); al doilea verset, în schimb, conține noile titluri de mărire dat fie a acestor frați (care vor fi numiți “popor sfânt”), ca și al celorlalte națiuni “mântuite de către Dumnezeu”, dar mai ales ale Ierusalimului care, ca o tânără mireasă, se va chema “cea căutată” și “cetate care nu mai este abandonată” (v. 12).

Și de această dată este tot Domnul cel care ia inițiativa: vine în căutarea poporului său, îl răscumpără și îl leagă la sine prin iubirea sa reînnoită și fidelă. Textul din Isaia este folosit de liturgia Crăciunului întrucât vorbește de o altă întâlnire, cea pe care Domnul o realizează, prin Fiul său Unul născut cu omenirea la Betleem, lângă ieslea pruncului Isus, care este adevăratul Mântuitor și eliberator al omenirii. De aceea, și noi suntem chemați “popor sfânt” de către Dumnezeu și de către “popoarele mântuite de Domnul”: fața de noi El și-a manifestat toată duioșia, toată dragostea.

Lectura a II-a ( Tit 3,4-7)

Și această lectură asemenea celei din Isaia, este simplă și mai ales scurtă – cum rar se întâmplă în Liturghiile de duminică -, ca și cum Dumnezeu ne-ar spune că misterul pe care-l contemplăm astăzi este așa de mare că nu-l putem (și nici nu ar trebui să ne permitem) să-l închidem în limitele impuse de cuvintele umane. Tot ceea ce a făcut Dumnezeu pentru omenirea întreagă este lucrarea sa, se datorează numai bunătății sale. Apostolul Paul adresându-se ucenicului său Tit prin cuvinte luate din experiența personală, afirmă că noi am fost mântuiți (și suntem mântuiți) nu datorită acțiunilor noastre drepte pe care le-am înfăptuit (v. 5a; cf. Rm 9,30-32; 10,35; Fil 3,9), ci datorită faptului că Duhul Sfânt a fost generos cu noi (v. 5b; cf. Rm 3,24; In 3,16-18). Mai exact, Dumnezeu, când a venit între noi Mântuitorul, din libera inițiativă a iubirii sale milostive, din dușmani a făcut din noi prieteni făcându-ne fii ai săi prin botez (1Pt 1,3).

Dacă la Crăciun Dumnezeu ni-l dăruiește pe Fiul său, putem spune că prin botez el ne dăruiește Duhul său; că ne dă certitudinea că am devenit moștenitori a unei realități care nu se va destrăma niciodată: “viața veșnică” (v. 7), adică a experienței cunoașterii personale a lui Dumnezeu. Toate aceste mari daruri ale lui Dumnezeu ne deschid inima și o fac capabilă să se minuneze de tot ceea ce El face pentru noi precum și să-i mulțumim pentru generozitatea sa așa de mare.

Evanghelia (Lc 2,15-20)

Această Evanghelie a Liturghiei din dimineața Crăciunului este continuarea evangheliei propuse pentru noaptea Crăciunului, pe care Luca o prezintă folosind schema anunțului misionar: povestirea evenimentului, vestea adusă păstorilor și primirea evenimentului. Evanghelistul deci se oprește in acest pasaj asupra ultimului moment care relatează faptul că păstorii se duc imediat la Betleem si găsesc peștera – așa cum le fusese anunțat de către îngeri – cu pruncul Isus, cu Maria și Iosif.

Suntem în fața unui adevărat itinerariu de credință cu etapele sale, unde apare clar că decizia interioară se traduce imediat în gesturi concrete: mai întâi căutarea (“au plecat în grabă”: v.16a), apoi descoperirea și experiența umano-spirituală (“au găsit copilul: v. 16b) și, în sfârșit, mărturia vieții (“au spus ceea ce le fusese anunțat cu privire la copil”: v. 17). Din mărturie ia naștere deci, reacția de mirare și de credință în cei care au ascultat povestirea păstorilor (“se mirau de lucrurile pe care le spuneau păstorii”: v. 18): așa credința începe să se răspândească.

Textul se termină cu o referință prețioasă despre Maria care “păstra toate aceste lucruri și le medita în inima ei”: v.19), ceea ce înseamnă că Maria rămâne gânditoare în contemplarea lucrurilor povestite de păstori cât și a cuvintelor pe care ei le-au spus despre micul Isus. De acum istoria Fiului – care pleacă de la sânul matern până la sânul/mormântul învierii – devine un singur lucru, o singură realitate cu istoria Mariei, deoarece încă de la Fiat-ul spus la Bunavestire ea a acceptat prin credință să fie docilă în slujba “căilor lui Dumnezeu”.

Reflecții

Cuvântul lui Dumnezeu din această zi de Crăciun este o invitație la a nu se opri în tot feluri de explicații, ci la a se abandona în contemplarea cuvintelor: “Astăzi s-a născut pentru noi Domnul” (antifona de la începutul Liturghiei) împreună cu cea a misterului unui Dumnezeu care se face om. Isus a adus umanității cel mai prețios cadou, așa cum zice sf. Irineu: “a adus întreaga noastră viață aducându-se pe sine”. Cum să facem să întărim credința noastră în fața acestui tăcut copil? Simplu: luând decizia de a “merge și noi la Betleem”, după exemplul păstorilor, deoarece acest loc este icoana simplității și a transparenței, a bucuriei și a vieții, a tăcerii contemplative. Avem nevoia de a redeveni copii la suflet pentru a redescoperi rădăcinile credinței noastre; avem nevoie de o bucurie “de sărbătoare” care ne dă posibilitatea să credem că viața este un mare dar al lui Dumnezeu care nu trebuie irosit; avem nevoie de tăcerea contemplativă. Atunci când dorim să ne exprimăm dragostea noastră față de ceilalți, ce putem să oferim dacă nu tăcerea noastră? “Tăcerea înseninează inimile noastre, șoptește inimilor noastre și le unește. Tăcerea ne separă de noi înșine și ne dă posibilitatea să zburăm pe firmamentul Duhului apropiindu-ne de cer” (M. Delbrel). Această experiență ne va permite să ne întoarcem la casele noastre și la ocupațiile noastre (asemenea păstorilor) lăudându-l pe Dumnezeu pentru Cuvântul pe care l-am contemplat, asemenea Mariei, siguri că îl păstrăm în suflet pentru a anunța altora ceea ce acest Cuvânt înseamnă pentru noi.

Ritul latin