Predici

Pasajul evanghelic din această duminică vorbeşte despre înmulţirea pâinilor şi a peştilor, care constituie o introducere la discursul euharistic, despre pâinea vieţii, ţinut de Isus în sinagoga din Cafarnaum, la care face referire evanghelistul Ioan. Nu este o întâmplare faptul că prezentarea Euharistiei începe cu relatarea înmulţirii pâinilor. Se subliniază astfel faptul că în om, dimensiunea religioasă nu poate fi separată de dimensiunea materială. Nu putem da îndrumări privind nevoile spirituale şi eterne ale omului fără a ne preocupa, în acelaşi timp, de nevoile lui pământeşti şi materiale.

Tocmai aceasta a fost la un moment dat tentaţia apostolilor. Într-un alt pasaj al Evangheliei se arată că ei i-au sugerat lui Isus să dea drumul mulţimii pentru ca oamenii să îşi poată găsi ceva de mâncare în satele învecinate. Însă Isus le-a răspuns: “Daţi-le voi să mănânce!” (Matei 14,16). Prin aceasta, Isus nu le cere discipolilor Săi să facă minuni. Le cere să facă ceea ce pot ei. A pune în comun şi a împărţi ceea ce are fiecare. În aritmetică, înmulţirea şi împărţirea sunt două operaţii opuse, dar în acest caz ele sunt identice. Nu există “înmulţire” fără “împărţire” (sau împărtăşire)!

Această legătură dintre pâinea materială şi cea spirituală a fost vizibilă în felul în care era celebrată Euharistia în Biserica primară. Cina Domnului, numită mai apoi “agape”, avea loc în contextul unei mese fraterne, în care era împărţită atât pâinea obişnuită cât şi cea euharistică. De aceea diferenţa dintre cei care nu aveau nimic de mâncare şi cei care se îmbătau era percepută ca scandaloasă şi intolerabilă (1Corinteni 11,20-22). Astăzi Euharistia nu mai este celebrată în contextul unei mese obişnuite, însă contrastul dintre cei care au cu prisosinţă şi cei cărora le lipseşte ceea ce este necesar nu s-a redus, ba chiar mai mult, a primit dimensiuni globale.

În această privinţă, sfârşitul relatării ne mai spune ceva. Atunci când toţi s-au săturat, Isus a cerut: “Adunaţi bucăţile rămase, ca să nu se piardă nimic”. Trăim într-o societate în care risipa este obişnuită. În 50 de ani, am trecut de la o situaţie în care se mergea la şcoală sau la Liturghia duminicală cu încălţările în mâini până în prag, pentru ca să nu se uzeze, la o situaţie în care pantofi practic noi sunt aruncaţi pentru adaptarea la moda schimbătoare. Risipa cea mai scandaloasă are loc în sectorul alimentar. Cercetări realizate de Departamentul pentru Agricultură al Statelor Unite arată că un sfert din producţia de hrană ajunge în fiecare zi la gunoi, ca să nu mai vorbim despre ceea ce este distrus în mod deliberat înainte de a ajunge pe piaţă.

Isus nu a spus în acea zi: “Distrugeţi bucăţile rămase pentru ca preţul pâinii şi al peştelui să nu scadă pe piaţă”. Dar exact acest lucru se întâmplă astăzi. Sub influenţa reclamelor repetitive, “Cheltuiţi, nu economisiţi!” este în prezent cuvântul cheie în economie. Desigur, nu este suficient să economisim. Economisirea trebuie să le permită indivizilor şi societăţilor din ţările bogate să manifeste o generozitate mai mare în ajutorul pe care îl acordă ţărilor sărace, altfel este vorba mai mult despre zgârcenie decât despre economisire.

pr. Raniero Cantalamessa Ritul latin