Predici

O povestioară spune că în timpul Primului război mondial, pe un câmp, se dădea o luptă între două divizii duşmane. Era spre seară, iar atmosfera era încărcată numai cu gloanţe, explozii, praf şi multă ură. Un adevărat iad. În acel câmp, stingheră, se afla o casă în care locuia o familie de păstori. În acea seară, tatăl era plecat de acasă, iar mama încerca să-şi protejeze şi să-şi ascundă cei 5 copii ai săi. La un moment dat, fiul cel mai mic, care abia învăţase să meargă în picioare, scăpă de sub observaţia mamei şi ieşi încetişor afară. Nu ştia ce-i acela război, aşa că înainta încrezător spre mijlocul frontului. Soldaţii îl observă şi, rând pe rând, încetează să mai tragă. Nu poţi să tragi într-un copil! Aşa că, pentru un minut, peste iadul de acolo, se aşternu liniştea. Praful se ridică, iar cerul se văzu clar pentru prima dată în ziua aceea. Copilul se opreşte, se uită mirat în jur, după care se întoarce. Intră în casă, iar soldaţii încep din nou să tragă.

Spus în cuvinte puţine, pentru mine aceasta a însemnat şi înseamnă evenimentul Crăciunului: într-o lume plină de ură şi duşmănie, într-o lume care semăna şi seamănă încă adesea cu iadul, un Copilaş iese din Casa Tatălui, care părea plecat de acasă, şi, preţ de câteva clipe, ne dezarmează. Ne face să tăcem şi ne lasă să privim cerul. Ştiu că în curând acest Copil se va reîntoarce în casă, ieslea va dispărea din nou, brazii se vor despodobi, iar colindele vor fi înlocuite iarăşi cu manelele. Şi ştiu că din acel moment vom lua din nou armele şi vom reîncepe să tragem, să facem gălăgie şi mizerie, să urâm şi să ne luptăm unii cu alţii. Dar vă invit ca acum, când Copilul e încă afară, iar armele noastre tac, să vedem ce reprezintă de fapt pentru noi Crăciunul? Pentru că, deşi Isus s-a născut odată pentru totdeauna şi pentru toţi acum două milenii la Betleem, pentru mine, anul acesta se naşte astăzi, aici, la … , adică acolo unde îmi este inima. Ce aduce naşterea sa, astăzi, pentru mine?

Pentru cei mai mulţi dintre noi, venirea lui Isus în inima noastră a însemnat mai întâi o spovadă bună. Am tras cu armele cât am putut, şi în stânga şi în dreapta, şi în ceilalţi şi în cer, care o jumătate de an, care un an sau chiar mai mult, dar am simţit cu toţii venind Copilul. Şi, cum să tragi într-un copil?! Aşa că, într-un moment de sfială, am depus armele şi am îngenuncheat, cerându-ne iertare. Aceasta aduce Crăciunul: linişte şi pace în suflet. Pentru cel puţin câteva zile, sufletul e mai puternic decât trupul. Pentru câteva zile patimile tac, înjurăturile nu se mai aud, iar sângele nu mai fierbe aşa tare în noi. Pentru câteva zile, orgoliul e călcat în picioare. Cu siguranţă că cei care aţi simţit venind Copilul şi aţi îngenuncheat, simţiţi acum ce înseamnă liniştea, ce înseamnă pacea, ce înseamnă să fii senin, ce înseamnă echilibrul în viaţă. Acum parcă lucrurile se leagă între ele, cerul începe să se vadă mai bine, iar viaţa pare mai frumoasă.

Pentru alţii dintre noi, venirea lui Isus în inima noastră a însemnat venirea acasă. Şi mă gândesc aici la fraţii noştri reveniţi din străinătate sau din alte părţi. Şi despre care ştiu că acolo unde sunt, mulţi duc o viaţă de iad: urâţi şi invidiaţi de semenii şi fraţii lor; dispreţuiţi, înjosiţi şi prost plătiţi de patronii lor; disperaţi în căutarea unui loc decent de muncă; neînţeleşi de cei de acasă care le cer bani, mai mulţi bani, cât mai mulţi bani. Pentru ei, Crăciunul înseamnă căldura familiei. De ce vă întoarceţi acasă? Pentru că într-o lume în care mai toţi trag în voi, acasă găsiţi o oază de linişte şi pace. Crăciunul devine astfel sărbătoarea familiei. Fiii risipiţi pretutindeni vin acasă şi se bucură împreună. Nu contează cât de mare e casa sau cât de bogată masa. Prima poate semăna cu un grajd, iar a doua cu o iesle. Importantă e căldura, bucuria unui cămin. Şi cred că acum, de Crăciun, ei înţeleg cel mai bine că în viaţă ai degeaba multe şi mărunte, dacă nu ai un “acasă”, adică un loc unde să te retragi după o zi de război.

Pentru mulţi alţii dintre noi, Crăciunul înseamnă îndreptare spre celălalt. În timpul anului, tragem cu sete unii în alţii. Ne jignim, ne certăm, ne urâm, ne duşmănim, ne rănim cu patos. Dar simţim apropiindu-se Copilul şi parcă nu poţi să tragi într-un copil. Şi atunci, pentru câteva zile, lăsăm armele jos din mâini şi le umplem cu cadouri. De Crăciun ne îndreptăm spre ceilalţi. Ducem daruri unui bătrân, facem o bucurie unui copil sărac şi, mai ales, măcar pentru câteva zile încercăm să ne împăcăm unii cu alţii. Să mai lăsăm de la noi, să mai iertăm o dată. Aceasta înseamnă Crăciunul: “Mâinile lui Dumnezeu” (Fiul şi Duhul) re-întinse spre oameni şi o mână de-a noastră întinsă spre celălalt. O mână prin care-l ajuţi, prin care-l ierţi sau prin care-i ceri iertare.

În fine, sper că pentru cei mai mulţi dintre noi, Crăciunul – lucrul cel mai important – înseamnă o privire scurtă aruncată spre Dumnezeu. În timpul anului, tragem cât putem şi în El, sau mai ales în El. Îl înjurăm, îl uităm şi, uneori, nici măcar o dată pe săptămână nu suntem în stare să-l vizităm. Dar vine Copilul, Copilul Său, şi pentru câteva zile, praful, fumul şi mizeria noastră se ridică şi poate, după mult timp, începe să se vadă cerul. În aceste zile parcă străluceşte ceva mai mult în faţa noastră zâmbetul lui Dumnezeu. Iar Crăciunul, prin acest Copil venit direct de la El, ne ajută să-i aruncăm o privire scurtă.

Spus simplu, fără a face prea multă teologie, aceasta înseamnă naşterea lui Cristos pentru mine, astăzi, în inima mea: pacea sufletului, căldura familiei, împăcarea cu ceilalţi şi vederea lui Dumnezeu. De aceea s-a născut Copilul în această lume şi aşa arată lumea mântuită de el: o lume a păcii, a iubirii, a liniştii, a împăcării şi a iertării. Întrebare: vă place această lume? Vă place cum arătăm şi cum ne simţim de Crăciun? Dacă da, atunci de ce intră atât de greu în mintea noastră faptul că de noi ţine ca lumea să arate astfel? Cine am vrea să facă pace în lume? Cine am vrea să ierte în locul nostru? Cine am vrea să aducă linişte în propria familie? Cine am vrea să privească cu ochii noştri spre Dumnezeu? Dumnezeu este Calea, ne arată Calea şi ne dă putere să mergem pe ea, dar nu poate păşi în locul nostru. De aceea vă întreb din nou: vă place sărbătoarea Crăciunului? Dacă da, vă rog ca atunci când Copilul va reintra în casă, când ieslea va dispărea, când brazii se vor despodobi şi când colindele vor înceta, vă rog, nu puneţi din nou mâna pe arme.

Vă doresc tuturor, din inimă, ca anul acesta, de Crăciun, să aveţi pace în suflet, căldură în familie, împăcare cu ceilalţi şi privirea spre Dumnezeu. Şi, mai ales, vă doresc să le aveţi nu doar astăzi, mâine şi poimâine, ci până la anul pe timpul acesta, când vă voi dori aceleaşi lucruri, dar spuse altfel. Amin.

pr. Mihai Blaj Ritul latin