Start > Ritul bizantin > Adame… unde ești?

Adame… unde ești?

15 December 2006
1,578 afișări

Autor: IPS Andrei Rymarenko
Traducere: Oana Capan
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XII-a după Înălțarea Sfintei Cruci (a XXIX-a după Rusalii)

“Adame… unde ești?” (Facerea 3,9). Aceasta este vocea lui Dumnezeu care răsună în conștiința lui Adam după căderea în păcat, voce care îl chinuie în interior. Atâta timp cât Adam a ascultat de Dumnezeu – a îngrijit Paradisului, primind forță pentru această sarcină mâncând din roadele Pomului Vieții – el a fost în comuniune neîntreruptă cu Dumnezeu. În inima sa era o liniște și o bucurie continuă. Dar după ce a gustat din roadele interzise ale Pomului Cunoașterii Binelui și Răului, legătura comuniunii cu Dumnezeu a fost ruptă în inima lui Adam. Păcatul stătea ca un perete între Dumnezeu și om.

Din acest moment a început o nouă istorie a vieții omului pe pământ. Omul trăia acum sub un blestem și își obținea pâinea prin sudoarea muncii. Dar în ciuda a tot ce făcea, în inima lui nu mai regăsea acea bucurie din Paradis. Viața omului a continuat cu păcatul alături. Păcatul a fost spălat de Potop, dar a continuat și apoi să stăpânească omul; iar confuzia Babelului a umplut întreaga lume. În acest întuneric însă, în această neliniște ce nu poate fi mângâiată, găsim un om care a descoperit bucuria spirituală. Acesta este Avraam. Lui i-a fost dată legea vieții și I s-a promis venirea pe pământ a Mântuitorului lumii, a doua Persoană din Sfânta Treime.

Secolele au trecut; oamenii îl așteptau cu nerăbdare pe Mesia cel promis. Oamenii tânjeau să fie eliberați de păcat, dar fără Pomul Vieții, fără Mesia cel promis, acest lucru nu se putea întâmpla. Și în fine, la plinirea timpurilor, s-a întâmplat. Mântuitorul lumii a venit pe pământ, pentru a scăpa lumea de păcat. A împlinit poruncile date omului, de a-l iubi pe Dumnezeu și pe aproapele. Mai presus de toate însă, El a refăcut acel Pom al Vieții care a fost în Paradis, care l-a ajutat pe Adam să fie în comuniune cu Dumnezeu. Acestea sunt cuvintele cu care Domnul Însuși a anunțat acest Nou Legământ al comuniunii cu Dumnezeu: “Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu rămâne întru Mine și Eu întru el” (Ioan 6,56).

Astăzi Biserica, în lectura evanghelică, enumeră numele acelor bărbați care au fost drepți și au pregătit venirea Mântuitorului. Îi numim Părinți. Prin viețile lor ei ne-au dat speranța primirii acelei bucurii și a acelei păcii a inimii pe care Adam le avea în Paradis. Și de aceea noi suntem atât de recunoscători față de ei și le cerem în rugăciune să ne ajute să luăm parte la această bucurie a Nașterii lui Cristos.

“Adame… unde ești?” Chiar și acum această întrebare eternă răsună în conștiința noastră. Desigur, nu în sens geografic: Dumnezeu știe unde suntem fiecare dintre noi. Ci în sensul relației cu El, al relației cu Dumnezeu. Să căutăm să nu lăsăm această întrebare fără răspuns! Să putem spune: sunt aici, Doamne, la staulul Tău, în Biserica Ta, în fața potirului Tău – “Cred, Doamne, și mărturisesc că Tu ești Cristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu, care ai venit în lume să-i mântuiești pe cei păcătoși”.

Ritul bizantin