Start > Ritul bizantin > Cum să moștenim viața veșnică

Cum să moștenim viața veșnică

24 November 2006
1,783 afișări

Autor: pr. George Dimopoulos
Traducere: Oana Capan
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XIII-a după Înălțarea Sfintei Cruci (a XXX-a după Rusalii)

Un om, iubiți frați, s-a apropiat de Cristos. Nu era un om bătrân, ci mai degrabă tânăr. Nu era sărac. Dimpotrivă, “era foarte bogat”. Nu era un om rău; și nu era ca ceilalți evrei care încercau să îl ispitească și să îl prindă în cursă pe Isus Învățătorul. După cum ne spune Marcu, el a atras imediat iubirea lui Cristos: “Isus, privind la el cu dragoste” (Marcu 16,21). El era un tânăr drept, și dorea să devină perfect. Trăia pe pământ, dar contempla cerul. Avea multe bogății, dar căuta lucrurile bune ale cerului. Era plin de sete și dorință după viața veșnică. Și astfel, tânărul îi adresează lui Isus Cristos întrebarea sa: “ce să fac ca să moștenesc viața de veci?” Veșnicia. Viața veșnică. Acesta este destinul omului. Împreună cu Sf. Pavel și noi mărturisim: “Căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie” (Evrei 13,14). Despre acest subiect, iubiți frați, suntem chemați să vă vorbim astăzi.

Cea mai sigură realitate este moartea. Toate celelalte sunt relative – bogăția și gloria; fericirea și nefericirea; bucuria și durerea; progresul și regresul. Moartea suflă pretutindeni. Putem adormi seara și să nu ne mai trezim dimineața. Putem merge cu mașina, cu trenul, cu vaporul, spre orice destinație și să întâlnim moartea. La cimitir putem vedea rude cumpărând un loc de mormânt pentru un om care chiar ieri cumpărase pământ pe care să construiască. Părăsim zgomotul și agitația orașului pentru a ne relaxa, și ne întoarcem acasă triști, deoarece am fost martorii unui accident în care au murit mulți oameni. Pe pământ, pe mare, în aer – moartea plutește deasupra tuturor, așteptând, căutând, ascuțindu-și coasa pentru a secera mii în fiecare zi. Pavel numește moartea “vrăjmașul cel din urmă, care va fi nimicit” (1Corinteni 15,26).

Moarte. Morminte. Sunt peste tot. Peste tot putem auzi plânsul jelaniei. În fața acestei înspăimântătoare viziuni a morții, omul se oprește și întreabă: Ce este dincolo de mormânt? Este ceva mai mult decât viermi și putrezire? Răspunsul unui materialist sau al unui ateu, amândouă negative, ar fi probabil: “credincios sau necredincios, drept sau nedrept, Sf. Pavel sau Nero, binefăcător al societății sau bețiv al orașului, toți sfârșesc în nimic… în zero”. Desigur, opiniile materialistului și ale ateului sunt inacceptabile pentru noi. Inacceptabile nu doar pentru credincioși, ci pentru toți oamenii înzestrați moral și intelectual. Un om de știință inteligent, de exemplu, când construiește un motor gigantic, nu pune niciodată nici cea mai mică rotiță fără un scop definit. Milioanele de fire și complicatul sistem de panouri de comandă de pe Apollo 15, așa cum au explicat experții la TV, fiecare au servit unui scop separat și definit. Dacă omul este atent să nu construiască nimic inutil, nu putem să credem că Dumnezeu, Creatorul Atotștiutor, este și mai atent în a crea toate lucrurile cu un scop?

Psihologia tuturor raselor afirmă acest lucru. De-a lungul secolelor, omenirea din întreaga lume, indiferent de educație sau de condiții sociale, a avut o înclinație înnăscută spre a afirma ideea nemuririi. Toate cultele religioase au același scop – a fi pe placul divinului – pentru a dobândi o judecată favorabilă în viața veșnică. Unul dintre apologeții Bisericii din secolul al doilea a scris: “Sunt nemuritor, și chiar dacă voi arde, sau dacă vulturii vor mânca trupul meu, nelăsând nici o părticică din existența mea trupească, tot voi exista și voi continua să trăiesc în casa Domnului”. Astfel vorbește filozofiei pure și reprezentanților ei. Cicero spunea odată: “natura nu ne-a pus în această lume să locuim pentru totdeauna, ci pentru o scurtă perioadă de timp. Ziua în care voi pleca spre societatea cerească, spre consiliul sufletelor, și voi lăsa departe în urma mea grijile mele și mizeriile pământului; acea zi mi-o doresc foarte mult”. Socrate, în timpul ultimelor ore ale vieții sale, în închisoare, a discutat despre moarte cu discipolii săi. El a încercat să îi convingă să nu fie îngrijorați, pentru că îndată ce el va bea otrava, va ajunge pe pământul prosperității și al fericirii, unde domnește dreptatea supremă. Socrate credea că se va întâlni cu judecători lipsiți de neputințele omenești, nu asemenea judecătorilor din Atena. Ei îl vor judeca cu o judecată dreaptă pe care nu a primit-o pe pământ. Cu o astfel de încredere în viața veșnică și în judecata finală, Socrate și-a închis ochii pe pământ, doar pentru a-i deschide în cer.

Însă dincolo de glasul logicii, al conștiinței, al mărturiei universale a omului; dincolo de glasurile filozofilor se aude un glas – glasul Fiului Unul Născut, Isus din Nazaret, venit din cer. Este glasul lui Isus Cristos, vorbind în mod repetat în Evanghelii despre viața veșnică, despre Împărăția Cerurilor, Împărăția lui Dumnezeu, despre starea de fericire, despre Ierusalimul ceresc etc. Cristos pe cruce l-a chemat pe tâlharul pocăit în rai: “Adevărat grăiesc ție, astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23,43).

Ce este raiul? Și viața veșnică? Sunt acolo grădini și păduri, izvoare, curge oare lapte și miere? Este plin de fete frumoase, mâncare și băutură pe săturate? Bineînțeles că nu, frații mei. Cristos ne-a asigurat că există viață veșnică dincolo de mormânt. Dar El ne-a spus de asemenea că nici una dintre plăcerile lumești nu mai există acolo, și nici măcar nu se pot compara cu ceea ce există în viața de apoi. Evanghelia nu ne oferă o altă descriere, deoarece Împărăția lui Dumnezeu și viața în acea Împărăție nu pot fi descrise în cuvinte.

Sf. Pavel, datorită sfințeniei sale și slujirii de neprețuit pe care a adus-o Bisericii, a fost dus de Spirit într-o viziune a raiului. Dar când a revenit pe pământ, nu a putut să explice cu înțelegerea umană starea din acea viață: “a fost răpit în rai și a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască” (2Corinteni 12,1-6). În altă parte Pavel scrie: “Ci precum este scris: Cele ce ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit, și la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El” (1Corinteni 2,9).

Fraților, viața veșnică există, dar cine dintre noi o va moșteni? Să ne gândim la această întrebare. Răspunsul depinde de examinarea încercărilor și durerilor vieții. Amin.

Ritul bizantin