Start > Ritul latin > Effata! Deschide-te!

Effata! Deschide-te!

25 November 2006
1,893 afișări

Autor: pr. Raniero Cantalamessa
Traducere: Oana Capan
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XXIII-a de peste an (Anul B)

Pasajul Evangheliei ne aduce în față o frumoasă vindecare realizată de Isus. Isus nu a înfăptuit minuni fluturând o baghetă magică sau pocnind din degete. Suspinul pe care l-a scos în momentul în care a atins urechile omului surd ne arată că s-a identificat cu suferințele oamenilor; a participat intens la nenorocirile lor, făcându-le să devină jugul Lui. Într-o anumită ocazie, după ce Isus a vindecat mulți bolnavi, evanghelistul amintește cuvintele profetului: “Acesta neputințele noastre a luat și bolile noastre le-a purtat” (Matei 8,17).

Minunile lui Cristos nu au fost niciodată un scop în sine; ele au fost semne. Ceea ce a făcut Isus o dată pentru o persoană pe plan fizic indică ceea ce dorește să facă în fiecare zi pentru fiecare persoană pe plan spiritual. Omul vindecat de Isus era surd și vorbea greu; nu putea să comunice cu ceilalți, să își audă vocea și să își exprime sentimentele și nevoile. Dacă surzenia și muțenia constau în incapacitatea de a comunica bine cu cei din jur, de a avea relații bune și frumoase, atunci trebuie să recunoaștem imediat că suntem cu toții mai mult sau mai puțin surzi și muți, și de aceea Isus ne adresează tuturor acel strigăt al Său: Effata! Deschide-te!

Diferența este că surzenia fizică nu depinde de individ și el este lipsit de vină, pe când surzenia morală este condamnabilă. Astăzi termenul “surd” este evitat și preferăm să vorbim despre “incapacitate auditivă” tocmai pentru a diferenția simplul fapt de a nu auzi de surzenia morală. Suntem surzi, pentru a da un exemplu, când nu auzim strigătul de ajutor care ni se adresează și preferăm să punem între noi înșine și aproapele nostru “geamul blindat” al indiferenței.

Părinții sunt surzi când nu înțeleg că anumite atitudini stranii și dezordonate ale copiilor lor ascund un strigăt după atenție și iubire. Un soț este surd când nu poate vedea în nervozitatea soției semnul epuizării sau nevoia de a sta de vorbă. Și același lucru se aplică la soție. Suntem surzi atunci când ne închidem, din mândrie, într-o tăcere rece și plină de resentimente, când poate cu un simplu cuvânt prin care cerem sau acordăm iertarea am putea readuce pacea și liniștea în casă. Noi, persoanele consacrate, avem peste zi perioade de silențiu, și uneori ne acuzăm la spovadă spunând: “Am rupt silențiul”. Cred că uneori trebuie să ne acuzăm pe noi înșine de contrariul și să spunem: “Nu am rupt silențiul”.

Ceea ce decide calitatea comunicării, însă, nu este însă pur și simplu faptul de a vorbi sau a nu vorbi, ci de a vorbi sau a nu vorbi din iubire. Sf. Augustin le spunea oamenilor într-un discurs: “Este imposibil să știm în fiecare împrejurare cu exactitate ceea ce trebuie făcut: a vorbi sau a tăcea, a corecta sau a lăsa lucrurile așa cum sunt. Iată o regulă valabilă pentru toate cazurile: ‘Iubește și fă ce vrei’. Fii preocupat de a avea iubire în inima ta și atunci, dacă vorbești, va fi din iubire, dacă taci, va fi din iubire, și totul va fi bine, pentru că din iubire poate ieși numai binele”.

Biblia ne ajută să înțelegem când a început ruptura în comunicare, de unde vin dificultățile noastre de a ne relaționa unii cu alții într-un mod sănătos și frumos. Atunci când Adam și Eva erau în bune relații cu Dumnezeu, relația lor reciprocă era de asemenea frumoasă și plină de încântare: “Iată carne din carnea mea”. După ce relația lor cu Dumnezeu s-a rupt, prin neascultare, au început acuzațiile reciproce. De aici trebuie să începem din nou. Isus a venit “să ne împace cu Dumnezeu” și astfel să ne împace între noi. El face acest lucru mai presus de toate prin sacramente. Biserica a văzut întotdeauna în gesturile aparent stranii pe care le-a făcut Isus cu omul surd (și-a pus degetele în urechile lui și i-a atins limba) un simbol al sacramentelor prin intermediul cărora El continuă să ne “atingă” fizic pentru a ne vindeca spiritual.

De aceea în Botez ministrul realizează asupra celui botezat gesturile pe care le-a făcut Isus asupra omului surd: își pune degetele în urechile sale și îi atinge vârful limbii, repetând cuvintele lui Isus: “Effata! Deschide-te!” Îndeosebi Sacramentul Euharistiei ne ajută să depășim incapacitatea de a comunica cu aproapele nostru, făcându-ne să trăim comuniunea minunată cu Dumnezeu.

Ritul latin