Start > Ritul latin > Recunoscându-l pe Cristos ca Rege

Recunoscându-l pe Cristos ca Rege

24 November 2006
1,336 afișări

Autor: pr. Ernest Munachi Ezeogu
Traducere: Radu Capan
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XXXIV-a de peste an - Cristos, Regele Universului (Anul B)

În unele țări din Africa, duminica lui Cristos, Rege Universului, este sărbătorită cu mare fast, inclusiv cu o mare paradă pe străzile orașului. Aceasta ar putea părea cumva ciudat pentru creștinii din alte părți ale lumii, dar o manifestare publică a credinței nu are cum să fie departe de ceea ce Papa Pius al XI-lea avea în minte atunci când, în 1925, a înființat sărbătoarea lui Cristos Rege. Sărbătoarea este o proclamare a credinței creștine că împărăția lui Cristos trebuie percepută nu doar în viețile private ale creștinilor ci și în spațiul public.

Inițial, sărbătoarea era celebrată în ultima duminică din luna octombrie. Doar catolicii o puteau celebra, deoarece luteranii și majoritatea Bisericilor protestante celebrau atunci Duminica Reformei. Conciliul Vatican II a mutat în mod înțelept sărbătoarea în ultima duminică a anului liturgic, acum majoritatea creștinilor, catolici și protestanți împreună, putând-o celebra. În acest mod, întreaga Biserică dă mărturie comună despre Cristos, pe care îl proclamăm rege al vieților noastre și al lumii noastre.

Un motiv pentru care sărbătoarea a fost inițial celebrată în ultima duminică din octombrie a fost, probabil, dorința de a o asocia cu sărbătoarea Tuturor Sfinților, din 1 noiembrie. Pentru că cine sunt sfinții dacă nu bărbați, femei și copii generoși, care au dat mărturie despre Cristos prin viețile lor, în mod privat și public deopotrivă? Un astfel de sfânt a fost Thomas Morus, proclamat cu câțiva ani în urmă sfântul patron al politicienilor. Thomas Morus a fost un strălucit avocat și diplomat al Angliei secolului al XVI-lea. Patriotismul și loialitatea sa față de tron i-au atras atenția Regelui Henric al VIII-lea, care l-a numit Lord Cancelar al Angliei, primul laic căruia i s-a încredințat o responsabilitate atât de onorantă. Ceea ce Henric al VIII-lea nu știa era că loialitatea lui Morus față de el nu întrecea loialitatea pe care acesta o avea pentru Cristos, Regele regilor.

Când Henric al VIII-lea s-a decis să divorțeze de soția sa, Caterina de Aragon, și să se căsătorească cu Anne Boleyn, More a considerat că este o alegere greșită. Neputând să aprobe ceea ce era împotriva voinței divine, el și-a dat demisia din prestigioasa și bine retribuita poziție de Lord Cancelar și a ales o viață de sărăcie. Pentru că nu și-a sprijinit regele pământesc, Morus a fost arestat, acuzat de trădare și închis în Turnul Londrei în 1534, fiind decapitat în iulie anul următor. În drum spre locul execuției, Morus i-a încurajat pe oameni să rămână fermi în credință. Pentru Morus nu era suficient să îl mărturisești pe Cristos în privat, în siguranța inimii sau casei proprii; Cristos trebuie mărturisit și în viața profesională, și atunci când vine vorba de legile și de politica ce guvernează societatea.

Aceasta nu înseamnă că neapărat împărăția lui Cristos reprezintă o amenințare pentru împărăția acestei lumi. Aceasta a fost gândirea lui Ponțiu Pilat când l-a interogat pe Isus, pentru a se asigura dacă Isus era un rege. Răspunsul lui Isus a fost că da, era într-adevăr un rege, dar nu genul de rege la care se gândea lumea. “Împărăția mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăția mea ar fi fost din lumea aceasta, slujitorii mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat pe mâna iudeilor. Dar acum împărăția mea nu este de aici” (Ioan 18,36). În ce constau diferențele dintre împărăția lui Cristos și cea a lui Pilat și a altor regi din această lume? Am putea numi trei: (1) Celelalte împărății au granițe teritoriale, pe când împărăția lui Cristos este universală. Cristos este un rege fără granițe. (2) Celelalte împărății vin și se duc, dar împărăția lui Cristos este eternă. (3) Celelalte împărății sunt susținute de forțe militare, pe când împărăția lui Cristos este susținută de puterea adevărului. Cetățenii împărăției lui Cristos trebuie de aceea să fie alături de adevăr chiar și atunci când aceasta înseamnă suferință sau rușine.

Când vorbim despre împărăția lui Dumnezeu în acest mod, unii oameni întreabă: ce devine atunci patriotismul și loialitatea față de propria națiune? Patriotismul și naționalismul își au cu siguranță locul lor în viața creștină, dar loialitatea față de Dumnezeu vine pe primul loc. În numele patriotismului și naționalismului, unii creștini au făcut compromisuri de conștiință cu statul: dacă statul spune că este în regulă, atunci avem dreptul să facem așa. Un bun exemplu este avortul. Dacă statul spune că este legal, atunci ne este permis? Sau să luăm un alt exemplu: este bine să ajutăm un imigrant “ilegal”? Celebrarea de astăzi ne provoacă să privim mai critic la legile și politicile ce guvernează viața publică, examinându-le la lumina legii lui Cristos. Ca și creștini noi trebuie să fim cetățeni loiali ai țărilor noastre, dar mai întâi de orice cetățeni loiali ai împărăției lui Cristos.

Ritul latin