Predici

Evanghelia din această duminică este despre calmarea furtunii. Seara, după o zi de lucru intensă, Isus s-a urcat într-o barcă şi le-a spus apostolilor să treacă pe cealaltă parte. Obosit, a adormit în barcă. Între timp, a izbucnit o mare furtună care ameninţa să distrugă barca. Înspăimântaţi, apostolii l-au trezit pe Isus, spunându-i: “Învăţătorule, nu-ţi pasă că pierim?” Trezindu-se, Isus a poruncit mării să se liniştească: “Potoleşte-te! Taci!” Vântul a încetat şi s-a făcut o linişte mare. Apoi le-a spus: “De ce sunteţi fricoşi? Încă nu aveţi credinţă?”

Vom încerca să înţelegem mesajul adresat nouă celor de astăzi în această pagină a Evangheliei. Trecerea Mării Galileei simbolizează călătoria vieţii. Marea este familia mea, comunitatea mea, însăşi inima mea. În mările mici, după cum ştim, se pot dezlănţui furtuni mari şi neprevăzute. Cine nu a cunoscut astfel de furtuni, când totul este întunecat şi mica barcă a vieţii noastre începe să se umple de apă în toate părţile, când Dumnezeu pare a fi absent sau adormit? Un diagnostic alarmant de la medic, şi dintr-o dată suntem în mijlocul furtunii. Ce să facem? De ce ne putem prinde şi în care parte trebuie să coborâm ancora? Isus nu ne dă reţeta magică pentru a scăpa de toate furtunile. Nu ne-a promis că vom evita toate dificultăţile. El ne-a promis însă tăria de a le depăşi, dacă i-o cerem.

Sf. Paul ne vorbeşte despre o problemă gravă cu care s-a confruntat în viaţa sa, pe care o numeşte “un ghimpe în trup”. “De trei ori” – ceea ce înseamnă de nenumărate ori – spune el că s-a rugat Domnului să îl elibereze, şi ce i-a răspuns Domnul? Să citim împreună: “Îţi este suficient harul meu, căci puterea mea se arată în slăbiciune”. Din acel moment, ne spune Paul, a început chiar să se laude în slăbiciunea lui, în persecuţii şi în lipsuri, până acolo încât să poată spune: “când sunt slab, atunci sunt puternic” (2Corinteni 12,7-10). Să avem încredere în Dumnezeu: acesta este mesajul Evangheliei.

În acea zi, ceea ce i-a salvat pe discipoli de la naufragiu este faptul de a-l fi luat pe Isus în barcă, înainte de a începe trecerea mării. Aceasta este şi pentru noi cea mai bună garanţie împotriva furtunilor vieţii: a-l lua pe Isus cu noi. Mijloacele prin care îl putem lua pe Isus în barca vieţii şi a familiei noastre sunt credinţa, rugăciunea şi respectarea poruncilor. La izbucnirea unei furtuni pe mare, cel puţin în trecut, marinarii obişnuiau să toarne ulei pe valuri pentru a le calma. Pe valurile fricii şi neliniştii trebuie să turnăm încrederea în Dumnezeu. Sf. Petru îi îndemna pe creştinii din vremea lui să aibă încredere în Dumnezeu, spunând: “Lăsaţi în grija lui toată neliniştea voastră, căci el se îngrijeşte de voi” (1Petru 5,7).

Lipsa de credinţă pe care Isus le-a reproşat-o discipolilor cu acea ocazie s-a datorat faptului că ei s-au îndoit că Lui îi pasă de vieţile şi de siguranţa lor. Dumnezeu are grijă de noi, îi pasă de vieţile noastre! O povestioară frecvent citată vorbeşte despre un om care a avut un vis. A văzut două perechi de urme de paşi imprimate pe nisipul deşertului şi a înţeles că o pereche de urme era a sa, iar cealaltă a lui Isus, care mergea alături de el. De la un anumit moment, una dintre perechile de urme a dispărut, şi omul a înţeles că aceasta s-a întâmplat exact într-un moment dificil al vieţii sale. Atunci i s-a plâns lui Cristos, că l-a lăsat singur în momentul de încercare. “Dar am fost cu tine!”, a răspuns Isus. “Cum se poate să fi fost cu mine, când este doar o urmă de paşi pe nisip?”, a spus omul. “Sunt paşii mei”, a răspuns Isus. “În acele momente, te-am purtat în braţe”. Să ne amintim această povestioară atunci când simţim ispita de a ne plânge Domnului că ne lasă singuri.

pr. Raniero Cantalamessa Ritul latin