Start > Ritul bizantin > Omul bogat

Omul bogat

16 November 2006
1,703 afișări

Autor: IPS Andrei Rymarenko
Traducere: Oana Capan
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a IX-a după Înălțarea Sfintei Cruci (a XXVI-a după Rusalii)

Evanghelia duminicii trecute ne-a relatat parabola Samariteanului Milostiv, și s-a încheiat cu aceste cuvinte: “Și Isus i-a zis: Mergi și fă și tu asemenea” (Luca 10,37). Iar Evanghelia de astăzi – cum se încheie? “Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Așa se întâmplă cu cel ce-și adună comori sieși și nu se îmbogățește în Dumnezeu” (Luca 12,20).

Aici sunt două căi diferite. Amândouă ne conduc la momentul nostru de pe urmă – moartea. Dar nu există moarte, ci mai degrabă viață veșnică. Aceasta înseamnă că aceste căi diferite ne conduc la trecerea misterioasă, la întâlnirea cu veșnicia. Noi toți ne vom întâlni cu acest “misterios ceva”. Și această întâlnire se va dovedi a fi cel mai important moment al întregii noastre vieți pe pământ, în esență momentul pentru care am trăit. Nu există în limbajul nostru cuvinte care să exprime aceasta; însă pasajul evanghelic din această duminică, precum și cel de duminica trecută, ne dau unele indicații despre acest moment, despre această întâlnire. La finalul unui drum va răsuna teribilul cuvânt “Nebune!” (Luca 12,20). La finalul celuilalt drum, Evanghelia nu ne spune ce cuvânt vom auzi, ci doar spune: “Mergi și fă și tu asemenea!” Aceasta înseamnă că trebuie doar să facem același lucru, să acționăm în același fel! Și vom primi ceva ce nu poate fi exprimat prin cuvinte.

Ce deosebește aceste două căi? Atitudinea întregii noastre vieți. Și această atitudine este exprimată în fiecare pas al nostru, în fiecare acțiune, în fiecare respirație. Și ce ciudat! Atitudinile le par oamenilor a fi ceva neimportant, ceva întâmplător. Dar nu este așa în ochii lui Dumnezeu. Această atitudine este tocmai ceea ce definește acel mare mister cu care ne vom întâlni atunci, și momentul plecării; și ceea ce va determina soarta noastră pentru veșnicie.

Samariteanul milostiv a trăit în iubire față de Dumnezeu și față de aproapele. Și fiecare ființă umană era aproapele lui. Trăia ca într-un fel de mare familie a Tatălui ceresc. Pentru el fiecare era un frate sau o soră, și el era frate cu toți. Iar pe cel care a ajuns pe mâna tâlharilor îl iubea și nu putea să treacă pe lângă el. S-a oprit, deși foarte probabil se grăbea undeva, asemenea celor care au trecut pe alături înainte. L-a ajutat, l-a așezat pe măgarul său, l-a dus la un han, și l-a încredințat grijii hangiului. A plătit pentru el, și dacă hangiul urma să cheltuiască mai mult, a promis că îi va da înapoi la întoarcere. Din toate acestea, nu este dificil să înțelegem atitudinea vieții acestui om: el l-a iubit pe Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul și din toată puterea și din tot cugetul, iar pe aproapele lui ca pe sine însuși (Luca 10,27).

Care a fost atitudinea vieții bogatului din pasajul evanghelic de astăzi? Ca administrator se pare că era unul bun; și ca om era rațional și practic. Să vedem cum a gândit el: “Voi strica jitnițele mele și mai mari le voi zidi și voi strânge acolo tot grâul și bunătățile mele” (Luca 12,18). Observați cum spune: grâul meu, bunătățile mele, fără a vorbi despre Dumnezeu; și totuși recolta a venit de la Dumnezeu! Și mai apoi: “Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te” (Luca 12,19). Unde era iubirea pentru aproapele? Nu exista. Nici măcar un gând pentru aproapele. Toată grija era numai pentru el: odihnă, mâncare, băutură, distracție – doar pentru el. Egoism – aceasta a fost atitudinea vieții lui.

Fraților și surorilor, care este spiritul vieții noastre, care este atitudinea ei? Cred că dacă răspundem cinstit la această întrebare, vom vedea în noi câte ceva din ambele exemple prezentate. Suntem milostivi, dar și egoiști într-o măsură nu chiar mică. Și dacă este așa, să ne gândim la aceste cuvinte: “În această noapte vor cere de la tine sufletul tău”. Într-adevăr, așa este. “Această noapte” înseamnă pentru noi orice noapte, orice zi sau oră; dar în mod categoric ne va fi cerut. Și atunci, ce va auzi sufletul nostru? Ceea ce a auzit bogatul, egoistul: “Nebune!”, sau vom vedea acea lumină care i-a apărut samariteanului milostiv? Da, va fi o sentință pentru toată veșnicia, și această sentință depinde de întreaga atitudine a vieții noastre, de spiritul ei.

Înainte să fie prea târziu, să alegem atitudinea minunată a samariteanului milostiv și să luptăm cu egoismul nostru ca și cu un dușman. Să luptăm până la moarte. Și să ne amintim întotdeauna: “Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5,7).

Ritul bizantin