Start > Ritul bizantin > Învierea fiului văduvei

Învierea fiului văduvei

5 October 2006
1,934 afișări

Autor: IPS Andrei Rymarenko
Traducere: Oana Capan
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a III-a după Înălțarea Sfintei Cruci (a XX-a după Rusalii)

Cristos, înconjurat de ucenicii Săi și de o mulțime de oameni, se îndrepta spre poarta cetății Nain. În același timp, din orașul Nain ieșea o procesiune funerară. Era dus un tânăr, singurul fiu al unei văduve din Nain. Să ne imaginăm suferința mamei: este vorba de singurul ei fiu, persoana cea mai dragă, speranța bătrâneților ei. Prin ce trecea mama?

În acest timp însă, Cristos, împreună cu o mulțime de oameni și cu ucenicii Săi, se apropiau de această procesiune. El venea tot mai aproape. Mergea pe același drum pe care era dus cel decedat. Isus a văzut suferința mamei, a venit la ea și i-a spus: “Nu plânge” (Luca 7,13). Cine ar putea, cine ar avea dreptul de a spune aceste cuvinte unei mame lângă sicriul fiului ei? Numai El, deoarece El a învins moartea. Cei care duceau sicriul s-au oprit. Cristos l-a luat pe tânăr de mână și i-a spus: “Scoală-te!” (Luca 7,14). Și l-a redat mamei.

Vă puteți imagina ce trăia acum mama? Pacea pe care o mamă o putea avea înainte să moară fiul său, acea pace nu numai că i-a fost redată, ci i-a și reînsuflețit întreaga viață. Alături de fiul ei, ea a văzut puterea învierii. Și toate acestea s-au întâmplat pentru că drumul lui Cristos a coincis cu drumul procesiunii funerare. Drumul lui Cristos – cel decedat a trebuit să meargă pe acest drum al lui Cristos, și pe drumul lui Cristos nu poate exista tristețe. Așa s-a întâmplat. Spunând “Nu plânge”, Cristos a reînnoit tăria interioară îngropată deja. După un anumit număr de ani, acest tânăr va muri din nou. Dar nu aceasta este ideea. Ideea este că pacea a apărut în inimă, întărind persoana în existența sa.

Poate mă înșel. Poate modul meu de a gândi este greșit. În regulă, citiți atunci lectura din Apostol de astăzi, și veți vedea că am dreptate. Ce ne spune lectura de astăzi din Apostol? Ne vorbește despre Apostolul Pavel, pe vremea când era încă Saul. Iată ce ne spune: “Evanghelia cea binevestită de mine nu este după om… ci prin descoperirea lui Isus Hristos” (Galateni 1,11-12). Această Evanghelie i-a fost descoperită astfel: Pavel (Saul) a fost un adevărat fariseu și îl aștepta pe Mesia. Ce fel de Mesia așteptau însă evreii în acel timp? Ei se aflau sub dominația Romei, și așteptau venirea Mesiei, gândindu-se la el ca la un rege care îi va elibera de sub puterea Romei și se va face pe sine conducătorul lumii. Fariseul Saul credea la fel. Credea că Mesia evreilor va veni și le va da acestora dominație asupra întregii lumi. Și tot ceea ce făcea, făcea sincer. El îl aștepta sincer pe Mesia, și pentru că îl aștepta pe Mesia cu atâta sinceritate, el nu a știut sau înțeles că Cristos era Mesia. În momentul în care mergea să persecute ceea ce îi părea o sectă, Cristos i-a apărut, deoarece el îl căuta pe Cristos. Și acolo, într-o clipă, Saul s-a schimbat în Pavel – un creștin. Evanghelia i-a fost revelată. Și iată din nou: drumul lui Mesia. Pe acest drum al lui Mesia se afla Pavel. Și datorită acestei sincere deplasări spre mântuire, Adevărul i-a fost revelat.

La fel este și pentru noi, fraților. Și noi trebuie să știm pe ce drum ne aflăm. Calea lui Cristos este Biserica. În ea se află Harul care există în toate Sacramentele, în toate acțiunile Bisericii, în toate rugăciunile, în tot ceea ce ne este dat spre sfințire. Acest Har este exprimat într-un mod special în Preasfânta Euharistie, în acest Pom al Vieții care ne este dat pentru reînnoirea naturii noastre, pentru îndumnezeirea noastră.

Acesta este drumul pe care trebuie să mergem. Dacă ne aflăm pe acest drum, atunci, credeți-mă, tragediile din viața noastră nu vor mai fi cum sunt acum. Dacă Domnul i-a spus văduvei din Nain: “Nu plânge!”, aceeași voce ne șoptește astăzi: “Nu plângeți!” Numai să nu abandonăm această cale a adevăratului creștinism. Să rămânem în rugăciune, să ne comportăm așa cum ne cere Sfânta Biserică, amintindu-i pe Tatăl, pe Fiul și pe Spiritul Sfânt, misterul morți și misterul vieții. Să ne gândim cum decurge viața: luni, marți, miercuri, joi, vineri, sâmbătă – duminică [ziua Învierii]. Sfârșitul la toate este Învierea. Să trăim în Harul lui Dumnezeu, și Domnul nu ne va părăsi.

Ritul bizantin