Start > Ritul latin > Capcana maimuței

Capcana maimuței

13 October 2006
2,284 afișări

Autor: pr. Ernest Munachi Ezeogu
Traducere: Oana Capan
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XXVIII-a de peste an (Anul B)

Vânători africani au un mod inteligent de a prinde maimuțe. Ei taie în două o nucă de cocos, o golesc pe interior, și într-una dintre jumătățile cojii fac o gaură suficient de mare ca să încapă laba maimuței. Introduc în cealaltă jumătate o portocală, și apoi prind laolaltă cele două jumătăți. În sfârșit, cu o frânghie leagă nuca de un copac, se ascund în tufiș și așteaptă. Mai devreme sau mai târziu, fără să bănuiască ceva, o maimuță se apropie, simte mirosul delicioasei portocale, și descoperă amplasarea ei în interiorul nucii de cocos. Atunci maimuța își bagă laba prin mica gaură, prinde portocala și încearcă să o scoată prin gaură. Desigur, portocala nu va ieși; este prea mare pentru gaură. Fără nici un rezultat, maimuța încăpățânată continuă să tragă și să tragă, neînțelegând pericolul în care se află. În timp ce maimuța se luptă cu portocala, vânătorii se apropie și prind maimuța aruncând o plasă asupra ei. Atâta timp cât ține strâns portocala, maimuța este în capcană. Singurul mod în care maimuța își poate salva viața este acela de a da drumul portocalei și a fugi.

Acest sistem de a vâna funcționează deoarece cu greu îi trece prin cap maimuței că nu poate avea și portocala și libertatea ei. Chiar și atunci când maimuța îi vede pe vânătorii care vin să o prindă, nu dă drumul portocalei și nu fuge, ci face un efort și mai frenetic de a lua portocala cu ea. Sistemul funcționează pentru că maimuța este prinsă în capcana propriei ei lăcomii. Îmi imaginez cam cum ar suna rugăciunea maimuței atunci când îi vede pe vânători apropiindu-se: “Salvează-mă, Doamne; te rog salvează-mă. Dar să nu îmi ceri să las portocala”. Poate că sună hazliu, dar realitatea este că mulți dintre noi au învățat să spună rugăciunea maimuței. Un bun exemplu este tânărul bogat din Evanghelia de astăzi, a cărui rugăciune probabil suna astfel: “Dă-mi viața veșnică, Doamne; dar să nu îmi ceri să renunț la bogăția mea”.

Dacă sunteți un iubitor de animale și ați vedeți maimuța luptându-se să ia portocala în timp ce se apropie vânătorii, ce ați face? Probabil ați striga la maimuță să lase în pace portocala și să își salveze viața. Este exact ceea ce a făcut Isus în cazul tânărului bogat. El îl vede pe tânăr în pericolul de a-și pierde viața veșnică din cauza atașamentului față de bogăție. Astfel că îi cere să renunțe la bogăție și să își salveze viața. De ce a făcut Isus aceasta? Marcu ne spune care a fot motivul: pentru că “Isus, privindu-l, l-a îndrăgit” (Marcu 10,21a). Învățăturile și îndrumările lui Isus par adesea grele și de neînțeles, dar ele sunt spre binele nostru. Modul în care primim învățăturile lui Isus se va schimba când vom înțelege că, oricât ar fi de grele, ele sunt cuvintele unuia care ne iubește și care știe mai bine decât noi ce este în cele din urmă în interesul nostru să avem sau să evităm.

Tânărul bogat este asemenea maimuței insistând asupra portocalei atunci când însăși viața îi este în pericol. Astfel că Isus îi arată singura cale de scăpare: “Un lucru îți lipsește: mergi, vinde ceea ce ai și dă săracilor și vei avea comoară în cer, apoi vino și urmează-mă” (Marcu 10,21b). De ce tânărul a considerat această învățătură o pastilă greu de înghițit? Știm că acest tânăr era un evreu religios, ce respecta Legea. Evreii religios considerau că bogăția era un semn al binecuvântării lui Dumnezeu. Oamenii bogați erau priviți ca cei pe care Dumnezeu i-a binecuvântat, iar săracii ca cei pe care Dumnezeu i-a blestemat. De aceea, atunci când Isus le-a spus discipolilor cât de greu este pentru bogați să intre în Împărăția lui Dumnezeu, “ei erau peste măsură de uluiți și spuneau între ei: ‘Atunci, cine se poate mântui?’” (v. 26). Aici vedem începutul a ceea ce numim astăzi “evanghelia prosperității”, convingerea că bogăția este un semn al aprobării din partea lui Dumnezeu, iar sărăcia și nenorocirile un semn al dezaprobării din partea Lui. Evanghelia lui Isus contestă evanghelia prosperității deoarece, așa cum vedem în relatarea evanghelică de astăzi, sărăcia și iubirea lui Dumnezeu pot merge mână în mână. De fapt, sărăcia voluntară poate fi un mod de a răspunde la iubirea lui Dumnezeu. Evanghelia prosperității nu este altceva decât materialism îmbrăcat în haine religioase. Materialismul este convingerea că fără bogăție viața nu are sens. Tânărul bogat era un credincios materialist. Să ne rugăm astăzi ca Dumnezeu să ne facă mai înțelepți decât maimuța, pentru a evita materialismul în toate formele lui. Pentru că “ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă își pierde sufletul?” (Marcu 8,36).

Ritul latin