Start > Ritul bizantin > Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

3 October 2006
1,962 afișări

Autor: pr. Gheorghe Neamțiu
Copyright: Viața Creștină
Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

Credința în existența îngerilor s-a întărit în sufletele oamenilor prin aparițiile ce au avut loc atât în Testamentul Vechi cât și în cel Nou, deoarece, așa cum vom vedea, întreaga Biblie ne vorbește despre aceste spirite curate, trimise de Dumnezeu ca să-I ducă pe pământ solia, ori să le poarte de grijă oamenilor.

Dând expresie acestei credințe, Biserica, încă din veacul al IV-lea, pe timpul lui Constantin cel Mare, care a ridicat, cel dintâi, biserică în onoarea sfinților arhangheli Mihail și Gavriil, a stabilit sărbătoarea de azi sub denumirea: “Adunarea mai marilor arhistrategi Mihail și Gavriil și a tuturor puterilor fără trup.” A făcut aceasta nu numai pentru a-și arăta venerația și evlavia față de aceste creaturi spirituale, ci și pentru a comemora biruința repurtată, dintru început, de îngerii buni împotriva îngerilor răi răzvrătiți contra Creatorului și Stăpânului lor, biruință încheiată cu izgonirea lor în iad.

Vom folosi prilejul sărbătorii de azi pentru a răspunde la două întrebări: 1. Există îngeri? și 2. Cu ce scop i-a creat Dumnezeu?

1. Despre existența îngerilor ne vorbește nu numai Sfânta Scriptură, ci chiar și mintea sănătoasă. Iată cum:

În opera creațiunii, adică a ființelor neînsuflețite și a celor însuflețite care formează universul, există o gradație, o ierarhie admirabil întocmită. Pe treapta cea mai de jos stă materia nevie – anorganică și organică -, pe treapta a doua stau plantele, pe a treia vin animalele, iar pe a patra stă omul, acesta formând un regn aparte, întrucât în ființa sa se întâlnește și coexistă substanța materială vie cu substanța spirituală, prima subzistând prin a doua. De aceea, în lumea văzută, omul ocupă treapta superioară, cu menirea de a domina și duce la desăvârșire, prin forța spiritului, universul material. Astfel, omul reprezintă puntea de legătură între lumea materiei, adică lumea văzută, și lumea spiritului, adică lumea nevăzută. Dar, pentru ca această gradație în ordinea ființelor să fie completă, mintea cere ca, între om – ființă mixtă, materială și spirituală în același timp – și Dumnezeu Creatorul, să existe și o ființă spirituală pură, adică să existe și ființe fără componentă materială, deci pe o treaptă superioară aceleia pe care se află omul, și care să oglindească mai fidel ființa lui Dumnezeu care este spiritul purisim. Iată de ce era oarecum de așteptat ca Dumnezeu să creeze și ființe pe care le numim îngeri, de la cuvântul grecesc anghelos care înseamnă trimis, mesager.

Îngerii ne sunt superiori, nouă oamenilor, nu numai prin faptul că sunt spirite pure, ci și prin faptul că au o înțelegere incomparabil mai pătrunzătoare și o voință mai puternică decât a noastră.

După cum mărturisește Sfântul Dionisie Areopagitul, bazat pe Sfânta Scriptură, îngerii sunt constituiți în trei ierarhii, fiecare dintre acestea fiind compusă din câte trei cete. În total sunt deci nouă cete sau coruri îngerești: Tronurile, Heruvimii, Serafimii, Puterile, Domniile, Stăpânirile, Îngerii, Arhanghelii sau Căpeteniile și Începătoriile.

Din mulțimea acestor ființe noi nu cunoaștem decât trei: pe îngerul Rafael și pe arhanghelii Mihail și Gavriil.

2. Cu ce scop i-a creat Dumnezeu pe îngeri?

În primul rând, pentru ca, prin ei, Dumnezeu să-și manifeste în mai mare măsură perfecțiunea firii Sale – ei împărtășindu-se în mai mare grad decât noi de inteligență – și, astfel, să ofere, neîncetat, o mai mare slavă lui Dumnezeu.

În al doilea rând, Dumnezeu i-a creat ca să fie, de-a lungul istoriei, mesagerii, purtătorii gândurilor și planurilor lui Dumnezeu față de oameni și păzitorii vieții noastre. În acest rol îi vedem încă în Testamentul Vechi, unde aflăm că îngerul Rafael a fost trimis de Dumnezeu la tânărul Tobia, ca să-i fie acestuia călăuză spre Rachișul din Media. El îl apără pe acesta de rechinul care voia să-l sfâșie și îl sfătuiește să ia în căsătorie pe o anumită Sara, fiica lui Raguel, ai cărei miri, în număr de șapte, fuseseră uciși, rând pe rând, de diavolul Asmodeu. Tot el îl sfătuiește pe Tobia să pună inima și ficatul rechinului, ce era să-l sfâșie, pe cărbunele din tămâier. Făcând astfel, diavolul fuge, iar el, Tobia, și Sara, soția sa, sunt salvați și pleacă spre casa bătrânului Tobia. Sfătuit de același Rafael, Tobia tânărul unge cu fierea rechinului ochii tatălui său, care orbise, și astfel acesta își recapătă vederea (Tobia XI,12). Rafael se recomandă lui Tobia astfel: “Eu sunt Rafael, unul dintre cei șapte îngeri care duc rugăciunile celor sfinți și intră în slava Celui sfânt” (Ibid. XII,15).

Un rol mult mai important l-au avut și îl au în istoria mântuirii noastre cei doi arhangheli pe care îi sărbătorim azi: Mihail și Gavriil.

Michael (cuvânt ebraic care înseamnă: cine este ca Dumnezeu?) poartă acest nume ca expresie a biruinței glorioase repurtate de el asupra lui Lucifer, căpetenia îngerilor răzvrătiți contra lui Dumnezeu. În toiul luptei, Mihail exclamă: “Cine e ca Dumnezeu?” Cine se măsoară cu Dumnezeu? Și, astfel, Lucifer (ț purtător de lumină) este izgonit în iad, împărăția întunericului, devenind Satana, căpetenia îngerilor răzvrătiți, adică a diavolilor. Ecoul acestei înfrângeri îl aflăm în troparul de la Parastas: “Unde umbrează darul tău Mihaile, arhanghele, de acolo se alungă toată puterea diavolului, căci nu suferă să rămână lângă lumina ta Luceafărul cel ce a căzut (…)”. Isus însuși le amintește celor șaptezeci de ucenici de căderea Satanei, în momentul când ei, întorși din misiunea încredințată, îi spun lui Isus, plini de bucurie, că și dracii li se pleacă. Isus le atrage atenția să nu se lase stăpâniți de bucuria acestui succes care i-ar putea duce la mândrie ca pe Satana, pe care l-a văzut “ca un fulger din cer căzând” (Luca X,18), ci să se bucure pentru că numele lor “sunt scrise în ceruri” (Luca X,20).

Celălalt arhanghel, Gavriil (cuvânt ebraic care înseamnă: puterea lui Dumnezeu), este purtătorul marilor mesaje ale lui Dumnezeu, crainicul Celui atotputernic. În Testamentul Vechi el îi descoperă profetului Daniil, între altele, venirea Mântuitorului, profețind cu exactitate uimitoare nașterea Lui, și că “va fi omorât”, iar “poporul se va lepăda de El” și un conducător străin va distruge Ierusalimul.

Tot arhanghelul Gavriil este și solul divin care îi vestește preotului Zaharia nașterea Înaintemergătorului lui Isus Cristos, al cărui nume va fi Ioan. Și , fiindcă Zaharia se îndoiește de spusele îngerului, drept pedeapsă Gavriil îi spune că va rămâne mut până la împlinirea profeției.

A treia vizită pe pământ o face îngerul Gavriil când duce umilei Fecioare din Nazaret vestea cea bună că va concepe și va naște pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii. În scena Bunei-Vestiri, când Dumnezeu se coboară și “se face om pentru ca pe om să-l facă Dumnezeu”, arhanghelul Gavriil întâlnește pe Sfânta Fecioară – chipul slăbiciunii și totodată al desăvârșitei smerenii – care, simțindu-se nevrednică de o atât de mare cinste, se numește pe sine “roaba Domnului”. Când Dumnezeu găsește pe pământ o creatură care, în fața atotputerniciei Lui, își recunoaște slăbiciunea și nevrednicia, El ridică această ființă peste toate creaturile și o alege ca să-I fie mamă și mireasă a Spiritului Sfânt.

Tot în arhanghelul Gavriil, Sfânta Tradiție vede pe îngerul întăritor care îl asistă pe Isus în agonia din grădina Ghetsimani.

Arhanghelul Gavriil este, așadar, mesagerul încredințat de Dumnezeu să ducă celor slabi întărire, celor întristați bucurie și nădejde, atât în Legea Veche, cât și în cea Nouă.

Din cele arătate constatăm că soliile pe care el le aduce pe pământ converg spre persoana lui Isus Cristos. Astfel, lui Daniil îi vestește timpul venirii Mesiei; lui Zaharia îi vestește că va fi tatăl Înaintemergătorului Mesiei, Sfintei Fecioare că va fi Mama Mesiei și, în sfârșit, Gavriil este prezent chiar lângă Mesia, întărindu-L în suferințele agoniei. El este atașat, în mod deosebit, persoanei a doua divine, Împăratului Cristos, ca ambasador al acestuia, și prin aceasta El simbolizează virtutea Speranței. Într-adevăr, toate persoanele la care Gavriil a fost trimis, erau în așteptare, sperau în mântuire: Zaharia aștepta de o viață întreagă, un copil; Fecioara dorea împlinirea profețiilor cu privire la venirea Mântuitorului.

Dar Dumnezeu, când a creat lumea îngerilor, s-a gândit, în concret, și la unul fiecare din noi, punând în slujba noastră câte un înger păzitor. Și, după logica omenească, această punere a lor în serviciul nostru ar fi, pentru ei, o umilire, deoarece, fiindu-ne, prin fire, superiori, noi ar trebui să fim puși în slujba lor. Aci încă vedem abisul iubirii lui Dumnezeu față de oameni. El nu s-a mulțumit să îmbrățișeze firea noastră, întrupându-se, ci și pe ființele spirituale din lumea cealaltă le-a făcut tot pentru noi, dându-ni-le păzitori în primejdii și încercări și, astfel, întreaga creațiune e făcută cu menirea de a ne sluji. Într-adevăr, ce ar mai fi putut face Dumnezeu pentru noi, și nu a făcut!? El a desemnat, din veșnicie, fiecărui popor și fiecărui ins un înger păzitor care să-l călăuzească spre virtute, să-l ajute în luptă cu duhurile necurate care se servesc de imboldurile rele din noi ca să ne ispitească și să ne ațâțe la răzvrătire împotriva lui Dumnezeu, cum o făcuse Satana, întru început.

Iată de ce, iubiții mei, azi, când îi sărbătorim pe Căpeteniile oștirilor cerești, și, odată cu ei, pe îngerii noștri păzitori, se cade să ne reînsuflețim evlavia și fidelitatea față de aceștia, hotărându-ne să le urmăm îndemnurile și bunele inspirații în ispite, în clipele de cumpănă, în încercări, și să-i chemăm zilnic în ajutor, așa cum am învățat când eram prunci și cum ne învață Biserica în ectenia de cerere de la Sfânta Liturghie: “Înger de pace, credincios îndreptător, păzitor sufletelor și trupurilor noastre, de la Domnul să cerem.”

Să-I cerem, pentru reînnoirea și sfințirea noastră personală, pentru Biserica noastră, pentru poporul nostru și pentru lumea întreagă. Amin.

Ritul bizantin