Predici

De câţiva ani încoace, noi celebrăm în fiecare an, în luna octombrie, Ziua Misiunilor, zi în care se fac rugăciuni speciale şi se strâng ajutoare pentru misiuni şi pentru misionari. De asemenea, în fiecare an, în Duminica Bunului Păstor, celebrăm ziua chemării la preoţie şi la apostolat. În Evanghelia Liturghiei de azi, găsim un apel adresat tuturor creştinilor: toţi sunt trimişi de Cristos în lume ca misionari şi apostoli.

Isus i-a trimis în misiune nu numai pe cei 12 Apostoli, dar şi pe cei 72 de ucenici, adică întreaga comunitate de adepţi pe care îi câştigase Isus şi care erau în momentul acela în jurul lui. Aceşti ucenici nu au primit hirotonirea preoţească împreună cu cei 12 Apostoli în Cenacol, la Cina cea de Taină; ei erau simpli laici. Iată o învăţătură a Evangheliei pe care creştinii au cam uitat-o şi pe care ultimul conciliu ecumenic a reafirmat-o cu putere: Biserica lui Cristos nu este un lan în care secerătorii, preoţii, seceră, iar laicii stau pe marginea ogorului şi privesc. Biserica creştină este în întregime misionară: poporul creştin este un popor de misionari; un creştin care nu e misionar nici măcar nu este creştin.

Misiunea lui Isus în lume o cunoaştem: “Isus Cristos a venit”, scrie evanghelistul Ioan, “ca să distrugă lucrările Diavolului”. La această misiune, Isus i-a asociat pe apostolii săi, cărora le-a dat putere să izgonească duhurile necurate. Dar i-a asociat şi pe ceilalţi ucenici cărora le-a dat aceeaşi putere. Seara, cei 72 de ucenici se întorc şi raportează bucuroşi: “Doamne, până şi duhurile rele ni s-au supus când am invocat numele tău”. Iată, Cristos a făcut din noi, toţi cei botezaţi, un popor de exorcişti, pe toţi ne-a chemat să distrugem împreună cu el lucrările Satanei şi să răspândim Împărăţia lui Dumnezeu în lume. Dacă ne întrebăm cum se face că la început creştinismul s-a răspândit atât de rapid în întreaga lume, răspunsul este simplu: primii creştini s-au considerat cu toţii misionari şi au luat în serios responsabilitatea răspândirii credinţei în lume. Sfântul apostol Pavel îi lăuda pe creştinii din Tesalonic, fiindcă, prin ei, cuvântul lui Cristos s-a răspândit în toată Macedonia şi Ahaia.

Chemaţi cu toţii să fim misionari, nu înseamnă că trebuie să plecăm spre ţările din Africa, la popoarele păgâne care nu au auzit niciodată vorbindu-se despre Cristos. Să nu ne facem iluzii: un popor botezat nu înseamnă neapărat un popor creştin. Aici acasă la noi este ţara noastră de misiuni, aici este câmpul nostru de apostolat. Isus vorbea despre 100 de oi în staul şi una rătăcită. Astăzi, termenii s-au inversat: o oiţă în staul, 99 rătăcite.

Cum vom fi misionari? Cum vom face apostolat? Răspunsul îl avem în textele Liturghiei de azi; ele ne pun în mână toate armele apostolatului. Prima formă de apostolat şi cea mai bună predică este bucuria ce apare pe faţa şi în viaţa creştinului. Prima lectură a început cu îndemnul: “Bucuraţi-vă împreună cu Ierusalimul şi veseliţi-vă cu el”. Profetul descrie bucuriile şi mângâierile pe care le va aduce Mesia. La psalmul responsorial, l-am preamărit pe Dumnezeu pentru bucuriile revărsate prin Cristos: “Preamăriţi-l pe Dumnezeu, toţi locuitorii pământului!”

În a doua lectură, sfântul Pavel le urează galatenilor ca pacea să coboare peste ei. Porunca dată de Isus în Evanghelie celor 72 de ucenici este ca, atunci când intră într-o casă, să spună mai întâi: “Pace acestei case”; Shalom, cuvântul cu care se salută evreii, nu înseamnă doar pace, ci plinătatea bucuriilor şi satisfacţiilor, mai ales sufleteşti.

Am avut cu toţii ocazia să întâlnim în viaţă creştini care nu ne-au spus nimic, nu ne-au făcut predici, dar, prin chipul lor senin, calm, fericit, mulţumit în orice împrejurare, ne-au apropiat de Dumnezeu, izvorul fericirii lor. Un paroh de ţară l-a întrebat într-o zi pe un enoriaş al său, care îşi muncea pământul, un bătrân care, deşi avusese multe lovituri şi suferinţe în viaţă, a rămas întotdeauna senin şi mulţumit, care este secretul fericirii sale? “Simplu”, răspunde bătrânul. “Îmi folosesc bine ochii”. “Cum adică?” “În orice situaţie m-aş afla, privesc mai întâi în sus şi mă gândesc la paradisul pe care trebuie să-l cuceresc cu orice preţ. Apoi, privesc în jos şi văd palma de pământ din cimitir unde voi fi înmormântat Apoi privesc în jurul meu şi văd că sunt atâţia care suferă mai mult decât mine şi, în plus, nu au nici speranţa Paradisului”.

În al doilea rând, suntem apostoli, misionari prin mărturia, prin predica unei vieţi sfinte. Sfântul Pavel, în a doua lectură, le aminteşte galatenilor că trebuie să fie o făptură nouă. Tuturor, Cristos, în Evanghelie, ne porunceşte să fim lumină aşezată în candelabru, cetate aşezată pe vârf de munte, care să atragă privirile tuturor. Anul acesta, de Paşti, am fost în Israel, ca să-i îngrijesc de sărbători pe creştinii care trăiesc şi muncesc acolo, printre evrei şi arabi. Înainte de a pleca, le-am spus aşa la predică: “Voi sunteţi misionari, apostoli, trebuie să-l predicaţi pe Cristos prin viaţa voastră acestor oameni care nu-l cunosc pe Cristos; sunt de trei săptămâni aici, dar nu am auzit un evreu sau un arab să-l înjure pe Cristos, să înjure crucea pe care a murit Cristos, Biserica, Paştele pe care îl sărbătorim împreună, altarul şi celelalte lucruri sfinte ale creştinilor, nu am văzut un evreu sau un arab beat pe stradă, în schimb, am auzit pe stradă creştini înjurând tot ce au mai sfânt creştinismul, am văzut, pe străzile necreştinilor, creştini abia ţinându-se pe picioare de băutură”.

În sfârşit, este apostolatul suferinţei, al crucii, fără de care nu sunt posibile urmarea lui Cristos şi trăirea credinţei creştine. Am auzit cuvintele sfântului Pavel: “În ceea ce mă priveşte, departe de mine să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea este răstignită pentru mine şi eu pentru lume”. Eficienţa apostolatului nu urmează legile publicităţii, ale reclamei comerciale. Convertirea lumii la Cristos depinde de capacitatea noastră de a suferi şi de a purta crucea împreună cu Cristos.

Secerişul este mare, dar lucrătorii sunt puţini. Îl rugăm pe Stăpânul secerişului să trimită lucrători la secerişul său, să-i facă pe toţi creştinii conştienţi că toţi sunt lucrători în secerişul său.

Mulţi dintre noi ne amintim ultimele cuvinte pe care preotul le spunea în latineşte: Ite, missa est sau Ite, missio est, care s-au tradus cu: “Liturghia s-a sfârşit, mergeţi în pace”. Traducerea exactă este: “Mergeţi, sunteţi trimişi în misiune, sunteţi trimişi ca misionari”. Să reţinem pentru săptămâna ce urmează cuvintele de la sfârşitul Liturghiei de duminică: mergeţi, sunteţi trimişi ca misionari în mijlocul lumii.

pr. Claudiu Dumea Ritul latin