Predici

Prima rugăciune a Liturghiei cuprinde o bogăţie de învăţături cu privire la misterul Înălţării Prea Curatei Fecioare Maria cu trupul şi cu sufletul la cer. Să reluăm această rugăciune şi să reflectăm câteva minute asupra conţinutului ei.

La începutul rugăciunii ne-am adresat lui Dumnezeu cu cuvintele: Dumnezeule atotputernic şi veşnic. Învierea trupului Mariei şi înălţarea lui la cer este lucrarea atotputerniciei lui Dumnezeu. Care copil, dacă ar putea, nu şi-ar ţine mama cât mai mult în viaţă sau ar face-o să nu mai moară niciodată, sau, dacă a murit, care copil dacă ar putea, n-ar învia-o pe mama sa. Dar fiindcă nu suntem atotputernici şi veşnici asistăm neputincioşi la moartea mamei, iar dacă a murit, nu ne mai rămâne decât să o înmormântăm. Dar Isus Cristos, Dumnezeu fiind atotputernic şi veşnic, a putut să-şi învie mama şi s-o cheme lângă el în slava cerească.

Mai departe, am spus în rugăciune: Privind la smerenia Fecioarei Maria ai înălţat-o la sublima demnitate de mamă a unicului tău Fiu făcut om.

Iată ce a atras privirea lui Dumnezeu când a ales-o ca Mamă a Fiului său: nu bogăţia, căci în sătucul Nazaret nu erau toţi săraci, cel mai sărac om din satul dvs. E mai bogat decât erau cei mai bogaţi din Nazaret. Nu puterea şi poziţia socială, căci la cei puternici nu se uită, îi răstoarnă de pe tronuri. Nu ştiinţa înalţă; Maria probabil că nu ştia să citească şi să scrie; ci smerenia. Dumnezeu a privit la smerenia slujitoarei sale.

Iar astăzi ai încoronat-o cu o glorie neasemuită – am spus apoi în rugăciune.

Aşadar, învierea, glorificarea, încoronarea Mariei în cer se naşte din demnitatea ei de Mamă a lui Dumnezeu, din faptul că timp de nouă luni l-a purtat în sânul ei pe Fiul lui Dumnezeu ca într-un tabernacol viu, a fost locuinţa vie a lui Dumnezeu. Casele în care au locuit oamenii mari – scriitori, artişti, oameni de stat nu sunt distruse. Sunt păstrate cu grijă, transformate în muzee, în case memoriale. Aşa sunt, de pildă, la Iaşi, casele în care au locuit: Creangă, Sadoveanu, Alecsandri, Topârceanu. Cu atât mai mult se cuvenea să nu fie distrusă locuinţa Fiului lui Dumnezeu. Nu puteau să putrezească buzele care l-au sărutat pe Fiul lui Dumnezeu, nu puteau să putrezească ochii care l-au privit; nu puteau înţepeni braţele care l-au legănat, nu se putea amesteca cu ţărâna sânii care l-au alăptat, nu putea să devină pradă viermilor trupul care l-a purtat pe Fiul lui Dumnezeu.

De altfel Maria, suferind cu Fiul ei pe Calvar, a cooperat la victoria asupra morţii. Se cuvenea ca Fiul ei să o facă părtaşă pe mama sa la această victorie înviindu-ii trupul înaintea celorlalţi muritori care trebuie să aştepte până la învierea de apoi.

În încheiere, i-am cerut lui Dumnezeu ca prin mijlocirea Mariei să ne ajute şi pe noi să ajungem în mărirea cerească. Este cel mai preţios lucru, şi la drept vorbind, singurul lucru necesar pe care îl putem cere în rugăciune. Putem cere şi primi o mulţime de alte lucruri. Dar la ce ne folosesc dacă la sfârşitul vieţii nu ne mântuim, nu suntem primiţi în mărirea cerească, nu ne mântuim?

Desigur, mărirea cerească, mântuirea este darul lui Dumnezeu, dar în acelaşi timp, ea cere strădania, efortul nostru. În prefaţa Liturghiei din solemnitatea Adormirii Maicii Domnului găsim aceste cuvinte: Fecioara Maria este semn de speranţă sigură şi de mângâiere pentru poporul care călătoreşte pe acest pământ. Cu toţii suntem chemaţi să fim în această viaţă locuinţe ale lui Dumnezeu, asemenea Mariei. Cum? În trei feluri. Păstrând în noi harul sfinţitor, harul botezului. Căci sufletul în stare de har este locuinţa Sfintei Treimi. “Dacă cineva mă iubeşte…”. În al doilea rând, primim des Sfânta Împărtăşanie. Cel care se împărtăşeşte devine tabernacol viu în care locuieşte Cristos. În al treilea rând, respectând trupul nostru şi al altora ca pe un templu al Duhului Sfânt aşa cum respectăm ţi ţinem curată această biserică în care venim să ne închinăm. “Fugiţi de desfrâu, ne îndeamnă apostolul Pavel. Nu ştiţi oare că trupul vostru este templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?” În felul acesta ceea ce este speranţă va fi o realitate: ca şi trupul Mariei, trupul nostru va învia odată şi se va înălţa în mărirea cerească.

pr. Claudiu Dumea Ritul latin