Predici

Ni s-a dat zilele trecute să trăim un fenomen al naturii cu totul ieşit din comun. O eclipsă de soare. Un fenomen ceresc pe care puţini îl văd de două ori în viaţă. Următoarea eclipsă de soare va avea loc în anul 2081. Cei mai mulţi dintre noi nu o vom mai apuca să o vedem. Poate câţiva dintre copiii pe care îi ţineţi acum în braţe dacă vor mai apuca să vadă eclipsa. Şi aţi văzut câtă agitaţie, câtă discuţie în jurul acestui fenomen; de câteva săptămâni încoace radioul, televiziunea, ziarele numai despre asta au vorbit. Pentru unii ocazie de bucurie şi profit: s-au organizat spectacole, petreceri; pentru alţii, motiv de panică şi de teamă – vine sfârşitul lumii, este prevestitoare de nenorociri, de catastrofe. Şi s-a făcut atâta publicitate pentru ochelari speciali cu care să privim eclipsa, ca să nu ne stricăm vederea.

Sfânta Biserică ne îndreaptă astăzi atenţia spre un fenomen ceresc mult mai uluitor decât eclipsa din zilele trecute. “Şi s-a arătat pe cer un semn mare: o femeie înveşmântată cu soarele, având luna sub picioarele ei şi purtând pe cap o coroană de douăsprezece stele”. Prin aceste imagini simbolice luate din Apocalipsa sfântului Ioan, sfânta Biserică ne prezintă un eveniment unic, extraordinar: înălţarea Preacuratei Fecioare Maria cu trupul ei înviat şi glorificat în slava cerească. Dar şi pentru a privi acest fenomen avem nevoie ca şi la eclipsă, ca să nu orbim, de nişte ochelari speciali – de ochelarii credinţei fără de care nu vedem şi nu înţelegem nimic din misterul pe care îl celebrăm în ziua de azi.

Sfântul Ioan îşi începe astfel descrierea apariţiilor sale cereşti: “S-a deschis templul lui Dumnezeu din cer şi s-a văzut în templu chivotul legământului său”. Ce era în Vechiul Testament chivotul legământului pe care Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să-l construiască? Era, să-i zicem, o ladă de 125 x 75 x 75 cm făcută din lemn care nu putrezeşte, o esenţă tare de salcâm care creşte în pustiu, aurită pe deasupra şi pe dinăuntru, era purtată pe două bare de lemn – un fel de năsălie – deasupra era o placă de aur şi doi cherubimi din aur. Această placă de aur dintre cei doi cherubimi era tronul lui Dumnezeu sau scăunaşul picioarelor lui Dumnezeu. Înăuntrul chivotului erau cele două table de piatră pe care Dumnezeu săpase cu degetul său Legea sau Decalogul. Poporul ales, având mereu sub ochi chivotul cu tabelele legii, trebuia să-şi amintească de promisiunea pe care a făcut-o când a încheiat la Sinai legământul cu Dumnezeu: “Tot ce ne-a spus nouă Domnul vom face şi vom împlini”. De aceea se şi numeşte chivotul legământului.

Chivotul legământului în care locuia Dumnezeu i-a însoţit pe evrei în călătoria lor de 40 de ani prin pustiu. Era adăpostit într-un cort numit cortul întâlnirii; aici se întâlnea Dumnezeu cu poporul său. Aici Moise venea şi cerea sfat lui Dumnezeu, se ruga lui şi vorbea cu el faţă către faţă. Chivotul mergea în faţă astfel încât Dumnezeu a călăuzit, a ocrotit poporul său în momentele de pericol, i-a dat victorie în războaie; astfel chivotul a fost purtat în frunte când evreii au trecut Iordanul, când au cucerit Ierihonul, când au purtat lupte cu filistenii. “Când se ridica chivotul ca să plece la drum, Moise zicea: “Scoală-te, Doamne şi să se risipească duşmanii tăi, şi să fugă de la faţa ta cei care te urăsc pe tine” (Num 10,35).

Când Solomon a construit din Ierusalim, chivotul a fost aşezat în Sfânta Sfintelor, locul cel mai sfânt de pe pământ, locuinţa lui Dumnezeu. Când Nabucodonosor a distrus templul, chivotul a dispărut şi de atunci nu se mai ştie nimic de el. O tradiţie relatată de cartea a doua a Macabeilor (2,1-7) spune că profetul Ieremia, când s-au apropiat armatele lui Nabucodonosor, a primit poruncă să ia chivotul şi să-l ascundă în secret într-o peşteră din muntele Nebo, pe care a urcat Moise şi a privit de departe Ţara Făgăduită. Chivotul va fi descoperit în vremurile de pe urmă, când va veni Mesia.

Timpurile de pe urmă au venit, Mesia a venit şi chivotul a fost descoperit. Iar acest chivot se cheamă Maria. L-a descoperit Ioan, vizionarul din Patmos şi ne vorbeşte despre el în Apocalipsă: “S-a deschis templul lui Dumnezeu din cer şi s-a văzut în el chivotul legământului său”. De aceea creştinii o invocă pe Maria în Liturghie: Chivotul Legii. În el era săpată legea lui Dumnezeu pe care a urmat-o cu fidelitate.

Trupul Mariei curat, neprihănit, nesupus putrezirii este chivotul viu, locuinţa vie a Fiului lui Dumnezeu. Noul popor al lui Dumnezeu, Biserica, în călătoria sa pe acest pământ, mai ales în momentele grele, în luptele pe care le are de purtat, poartă în faţă acest chivot al Legământului.

Sărbătoarea de azi Adormirea Maicii Domnului apare în secolele al VI-VII- pentru a celebra victoria Mariei asupra ereziei monofizite care spunea că Isus nu a avut o natură umană adevărată, ci una aparentă şi în acest caz nu a avut nici o mamă adevărată. Şi ca să celebreze victoria totală asupra păgânismului, asupra idolatriei care tocmai în această perioadă se stingea definitiv. De asemenea, acum apărea la orizont marele pericol al Islamului, care ameninţa creştinătatea. De aceea, Biserica şi-a amintit în mod deosebit de chivotul Legământului din templul care s-a deschis în cer şi în continuare, toate bătăliile pe care le-a câştigat, la Lepanto, la Viena împotriva duşmanilor creştinătăţii, a turcilor, Biserica le-a atribuit aceleia care este “puternică asemenea unei armate aşezate în linie de bătaie” după expresia din Cântarea Cântărilor.

Dar, continuă sfântul Ioan în Apocalipsă, din cer se arată un semn mare: femeia înveşmântată în soare: este Maria care s-a înălţat la cer cu trupul înviat strălucitor asemenea cu trupul lui Cristos, în schimbarea sa la faţă pe Tabor: faţa sa strălucea ca soarele, scriu evangheliştii.

Femeia avea luna sub picioarele ei. Luna mereu schimbătoare. La fiecare 28 de zile cunoaşte 4 faze: luna nouă, lună plină, primul pătrar, ultimul pătrar. Luna, ne învaţă sfinţii Părinţi este simbolul acestei lumi nestatornice, cu evenimente mereu schimbătoare. Maria având luna sub picioare, domină, are sub picioare întreaga istorie a lumii.

Iar pe cap o coroană de 12 stele. Cifra 12 ne trimite cu mintea la cele 12 triburi pe care se întemeia vechiul popor al lui Dumnezeu şi la cei 12 apostoli pe care se întemeiază noul popor al lui Dumnezeu, Biserica. Biserica este coroana care înfrumuseţează capul Mariei. Femeia se zbate în chinurile naşterii. Este vorba de naşterea de la Betleem, dar şi de naşterea dureroasă de pe Calvar, când Maria ne-a născut pe noi, cei care formăm trupul lui Cristos.

Şi un alt semn a apărut din cer: un balaur mare, roşu, un monstru cu şapte capete şi zece coarne. Este şarpele, cel de demult, care se mai cheamă diavolul şi Satana. El încearcă să înghită copilul, pe Cristos şi pe noi, cei care formăm trupul său. El încearcă să lovească mai întâi în femeie, în Maria: lovitura sa de coadă a fost atât de puternică încât a măturat de pe cer o treime din stele. Dar războiul Satanei împotriva omului este pierdut. Iar Satana îşi continuă războiul împotriva celor din seminţia femeii, împotriva copiilor Mariei de pe pământ.

Aţi reţinut descrierea balaurului: era roşu la faţă ca sângele. Satana este cel care provoacă toate prigoanele, toate războaiele din lume: pe faţa Satanei apare tot sângele martirilor, sângele oamenilor nevinovaţi ucişi în războaie, sângele milioanelor de copii ucişi înainte de a se naşte.

Dar Maria este femeia mereu învingătoare. Ori de câte ori şarpele încearcă să-şi ridice capul, Maria i-l zdrobeşte cu călcâiul. Cea mai cumplită prigoană a provocat-o Satana în secolul nostru prin uneltele sale, comuniştii. A fost o luptă între şarpe şi femeie. În 1917 bolşevicii au început teroarea şi masacrele în Rusia. În acelaşi timp, în 1917 femeia înveşmântată în soare, Maria, apare la Fatima şi îşi confirmă apariţiile prin minunea soarelui din 13 octombrie 1917; soarele – care a dansat în văzduh în văzul a 60.000 de oameni. Maria a promis la Fatima în cele din urmă inima împotriva creştinismului.

În anul 1950 furia Satanei a ajuns la culme. Comunismul se răspândise în lume şi prigoanele erau cumplite. Tocmai în acest an, în 1950, Papa Pius al XII-lea a proclamat dogma Înălţării cu trupul şi cu sufletul la cer a Mariei pentru a atrage atenţia că Maria este salvarea Bisericii şi a lumii. Promisiunea de la Fatima s-a împlinit. Vizita Papei în Româ-nia, în gândul Sfântului Părinte, nu este decât o poartă deschisă spre Moscova, unde Sfântul Părinte intenţionează să meargă şi să instaleze statuia Neprihănitei pe clădirea Cremlinului.

Sărbătoarea de azi este o sărbătoare a încrederii şi a speranţei. Viaţa noastră pe pământ este un război neîncetat împotriva forţelor răului, împotriva păcatului, împotriva ispitelor: chiar dacă momentan Satana nu provoacă război, prigoană în afară el provoacă război înăuntrul nostru. Maria este forţa şi speranţa noastră. Alergând la ea în rugăciune suntem siguri de victorie, avem încredere că vom ajunge acolo unde ea a ajuns deja şi unde îi aşteaptă pe toţi copiii ei de pe pământ.

pr. Claudiu Dumea Ritul latin