Start > Ritul latin > Iubirea, Duhul Sfânt și pacea

Iubirea, Duhul Sfânt și pacea

8 May 2010
1,651 afișări

Autor: pr. Petru Tamaș
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a VI-a după Paște (Anul C)

Învierea lui Cristos a zguduit acum 2000 de ani autoritățile ebraice, a uluit pe mulți care credeau că moartea are ultimul cuvânt, a dărâmat toate șabloanele morții. În ciuda victoriei aparente, răul nu mai ai are putere asupra binelui. De 2000 de ani încoace mesajul învierii a schimbat lacrimile în bucurie, i-a ridicat pe cei căzuți, i-a mângâiat pe ce zdrobiți, a redat echilibrul celor extaziați de succesul lor. Atunci când sfântul Ioan scrie evanghelia pe care am ascultat-o, ce redă un fragment din discursul lui Isus de la Cina cea de Taină, el are în minte învierea lui Cristos. În virtutea învierii lui Isus, Ioan a putut înțelege mai bine strânsa legătură dintre iubirea de Dumnezeu și păzirea cuvântului său, a trăit personal împlinirea anunțului trimiterii Mângâietorului și a experimentat în inima sa pacea pe care o dă Domnul, diferită de pacea pe care o dă lumea.

“Dacă mă iubește cineva, va păzi cuvântul meu; Tatăl meu îl va iubi, vom veni la el și vom rămâne la el. Cine nu mă iubește, nu păzește cuvintele mele.” Observăm o strânsă legătură între a păzi cuvântul Domnului și iubire. Nimeni nu poate spune că-l iubește pe Dumnezeu dacă nu-i păzește cuvintele, dacă nu respectă poruncile lui și nu trăiește așa cum vrea el. Iubirea de Dumnezeu nu e o pură teorie, ea implică respectarea a tot ceea ce Dumnezeu vrea de la noi. Ați întâlnit cred persoane care afirmă că îl iubesc pe Dumnezeu, persoane care se recomandă cu numele de creștin, dar a căror viață este contrară Evangheliei. Este o afirmație falsă aceea că îl iubești pe Dumnezeu dacă în paralel îți abandonezi familia, înjuri, lovești în ceilalți, răpești bunul altuia. Este o afirmație falsă aceea că îl iubești pe Dumnezeu dacă nu respecți viața, dacă promovezi și alegi avortul și eutanasia, dacă nu respecți planul lui Dumnezeu cu privire la familie și la iubire. Este o afirmație falsă aceea că îl iubești pe Dumnezeu dacă din pricina ta, a egoismului tău, a mândriei tale, a răutății tale alții suferă. Este o afirmație falsă aceea că îl iubești pe Dumnezeu dacă nu respecți dreptul celuilalt, dacă îl rănești în demnitatea lui. Nerespectarea cuvântului lui Dumnezeu, nerespectarea poruncilor este întotdeauna expresie a lipsei iubire față de Dumnezeu. Să nu ne înșelăm spunând că-l iubim pe Dumnezeu atâta timp cât nu-i respectăm cuvântul.

Mai mult de atât, iubirea de Dumnezeu ori este totală ori nu este deloc. Nu-i poți spune lui Dumnezeu Te iubesc, Doamne, fac toate celelalte cum vrei tu, dar în privința aceasta va fi cum vreau eu! Cuvântul lui Dumnezeu trebuie păzit în totalitate, nu selectiv. Nu-i poți spune lui Dumnezeu: te iubesc, vin la biserică, mă împărtășesc, dar lasă-mă să fur. Nu-i poți spune: te iubesc, Doamne, tu știi asta, fac mereu bine celor din jur, dar pe șeful meu când îl prind îl nenorocesc. Nu poți spune: Doamne, dau la toți de pomană, fac totul, dar lasă-mă să trăiesc cu soția fratelui meu … și exemplele pot continua.

În contextul lumii de astăzi, întâlnim persoane care afirmă: “Eu sunt creștin, mă rog, dar în privința Bisericii am rezervele mele. Cristos da, Biserica nu.” Există dintre aceia care îl admiră pe Isus ca pe un model al omenirii, dar îl lasă la o parte ca și cum nu ar exista, atunci când vine vorba de a aplica ceea ce învață Isus pe care îl admiră. Sunt așa numiții “creștini nepracticanți”. Însă tocmai aici se află adevărata linie de demarcație între adevăratul ucenic al lui Isus și toți ceilalți oameni, chiar dacă sunt simpatizanți ai lui Isus din Nazaret. Biserica nu este invenția oamenilor, ci, mai mult, Isus o conduce și astăzi, și a rămas în Biserică în sfânta Euharistie. A te rupe de Biserică înseamnă, de fapt, a te rupe de acel Isus despre care te amăgești spunând că-l iubești. Cine nu iubește Biserica nu-l iubește nici pe Isus. Isus nu este doar un model de om, a cărui învățătură ne pune pe gânduri, ci este un personaj viu, care acționează și se manifestă și astăzi, chiar dacă nu în aceeași formă.

În cenacol, Isus promite că nu ne va lăsa singuri, că îl va trimite pe Mângâitorul care ne va învăța toate și ne va aduce aminte tot ceea ce ne-a spus. Mângâietorul, Duhul Sfânt este Dumnezeu însuși care prelungește spiritual prezența, cuvântul și acțiunea lui Isus și a Tatălui. Prezența sa în mijlocul nostru de după Rusalii este mai bună decât cea dinainte de Înălțare, deoarece e o prezență universală, perenă, nelimitată. Dacă prezența lui Isus cu trupul înainte de Înălțare era limitată în timp și spațiu – 33 de ani în hotarele Palestinei -, după Rusalii, prin puterea Duhului Sfânt, Cristos e prezent pe pământ simultan în toate locurile și în toate timpurile: “E de folos pentru ca eu să mă duc, căci dacă nu mă duc eu, Mângâietorul nu va veni la voi. Dar dacă mă duc, vi-l voi trimite” (In 16,7).

Duhul învață și face să ne reamintim. Nici apostolii care au trăit trei ani cu Isus nu aveau încă o credință adevărată în el, și nu ajunseseră să cunoască în întregime tot ceea ce Isus le-a spus. Duhul Sfânt este cel care va ajuta Biserica să înțeleagă ce a primit de la Isus și ce este. Dogmele de credință de astăzi sunt și ele rezultatul unei maturizări lente, la fel și liturgia, sub influența Duhului Sfânt.

Prima lectură de astăzi dă mărturie în acest sens. La Antiohia se înfiripase o comunitate creștină înfloritoare. O parte dintre creștini proveneau dintre evrei, alții dintre păgâni. De la bun început au apărut în Biserică tensiuni, neînțelegeri, discuții. Pe de o parte, creștinii de origine iudaică nu se puteau debarasa de prescripțiile de cult impuse de Legea lui Moise, cum erau tăierea împrejur, sărbătorile, posturile mozaice și altele; considerau că acestea erau necesare creștinilor spre a se mântui și pretindeau că sunt necesare și pentru păgânii care se încreștinau. Aceștia trebuiau să devină mai întâi iudei ca să poată deveni creștini. Pe de altă parte, creștinii proveniți dintre păgâni considerau că mântuirea, îndreptățirea nu vin prin prescripțiile de cult ale Legii lui Moise, a cărei misiune a încetat, ci prin botez și prin credința în Isus Cristos, singur Mântuitor al oamenilor. Apostolii și preoții s-au întrunit la Ierusalim și au ținut primul conciliu ecumenic. După dezbaterile de rigoare, s-a ajuns la o concluzie înțeleaptă, care să nu creeze o ruptură în Biserică, dar nici traumă lumii iudeo-creștine. Interesant însă este cum își justifică părinții conciliari de la Ierusalim deciziile: “S-a părut nimerit Duhului Sfânt și nouă”. Duhul Sfânt este cel care asigură unitatea Bisericii în jurul lui Petru. Exista de la bun început conștiința clară că Duhul Sfânt călăuzește Biserica și ia deciziile în Biserică. Fiind făcută din oameni cu slăbiciuni și limite, în Biserică au fost, sunt și vor fi întotdeauna tensiuni, neînțelegeri, contraste, îndoieli, tradiționaliști și progresiști, conservatori și adepți ai ideilor noi. Ca și la Conciliul din Ierusalim, Biserica se străduiește să mențină echilibrul. Cum? Invocându-l fără încetare pe Duhul Sfânt. Același duh menține unitatea famililor noastre. De aceea el trebuie invocat cu stăruință.

Cel de-al treilea punct al evangheliei de astăzi este legat de pacea pe care o dă Domnul, “nu ca pacea pe care o dă lumea”. Lumea poate să facă să amuțească armele, dar nu poate elimina războiul, sfâșierea, neliniștea, spaima, angoasa din interiorul omului. Lumea ne poate da cel mult niște calmante, niște sedative. Pacea, bucuria, iubirea, mângâierea vin numai din interior, de la Duhul Sfânt pe care Cristos ni-l dăruiește. Sfântul părinte Ioan Paul al II-lea le spunea americanilor: “America, dacă dorești pacea, lucrează pentru dreptate. Dacă dorești dreptatea, apără viața. Dacă dorești viața, îmbrățișează adevărul, adevărul revelat de Dumnezeu.” Acesta este drumul spre adevărata pace, un drum care trece prin îmbrățișare adevărului lui Dumnezeu. Nu există pace adevărată fără Dumnezeu. Nu există pace adevărată dacă nu-l iubim pe Cristos. Nu există pace adevărată dacă respingem Biserica. Pacea adevărată este și ea rod al Învierii și este menținută vie în noi prin trimiterea Mângâietorului.

Ritul latin