Predici

Isus a spus ucenicilor săi: “Dacă mă iubiţi, păziţi poruncile mele, iar eu îl voi ruga pe Tatăl, şi alt Apărător vă va da vouă, ca să fie cu voi pentru totdeauna. Dacă mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul meu; Tatăl meu îl va iubi, vom veni la el şi vom rămâne la el. Cine nu mă iubeşte, nu păzeşte cuvintele mele; or, cuvântul pe care îl auziţi nu este al meu, ci al Tatălui care m-a trimis. Dar acestea vi le spun câtă vreme mai sunt cu voi; Mângâietorul, Duhul Sfânt pe care-l va trimite Tatăl în numele meu, el vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte tot ceea ce v-am spus. Ioan 14,15-16.23-26

Trimiterea Duhului Sfânt în ziua de Rusalii asupra grupului de apostoli şi de ucenici adunaţi în jurul Mamei lui Isus Cristos (Fap 1,14), a însemnat nu doar împlinirea unei promisiuni făcute de Mântuitorul înainte de Înălţarea sa glorioasă la ceruri (v. Fap 1,8), ci mai ales momentul naşterii Bisericii ca Fiinţă vie, ca Trup mistic al cărui cap este Cristos însuşi (Ef 1,22). Duhul sfânt este “Sufletul” acestui Trup. El adună “mădularele” sale într-o unitate fiinţială (Rm 12 sau 1Cor 12) şi îi dă viaţă, iar această viaţă pe care i-o dă nu este alta decât acea a Sfintei Treimi.

Fragmentul evanghelic al acestei duminici pune în evidenţă tocmai acest aspect al vieţii Bisericii, viaţă în care se “sălăşluieşte” Tatăl şi Fiul prin lucrarea de iubire a Duhului Sfânt. Iar lucrarea Duhului Sfânt se concretizează prin ceea ce titlul de Apărător/Paraclet exprimă (şi despre care am vorbit în duminica a şasea a Paştelui), dar şi prin ceea ce exprimă cuvintele Duhul adevărului. În cadrul ultimei cine Isus le promite celor care vor primi în inimile lor Cuvântul său o inteligenţă sau o lumină care îi va ajuta să-l înţeleagă ca fiind un Cuvânt adevărat. El spune că acest Duh al adevărului îi va conduce pe ucenici către întreg adevărul (16,13), iar ceea ce e important de remarcat este faptul că Duhul nu adaugă nimic la ceea ce Isus spune întrucât Isus este El-însuşi “cale, adevăr şi viaţă”. În fond, Duhul este desemnat ca fiind “al adevărului” întrucât El ne ajută să-l descoperim pe Isus, şi prin El, pe Tatăl.

Dar, aşa cum este primit Cuvântul lui Isus la fel trebuie primit şi Duhul pentru ca El să lucreze în noi. Din acel moment, însă, începe o luptă interioară între duhul propriu şi acest Duh al adevărului. Lumea, ne spune versetul 17 (absent, din păcate din textul liturgic), nu poate să-L primească pentru că… nu-l cunoaşte. Or, una din “provocările” importante ale Rusaliilor este aceasta: cel care îl iubeşte pe Isus se va încredinţa el, oare, atât de mult Duhului adevărului încât să înlăture definitiv din viaţa sa minciuna (aşa cum se angajase prin promisiunile făcute la Botez)?

În definitiv, Isus angajează libertatea noastră de oameni în sensul următor: dacă cineva mă iubeşte, spune El, va primi/păzi Cuvântul… primire care nu-l va transforma într-o fiinţă super-instruită sau îndoctrinată (sau chiar savantă ori inteligentă), ci îl transforma, în primul rând, într-un locaş viu al Tatălui, al Fiului şi al Duhului adevărului, într-un “tabernacol” fericit.

pr. Şerban Tarciziu Ritul latin