Predici

După ce a ieşit Iuda, Isus a spus: “Acum a fost preamărit Fiul Omului şi Dumnezeu a fost preamărit în el. Iar dacă Dumnezeu a fost preamărit în el, Dumnezeu la rândul său îi va da propria mărire şi i-o va da curând. Copilaşii mei, încă puţin timp mai sunt cu voi. Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii. Precum v-am iubit eu pe voi, tot aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Din aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii mei, dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii”. Ioan 13,31-33a.34-35

Capitolul al treisprezecelea al evangheliei sfântului Ioan figurează ca un soi de uvertură dramatică la Cartea Pătimirii (13,1-19,42). Cadrul acestui capitol este cel al Ultimei Cine luate de Isus împreună cu ucenicii săi, capitol de-a lungul căruia, după ce are loc spălarea picioarelor ucenicilor, iar Iuda iese din cenacol pentru a înfăptui trădarea, Mântuitorul se adresează celor prezenţi printr-un discurs testamentar care debutează cu cuvintele “copilaşii mei”. Acest discurs se termină imediat după pasajul nostru, fiind urmat de anunţul lepădării lui Petru.

De fapt, ar trebui să recitim întreg capitolul întrucât cuvintele precum cum v-am iubit eu pe voi… ridică o problemă: în ce fel ne-a iubit El pe noi? Or, răspunsul tocmai fusese dat la începutul cinei: El i-a iubit până la sfârşit (13,1). Această limită extremă a dragostei, semnificată de spălarea picioarelor (un gest de sclav), constă, pentru Învăţător, în a se face servitorul tuturor.

Aceasta este marea “revoluţie” a iubirii divine: în loc să se preocupe să păstreze totul, ea oferă totul. O astfel de atitudine este cât se poate de neaşteptată şi de neînţeleasă din perspectiva umană. De aceea, utilizarea cuvântului preamărire (ce apare de patru ori în primele fraze) este cât se poate de surprinzătoare vizavi de ceea ce tocmai s-a întâmplat: Iuda a pleca să-l trădeze pe Isus, iar El spune că ora slavei, a preamăririi, tocmai a început. Ar fi de neînţeles mesajul dacă nu am accepta că dovada iubirii merge până acolo încât îşi dă chiar viaţa.

Prin urmare, atunci când Isus pronunţă, în evanghelia de astăzi cuvântul “precum”, El îl invită pe ucenicul său (de astăzi) să-şi însuşească un mod la fel de radical de a iubi. Mai mult, Isus nu spune precum v-am iubit eu, la fel să mă iubiţi şi voi aşteptând un fel de reciprocitate. El aşteaptă, mai curând, ca noi să dăm aceeaşi dovadă de iubire între noi. Această dovadă de iubire va fi foarte concretă, de vreme ce pe Dumnezeu nimeni nu l-a văzut vreodată (In 1,18; 1In 4,12), în timp ce pe aproapele îl vedem necontenit. Drept care este imposibil să trişezi.

Această dovadă, în viziunea lui Isus, se adresează tuturor oamenilor, fiind infinit mai eficace decât orice discurs posibil. Există o dragoste frăţească, trăită în comunitatea umană, care trebuie să devină semnul prezenţei iubirii lui Dumnezeu în mijlocul nostru.

pr. Şerban Tarciziu Ritul latin