Predici

Isus a spus: “Eu sunt păstorul cel bun. Oile mele ascultă glasul meu: eu le cunosc şi ele mă urmează. Eu le dau viaţa veşnică: nu vor pieri nicicând şi nimeni nu le va răpi din mâna mea. Tatăl meu, care mi le-a dat, este mai mare decât toţi şi nimeni nu poate să le răpească din mâna Tatălui meu. Eu şi Tatăl una suntem”. Ioan 10,27-30

Acestui scurt text evanghelic, care se citeşte în duminica a patra a Paştelui, îi lipseşte contextul ce ne-ar permite o mai bună înţelegere. Contextul ar fi următorul: este iarnă, ne spune sfântul Ioan, iar Isus se perindă pe sub porticurile Templului, în timpul sărbătorii Dedicării (Hanukkah) când întregul Ierusalim era inundat de nenumăratele lumini ale torţelor. De aceea Isus nu va ezita să spună că Eu sunt lumina lumii…

Cu această ocazie Isus va fi asaltat de numeroase întrebări care ne fac să ne gândim la un soi de proces intentat deja Lui de către Sinedriu aidoma celui din Lc 22.

Iudeii îi vor pune o întrebare cât se poate de directă şi de provocatoare: Până când ne ţii cu sufletul la gură? Dacă Tu eşti Mesia, spune-ne pe faţă! (In 10,23). Ca şi cum identitatea lui Isus era pentru ei o enigmă insuportabilă. Dar Isus, poate din cauza ambiguităţii referitoare la aşteptarea mesianică din societate timpului său, nu răspunde acestei provocări în mod direct. El îi lasă să Îi descopere singuri, din cuvintele şi din faptele sale, identitatea mesianică.

În acest context Isus îşi însuşeşte metafora bunului păstor, metaforă pe care profetul Ezechiel a utilizat-o împotriva “păstorilor” răi care nu se îngrijesc de “turma” încredinţată lor de Dumnezeu, ci o exploatează fără pic de milă (Ez 34). Dumnezeu se mânie împotriva lor şi îi avertizează că se va ocupa El însuşi de “turmă” adunând-o la olaltă şi conducând-o la păşune bună. Or, interlocutorii lui Isus au înţeles foarte bine din cuvintele Lui – Eu sunt păstorul cel bun… - ce vrea El să spună. Isus pretinde că prin El Dumnezeu a început deja să se îngrijească de poporul lăsat de izbelişte de către conducătorii acelui timp, iar după Învierea sa glorioasă grija Lui s-a extins la toţi oamenii din toate timpurile şi pentru vecii vecilor.

Admirabilă este în versetele evanghelice ale acestei duminici tandreţea cu care Isus vorbeşte despre legătura intimă pe care o are cu “oile”, spune el, mele. El este Stăpânul acestei turme întrucât Tatăl i le-a dat. Oile Lui sunt cele care îi ascultă glasul şi îl urmează. El nu alungă pe nici una, ci le primeşte pe toate şi se îngrijeşte de fiecare fără nici o discriminare. El le dă viaţă veşnică celor care încep să-l asculte şi care se lasă călăuzite. Sunetul glasului său este unic şi inconfundabil.

pr. Şerban Tarciziu Ritul latin