Predici

Isus s-a dus pe Muntele Măslinilor. Dar, dis-de-dimineaţă, a venit din nou în templu şi tot poporul a venit la el. El s-a aşezat şi a început să-i înveţe. Cărturarii şi fariseii i-au adus o femeie prinsă în adulter. Au pus-o în mijlocul mulţimii şi i-au spus lui Isus: “Învăţătorule, femeia aceasta chiar acum a fost prinsă în adulter. Moise ne-a poruncit în Lege ca pe astfel de femei să le ucidem cu pietre; dar tu ce zici?” Dar lucrul acesta îl spuneau ca să-l pună la încercare şi să-l poată învinui. Atunci Isus s-a aplecat şi a început să scrie cu degetul pe pământ. Dar cum ei nu încetau să-l întrebe, el s-a ridicat şi le-a zis: “Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea”. Apoi s-a aplecat iarăşi şi a continuat să scrie pe pământ. Când au auzit ei cuvintele acestea, s-au retras unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni, până când a rămas Isus singur şi femeia care stătea în mijloc. Atunci Isus s-a ridicat şi a întrebat: “Femeie, unde sunt cei care te învinuiau? Nu te-a condamnat nimeni?” Ea a răspuns: “Nimeni, Doamne”. I-a zis Isus: “Nici eu nu te condamn. Mergi, şi de acum să nu mai păcătuieşti”. (Ioan 8,1-11)

În faţa unui astfel de text în care Isus Cristos nu se raliază acelor oameni care îi cer să condamne o femeie vinovată de adulter, până şi astăzi se nasc în mod spontan două atitudini diametral opus. Unii consideră că Isus a greşit profund atunci când i-a acordat iertarea unei femei care comisese un păcat atât de oribil pentru care cartea Leviticului (20,10) impunea pedeapsa cu moartea. Alţii, în schimb, nu numai că savurează maniera foarte abilă prin care Isus a ieşit din dilema prin care acei oameni încercau să-l pună la încercare pentru a-l putea învinui, ci, mult mai atenţi la dialogul cu femeia vinovată, apreciază infinita milostivire de care dă dovadă atunci când îi acordă o a doua şansă de viaţă cu condiţia, totuşi, de a nu mai păcătui. De bună seamă că doar aceia care au avut parte de iertare (mai ales a unei vinovăţii grave) ştiu să aprecieze gestul Mântuitorului.

Cert este că, în urma lecturii acestui text, câteva fraze ni se imprimă adânc în minte şi în suflet. Între acestea le putem menţiona următoarele:

Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea! (v. 7) Această frază, devenită proverbială, recunoaşte în mod implicit faptul că femeia este vinovată. În acelaşi timp, însă, ea îi provoacă pe acuzatori la o cercetare a cugetului cu privire la starea lor morală. Or, postul mare este tocmai un astfel de timp privilegiat de întâlnire cu Dumnezeu, un moment al adevărului, al mărturisirii vinovăţiei noastre. În acest caz femeia adulteră reprezintă umanitatea noastră păcătoasă.

Nici eu nu te condamn. (v. 11) Pentru creştinul care se vrea a fi un ucenic al lui Isus Cristos, dezvăluirea propriului păcat trebuie să trezească într-însul un sentiment de încredere totală în Acela care nu a venit să judece (să condamne), ci să mântuiască. Prin urmare, în orice situaţie în care ne simţim vinovaţi dar mai ales în cadrul sacramentului spovezii ori la începutul sfintei liturghii trebuie să lăsăm ecoul cuvintelor lui Isus să ne sune în urechi (şi în inimi), Nici eu nu te condamn.

Mergi, şi de acum să nu mai păcătuieşti! (v. 11) Domnul care se milostiveşte de noi, ne cere, totuşi, să o convertire activă. După ce am obţinut iertarea, nu putem să nu ne ataşăm de El şi, din acel moment, să nu îndepărtăm de noi tot ceea ce a distrus comuniunea noastră cu El. În acest sens sfântul Pavel ne este oferit ca model al oricărui creştin ce se angajează cu seriozitate în drumul său de convertire. Acum le socotesc că sunt ca o pierdere faţă de înălţimea cunoaşterii lui Cristos Isus, Domnul meu… Pe el vreau să-l cunosc şi puterea învierii lui, să fiu părtaş la suferinţele pătimirii lui şi să mă asemăn cu el întru moarte, în speranţa că voi putea ajunge la învierea din morţi. (Fil 3,8.10)

pr. Şerban Tarciziu Ritul latin