Start > Ritul bizantin > Arată-mi prin faptele tale că postești cu adevărat

Arată-mi prin faptele tale că postești cu adevărat

13 March 2010
1,469 afișări

Autor: Diverși alți autori
Copyright: Ziarul Lumina
Duminica lăsatului sec de brânză (a izgonirii lui Adam din Rai)

Lecturile evanghelice premergătoare marelui post au un rol pregătitor, dar și unul pedagogic. Odată cu începutul perioadei Triodului, prin lecturile biblice programate pentru cele trei duminici dinaintea postului, Biserica încearcă să le reamintească fiilor săi cum trebuie să se roage (pilda vameșului și a fariseului), cum se cuvine să se pocăiască, punând spre meditație pilda fiului care s-a întors la tatăl față de care a păcătuit (ce îi așteaptă pe oameni la înfricoșata Judecată, mai ales pe cei care nu respectă poruncile Evangheliei.

Postul Profetului Daniel

Odată cu începerea efectivă a postului, duminca se numește “a izgonirii lui Adam, strămoșul neamului omenesc, din rai”, ca să ni se amintească tuturor despre marea primejdie la care suntem expuși, aceea de a fi izgoniți pentru a doua oară din rai. Textul Evangheliei acestei duminici este doar un fragment din arhicunoscuta predică de pe munte a Mântuitorului Hristos (Matei capitolele 5-7).

Prin acest text, credincioșii sunt atenționați acum, la începutul postului și, implicit, a perioadei penitențiale, că primirea iertării păcatelor este condiționată de predispunerea de a-l ierta pe aproapele, iar postul, pentru cel care, evident, se și angajează să-l respecte, se constituie într-un real exercițiu spiritual și, totodată, o jertfă bineplăcută lui Dumnezeu. De aceea nu trebuie să fie ostentativ, aidoma vechilor farisei, nici prilej de a cădea în mândrie și a-i disprețui pe alții care nu știu să postească ori nu pot s-o facă. Să nu se uite că postul nu este un scop în sine, ci numai un mijloc de progres duhovnicesc, printre altele. Pentru cel care-l ține, devine un real sacrificiu personal ce predispune mai ușor spre cele spirituale și îl pregătește mai intens și sigur pentru întâlnirea cu Dumnezeu, asemenea Profetului Daniel (secolele VI-V î.Hr.), care, numai după ce a postit o vreme, i s-a arătat un înger al lui Dumnezeu ce i-a descoperit unele taine ale viitorului. Profetul ne spune că a postit: “În vremea aceea, eu, Daniel, am petrecut trei săptămâni de zile în jale. Pâine bună n-am mâncat, carne și vin n-am pus în gura mea și cu miresme nu m-am uns, până ce nu s-au împlinit trei săptămâni de zile” (Daniel 10, 2-3).

Experiența lui Daniel ne arată că, pentru întâlnirea omului cu Dumnezeu, se impune un efort, o pregătire din partea acestuia. De subliniat e că textul Profetului Daniel este prima și cea mai temeinică fundamentare biblică a postului în manieră ortodoxă, ce presupune nu neapărat o abținere totală de la hrană, deoarece l-ar face pe om inapt de a se mai achita onorabil de obligațiile de serviciu și cele de familie, ci doar de una parțială, ce constă în reducerea calității și a cantității hranei zilnice.

Se știe că pentru cei care desfășoară o intensă activitate fizică sau intelectuală, diminuarea exagerată a hranei îi face improprii de muncă. Scopul postului nici pe departe nu poate fi acela de a ne face incapabili de a ne achita conștiincios și eficient de datoriile pe care le avem în societate, ci doar acela de a ne mai tempera pornirile exagerate ale trupului și predispunerea spiritului spre noi progrese duhovnicești.

“Ce importanță ar avea o lungă navigare pe mare cu corabia, dacă nava va intra goală în port?”

Profetul Iezechiel spunea despre locuitorii vechilor cetăți Sodoma și Gomora, pe care Dumnezeu le-a pierdut de pe pământ fiindcă deveniseră cu totul inutile, că acei oameni credeau că au venit în lume doar cu scopul de a mânca bine, a bea și a se distra. Aceasta era, zice profetul, fărădelegea sodomenilor: “Erau mândri, se îmbuibau cu pâine și trăiau numai în chefuri, în desfătări și în trândăvie, iar mâinile săracului și ale celui nevoiaș nu le-au sprijinit” (capitolul 16, 49).

Considerăm că astăzi nu se mai pot întâlni creștini care să facă mare caz de post și, de aceea, nici nu este atât de important să insistăm asupra cuvintelor: “Unge capul tău și fața ta o spală când postești! Mai curând se impune a sublinia pentru ce a rânduit Sfânta Biserică anumite posturi de peste săptămână, respectiv miercurea și vinerea (ceea ce înseamnă 83 de zile, dacă excludem zilele de “harți”), postul Sfintelor Paști (48 de zile), cel al Nașterii Domnului (40 de zile), cel al Adormirii Maicii Domnului (14 zile) și cel al Sfinților Petru și Pavel (care variază de la 2 la 15 zile). Ei bine, toate zilele de post însumează aproximativ 200 de zile pe an. După cum se vede, sunt mai numeroase zilele de post decât cele cu dezlegare, ceea ce denotă că, pe lângă scopul de a-i ajuta pe credincioși să se pregătească cât de cât pentru a întâmpina marile praznice, evenimentele importante din programul mântuirii, mai este și acela de a ne ține mereu în stare de trezvie, de vigilență, așteptând revenirea Mirelui ca Judecător, fiindcă ne-a avertizat înainte de plecare că se cuvine să veghem, întrucât nu știm ziua și nici ceasul revenirii Sale.

Sfântul Ioan Hrisostom numește postul cel mai bun leac al sufletelor și comentează mai departe zicând: “Timpul acestui post de 40 de zile (48, fiindcă și săptămâna ultimă este tot post – n.n.) a fost rânduit cu o oarecare socoteală. După cum, pe drumul mare, sunt stații de oprire și case de odihnă pentru ca drumeții osteniți să se odihnească și să se întremeze, ca să-și poată continua iarăși călătoria, iar pe mare sunt țărmuri, coaste de mare și porturi, pentru ca să alerge acolo corăbierii după ce i-au lovit valurile și s-au împotrivit furiei valurilor, pentru a se odihni puțin și așa să plece mai departe, tot așa și în postul acesta, de patruzeci de zile, ne-a dăruit Dumnezeu două zile pe săptămână ca să ne odihnim puțin” (Omilii la Facerea). Este posibil ca în vremea Sfântului să nu se fi postit în zilele de sâmbătă și duminică, mai ales duminica, întrucât este considerată Paștele de peste săptămână. Același ierarh precizează că postul nu are nici o valoare dacă se reduce doar la abstinența de la hrană pentru un timp și se întreabă oratoric: “Oare acesta este adevăratul post pe care îl vrea Dumnezeu de la noi?”. Și răspunde: “Nu cu siguranță, fiindcă abținerea doar de la hrană și băutură este post doar pe jumătate. Postul va fi adevărat dacă ne vom face studioși (în cercetarea Sfintelor Scripturi vrea să spună Sfântul – n.n.), dacă ne vom cerceta greșelile noastre, dacă înlăturăm crimele. Eu am avut un dușman și m-am împăcat cu el. Eu aveam obiceiul de a vorbi de rău, dar m-am controlat și m-am corectat. Eu huleam; de acest obicei detestabil am scăpat. Ce importanță ar avea o lungă navigare pe mare cu corabia, dacă nava va intra goală în port? La fel, ce importanță ar avea și postul parcurs cu râvnă, dacă el nu va schimba sufletul nostru spre fapte bune?”.

“La ce folosește să ne abținem de la carnea păsărilor, dacă noi mâncăm pe frații noștri?”

O mare parte dintre oameni, de altfel credincioși, confundă uneori postul cu o simplă dietă alimentară, nerealizând că postul cel adevărat nu se reduce doar la o abstinență de la o anumită hrană, considerată “de frupt” sau “de dulce”, ci înseamnă, în primul rând, abținerea de la păcate. “Arată-mi prin faptele tale, zice Sfântul amintit mai sus, că postești cu adevărat. Care vor fi aceste fapte? Dacă vezi un sărac, ai milă de el; dacă vezi pe dușmanul tău, împacă-te cu el; dacă prietenul tău a săvârșit o faptă vrednică de laudă, nu-l invidia; dacă ochii tăi zăresc o femeie frumoasă, treci mai departe”. Se subînțelege că și femeia trebuie să facă la fel.

Inspirându-se din Biblie, de la Profetul Amos, care, din cauza decăderii religios-morale a oamenilor vremii, atenționa că lui Dumnezeu nu-i plac deloc actele de cult pur formale și scria: “Urât-am, disprețuit-am sărbătorile voastre și nu simt nici o plăcere pentru ele… Depărtează de la Mine zgomotul cântecelor tale că nu am nici o plăcere să ascult cântarea laudelor tale” (Amos 5, 21, 23). De aceea, credinciosul să nu se limiteze la un post formal, fiindcă “nu numai gura noastră trebuie să postească, ci și ochii, urechile, picioarele și mâinile, toate mădularele noastre. Mâinile noastre să postească, adică să fie curate de orice răpire sau avariție lumească, picioarele să postească, adică să se abțină de la a alerga la spectacole nepermise; ochii să postească, adică să se deprindă de a nu arunca niciodată priviri nemodeste, a nu privi cu curiozitate obiecte periculoase, căci spectacolul este hrana ochilor, iar dacă ele sunt nedrepte și oprite, vatămă postul și mântuirea sufletului, dacă sunt însă drepte și permise, ele sunt o podoabă a postului. Și n-ar fi oare contra bunului simț de a te abține de la o mâncare, altădată îngăduită, și de a ne sătura totuși ochii cu o hrană care este oprită? Tu nu mănânci carne? Bine, dar nu te hrăni cu necurăție prin ochii tăi. Urechile, de asemenea, să postească și postul lor este a nu asculta nici facerile de rău, nici clevetirile. Gura să postească abținându-se de la orice vorbire necintită și batjocoritoare. La ce folosește să ne abținem de la carnea păsărilor și peștilor, dacă noi sfâșiem și mâncăm pe frații noștri?”, întreabă Sfântul Ioan Hrisostom pe creștinii postitori.

Pentru cei în vârstă și bolnavi, marele ierarh merge pe aceeași linie a Bisericii, recomandând suplinirea postului cu alte fapte bune. În primul rând, le recomandă, dacă, evident, pot, să facă milostenii mai bogate și să se roage cu mai multă stăruință, să asculte cu mare râvnă cuvintele dumnezeiești, să se împace cu dușmanii, să evite orice pornire spre răzbunare. Mai presus de toate, să se aibă în vedere că postul a fost poruncit spre a ne mai struni trupul și a-l predispune spre împlinirea poruncilor.

pr. prof. univ. dr. Petre Semen

Ritul bizantin