Lecturile evanghelice premergătoare marelui post au un rol pregătitor, dar şi unul pedagogic. Odată cu începutul perioadei Triodului, prin lecturile biblice programate pentru cele trei duminici dinaintea postului, Biserica încearcă să le reamintească fiilor săi cum trebuie să se roage (pilda vameşului şi a fariseului), cum se cuvine să se pocăiască, punând spre meditaţie pilda fiului care s-a întors la tatăl faţă de care a păcătuit (ce îi aşteaptă pe oameni la înfricoşata Judecată, mai ales pe cei care nu respectă poruncile Evangheliei.

Postul Profetului Daniel

Odată cu începerea efectivă a postului, duminca se numeşte “a izgonirii lui Adam, strămoşul neamului omenesc, din rai”, ca să ni se amintească tuturor despre marea primejdie la care suntem expuşi, aceea de a fi izgoniţi pentru a doua oară din rai. Textul Evangheliei acestei duminici este doar un fragment din arhicunoscuta predică de pe munte a Mântuitorului Hristos (Matei capitolele 5-7).

Prin acest text, credincioşii sunt atenţionaţi acum, la începutul postului şi, implicit, a perioadei penitenţiale, că primirea iertării păcatelor este condiţionată de predispunerea de a-l ierta pe aproapele, iar postul, pentru cel care, evident, se şi angajează să-l respecte, se constituie într-un real exerciţiu spiritual şi, totodată, o jertfă bineplăcută lui Dumnezeu. De aceea nu trebuie să fie ostentativ, aidoma vechilor farisei, nici prilej de a cădea în mândrie şi a-i dispreţui pe alţii care nu ştiu să postească ori nu pot s-o facă. Să nu se uite că postul nu este un scop în sine, ci numai un mijloc de progres duhovnicesc, printre altele. Pentru cel care-l ţine, devine un real sacrificiu personal ce predispune mai uşor spre cele spirituale şi îl pregăteşte mai intens şi sigur pentru întâlnirea cu Dumnezeu, asemenea Profetului Daniel (secolele VI-V î.Hr.), care, numai după ce a postit o vreme, i s-a arătat un înger al lui Dumnezeu ce i-a descoperit unele taine ale viitorului. Profetul ne spune că a postit: “În vremea aceea, eu, Daniel, am petrecut trei săptămâni de zile în jale. Pâine bună n-am mâncat, carne şi vin n-am pus în gura mea şi cu miresme nu m-am uns, până ce nu s-au împlinit trei săptămâni de zile” (Daniel 10, 2-3).

Experienţa lui Daniel ne arată că, pentru întâlnirea omului cu Dumnezeu, se impune un efort, o pregătire din partea acestuia. De subliniat e că textul Profetului Daniel este prima şi cea mai temeinică fundamentare biblică a postului în manieră ortodoxă, ce presupune nu neapărat o abţinere totală de la hrană, deoarece l-ar face pe om inapt de a se mai achita onorabil de obligaţiile de serviciu şi cele de familie, ci doar de una parţială, ce constă în reducerea calităţii şi a cantităţii hranei zilnice.

Se ştie că pentru cei care desfăşoară o intensă activitate fizică sau intelectuală, diminuarea exagerată a hranei îi face improprii de muncă. Scopul postului nici pe departe nu poate fi acela de a ne face incapabili de a ne achita conştiincios şi eficient de datoriile pe care le avem în societate, ci doar acela de a ne mai tempera pornirile exagerate ale trupului şi predispunerea spiritului spre noi progrese duhovniceşti.

“Ce importanţă ar avea o lungă navigare pe mare cu corabia, dacă nava va intra goală în port?”

Profetul Iezechiel spunea despre locuitorii vechilor cetăţi Sodoma şi Gomora, pe care Dumnezeu le-a pierdut de pe pământ fiindcă deveniseră cu totul inutile, că acei oameni credeau că au venit în lume doar cu scopul de a mânca bine, a bea şi a se distra. Aceasta era, zice profetul, fărădelegea sodomenilor: “Erau mândri, se îmbuibau cu pâine şi trăiau numai în chefuri, în desfătări şi în trândăvie, iar mâinile săracului şi ale celui nevoiaş nu le-au sprijinit” (capitolul 16, 49).

Considerăm că astăzi nu se mai pot întâlni creştini care să facă mare caz de post şi, de aceea, nici nu este atât de important să insistăm asupra cuvintelor: “Unge capul tău şi faţa ta o spală când posteşti! Mai curând se impune a sublinia pentru ce a rânduit Sfânta Biserică anumite posturi de peste săptămână, respectiv miercurea şi vinerea (ceea ce înseamnă 83 de zile, dacă excludem zilele de “harţi”), postul Sfintelor Paşti (48 de zile), cel al Naşterii Domnului (40 de zile), cel al Adormirii Maicii Domnului (14 zile) şi cel al Sfinţilor Petru şi Pavel (care variază de la 2 la 15 zile). Ei bine, toate zilele de post însumează aproximativ 200 de zile pe an. După cum se vede, sunt mai numeroase zilele de post decât cele cu dezlegare, ceea ce denotă că, pe lângă scopul de a-i ajuta pe credincioşi să se pregătească cât de cât pentru a întâmpina marile praznice, evenimentele importante din programul mântuirii, mai este şi acela de a ne ţine mereu în stare de trezvie, de vigilenţă, aşteptând revenirea Mirelui ca Judecător, fiindcă ne-a avertizat înainte de plecare că se cuvine să veghem, întrucât nu ştim ziua şi nici ceasul revenirii Sale.

Sfântul Ioan Hrisostom numeşte postul cel mai bun leac al sufletelor şi comentează mai departe zicând: “Timpul acestui post de 40 de zile (48, fiindcă şi săptămâna ultimă este tot post – n.n.) a fost rânduit cu o oarecare socoteală. După cum, pe drumul mare, sunt staţii de oprire şi case de odihnă pentru ca drumeţii osteniţi să se odihnească şi să se întremeze, ca să-şi poată continua iarăşi călătoria, iar pe mare sunt ţărmuri, coaste de mare şi porturi, pentru ca să alerge acolo corăbierii după ce i-au lovit valurile şi s-au împotrivit furiei valurilor, pentru a se odihni puţin şi aşa să plece mai departe, tot aşa şi în postul acesta, de patruzeci de zile, ne-a dăruit Dumnezeu două zile pe săptămână ca să ne odihnim puţin” (Omilii la Facerea). Este posibil ca în vremea Sfântului să nu se fi postit în zilele de sâmbătă şi duminică, mai ales duminica, întrucât este considerată Paştele de peste săptămână. Acelaşi ierarh precizează că postul nu are nici o valoare dacă se reduce doar la abstinenţa de la hrană pentru un timp şi se întreabă oratoric: “Oare acesta este adevăratul post pe care îl vrea Dumnezeu de la noi?”. Şi răspunde: “Nu cu siguranţă, fiindcă abţinerea doar de la hrană şi băutură este post doar pe jumătate. Postul va fi adevărat dacă ne vom face studioşi (în cercetarea Sfintelor Scripturi vrea să spună Sfântul – n.n.), dacă ne vom cerceta greşelile noastre, dacă înlăturăm crimele. Eu am avut un duşman şi m-am împăcat cu el. Eu aveam obiceiul de a vorbi de rău, dar m-am controlat şi m-am corectat. Eu huleam; de acest obicei detestabil am scăpat. Ce importanţă ar avea o lungă navigare pe mare cu corabia, dacă nava va intra goală în port? La fel, ce importanţă ar avea şi postul parcurs cu râvnă, dacă el nu va schimba sufletul nostru spre fapte bune?”.

“La ce foloseşte să ne abţinem de la carnea păsărilor, dacă noi mâncăm pe fraţii noştri?”

O mare parte dintre oameni, de altfel credincioşi, confundă uneori postul cu o simplă dietă alimentară, nerealizând că postul cel adevărat nu se reduce doar la o abstinenţă de la o anumită hrană, considerată “de frupt” sau “de dulce”, ci înseamnă, în primul rând, abţinerea de la păcate. “Arată-mi prin faptele tale, zice Sfântul amintit mai sus, că posteşti cu adevărat. Care vor fi aceste fapte? Dacă vezi un sărac, ai milă de el; dacă vezi pe duşmanul tău, împacă-te cu el; dacă prietenul tău a săvârşit o faptă vrednică de laudă, nu-l invidia; dacă ochii tăi zăresc o femeie frumoasă, treci mai departe”. Se subînţelege că şi femeia trebuie să facă la fel.

Inspirându-se din Biblie, de la Profetul Amos, care, din cauza decăderii religios-morale a oamenilor vremii, atenţiona că lui Dumnezeu nu-i plac deloc actele de cult pur formale şi scria: “Urât-am, dispreţuit-am sărbătorile voastre şi nu simt nici o plăcere pentru ele… Depărtează de la Mine zgomotul cântecelor tale că nu am nici o plăcere să ascult cântarea laudelor tale” (Amos 5, 21, 23). De aceea, credinciosul să nu se limiteze la un post formal, fiindcă “nu numai gura noastră trebuie să postească, ci şi ochii, urechile, picioarele şi mâinile, toate mădularele noastre. Mâinile noastre să postească, adică să fie curate de orice răpire sau avariţie lumească, picioarele să postească, adică să se abţină de la a alerga la spectacole nepermise; ochii să postească, adică să se deprindă de a nu arunca niciodată priviri nemodeste, a nu privi cu curiozitate obiecte periculoase, căci spectacolul este hrana ochilor, iar dacă ele sunt nedrepte şi oprite, vatămă postul şi mântuirea sufletului, dacă sunt însă drepte şi permise, ele sunt o podoabă a postului. Şi n-ar fi oare contra bunului simţ de a te abţine de la o mâncare, altădată îngăduită, şi de a ne sătura totuşi ochii cu o hrană care este oprită? Tu nu mănânci carne? Bine, dar nu te hrăni cu necurăţie prin ochii tăi. Urechile, de asemenea, să postească şi postul lor este a nu asculta nici facerile de rău, nici clevetirile. Gura să postească abţinându-se de la orice vorbire necintită şi batjocoritoare. La ce foloseşte să ne abţinem de la carnea păsărilor şi peştilor, dacă noi sfâşiem şi mâncăm pe fraţii noştri?”, întreabă Sfântul Ioan Hrisostom pe creştinii postitori.

Pentru cei în vârstă şi bolnavi, marele ierarh merge pe aceeaşi linie a Bisericii, recomandând suplinirea postului cu alte fapte bune. În primul rând, le recomandă, dacă, evident, pot, să facă milostenii mai bogate şi să se roage cu mai multă stăruinţă, să asculte cu mare râvnă cuvintele dumnezeieşti, să se împace cu duşmanii, să evite orice pornire spre răzbunare. Mai presus de toate, să se aibă în vedere că postul a fost poruncit spre a ne mai struni trupul şi a-l predispune spre împlinirea poruncilor.

pr. prof. univ. dr. Petre Semen