Start > Ritul latin > Pocăința luată ca nostalgie

Pocăința luată ca nostalgie

13 March 2010
729 afișări

Autor: pr. Alessandro Pronzato
Traducere: pr. Petru Țurcanu
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica I-a din Post (Anul C)

“Acum iată, aduc cele dintâi roade din roadele pământului, pe care mi le-ai dat Tu, Doamne…” (Deut. 26, 4-10)

“Dacă mărturisești deci, cu gura ta că Isus este Domn, și dacă crezi în inima ta că Isus te-a înviat din morți, vei fi mântuit.” (Rom. 10, 8-13)

“Isus…, a fost dus de duhul în pustiu, unde a fost ispitit de diavol timp de patruzeci de zile.” (Lc. 4, 1-13)

Lecturile de astăzi ne oferă trei elemente caracteristice pentru trăirea Postului Mare: Aduceri de mulțumiri; Mărturisirea credinței; Curățirea prin Cuvânt.

Aduceri de mulțumiri

Citirea din Cartea Deuteronomului este un text liturgic adaptat “sărbătorii trufandalelor”. “Preotul să ia coșul din mâna ta și să-l pună înaintea altarului Domnului Dumnezeului tău…” Acesta nu trebuie să fie un dar prea consistent, ci o mică parte din recoltă, un coș cu primele roade ale pământului. Ceea ce contează nu este cantitatea ci semnificația. Aici este vorba despre un gest “euharistic”. Un gest de recunoaștere că totul vine de la Dumnezeu, și toate se reîntorc la El în aduceri de mulțumiri și laude (euharistia).

Recolta ogoarelor, mai înainte de a fi rodul muncii oamenilor, ea este darul, binecuvântarea lui Dumnezeu. De aceea, jertfa culturală, nu este atât numai o inițiativă omenească, ci un răspuns la acțiunea binecuvântată a lui Dumnezeu. În acest context se înscrie minunatul fragment, care se numește “Crezul istoric al lui Israel”. Trebuie subliniat acest aspect peculiar al religiei iudaice. Credinciosul nu-L află pe Dumnezeu la sfârșitul unei gândiri filozofice, ci în acțiunea unei istorii, realizată de Dumnezeu împreună cu poporul său.

Catehismul lui Israel, deși conține o serie de formule abstracte, este o povestire a faptelor săvârșite de Dumnezeu. Evreul nu se întreabă: “Cine este Dumnezeu?”, ci “Ce a fost, ce a însemnat Dumnezeu pentru noi?” Pe el nu-l interesează cine anume este Dumnezeu, ci numai ceea ce a făcut Dumnezeu pentru poporul Lui. Cu alte cuvinte, credința lui Israel se naște din viața lui Dumnezeu, care poate fi documentată istoric, înțeleasă ca prezență eficace și operantă, prin evenimente. Nu “Acela care este”, ci “Acela care se află de față aici, intervine și lucrează”. Acela nu trăiește numai pentru El, ci Acela care se interesează și de alții.

În fragmentul “Crezului istoric” al lui Israel, pe care-l citim astăzi, se evidențiază trei gesturi, trei acțiuni ale lui Dumnezeu: Alegerea, începutul Patriarhilor. O alegere gratuită ce cade asupra unei realități mizerabile: Tatăl meu era un pribeag…”. Eliberarea: “Egiptenii ne-au asuprit, ne-au chinuit și ne-au supus la grea robie. Noi am strigat către Domnul, Dumnezeul părinților noștri. Domnul ne-a auzit glasul și ne-a văzut asuprirea, chinurile și necazurile noastre. Și Domnul ne-a scos din Egipt cu mână tare și cu braț întins, cu arătări înfricoșătoare, cu semne și minuni.” Darul pământului: “El ne-a adus în locul acesta și ne-a dat țara aceasta, țară în care curge lapte și miere.”

Drept încheiere, iată și gestul euharistic: “Acum, iată aduc cele dintâi roade din roadele pământului, pe care mi le-ai dat Tu, Doamne”. Oferta repetată în fiecare an, actualizează pentru fiecare membru al poporului lui Dumnezeu, instalarea și luarea în primire a pământului, așa cum s-au petrecut ele în vremurile de demult. Nu trebuie uitat că lauda, adică recunoașterea a tot ceea ce a făcut Dumnezeu din dragoste față de noi, și mai face încă, reprezintă o obligație principală pentru fiecare creștin. Dacă nu vrem să ne transformăm în niște posesori abuzivi și nerecunoscători ai darurilor lui Dumnezeu, atunci trebuie ca în fiecare zi să devenim euharistie, adică aduceri de mulțumiri.

Mărturisirea credinței

Sfântul Paul, în scrisoarea către Romani, ne repune în centrul credinței creștine, recunoașterea că “Isus este Domnul”. Prin urmare, o credință recondusă la evenimentul fundamental care este Înălțarea – Preamărirea lui Cristos, pe care “Dumnezeu l-a înviat din morți”. Credința noastră trebuie mărturisită atât cu inima cât și cu limba, cu gura, pentru că ea implică o adeziune totală a omului. Se cere o mărturisire publică, exterioară, în fața tuturor “cu gura”, ceea ce vrea să spună nu numai cu cuvintele, ci chiar cu mărturia vieții de toate zilele, prin care toți cei ce ne văd să se convingă că “Cristos este Domnul”.

Curățirea prin cuvânt

Evanghelia de astăzi ne prezintă povestirea ispitirilor lui Isus în pustiu. Diavolul încearcă să-L abată pe Isus de la calea Sa cea dreaptă, de la planul Tatălui ceresc. În locul umilirii, al înjosirii, a dragostei, al crucii, diavolul îi prezintă o cale mai scurtă, mai de-a dreptul, o cale mai comodă pentru a ajunge la popularitate: calea gesturilor spectaculoase, a puterii, a liberării parțiale a omului de a se limita numai la problemele economice, fără a se mai gândi la mântuirea totală. Isus respinge toate aceste propuneri ale satanei, citind cuvintele Scripturii, pentru că El trebuie să ducă la îndeplinire întreaga misiune ce i-a fost încredințată de Tatăl ceresc.

Deci, și pentru noi, timpul Postului Mare este o ocazie de a verifica dacă întreaga noastră comportare corespunde cu planul lui Dumnezeu. Pentru a curăți creștinismul nostru de toate sosurile, mai mult sau mai puțin picante, de superstiție, de ușurătate, de aparență și exterioritate. Pentru a ne împotrivi compromisurilor, moleșelii și trădării Mesajului. Pentru a redescoperi cerințele cele mai de căpetenie ale lui Isus Cristos. Pentru a nu trăi o religiozitate croită după măsura noastră, ci numai așa cum o vrea Dumnezeu. Pentru a îndepărta orice echivoc și de a lua hotărâri precise, chiar și mai anevoioase, care să ne îndrepte pe calea statorniciei, a coerenței.

Evident, aceste verificări esențiale sunt posibile numai în cazul când avem curajul de a ne confrunta cu Cuvântul Domnului. Cu acel cuvânt, care trebuie să-și afle locul în viața noastră de toate zilele, reducând la tăcere prea multele cuvinte, care ne absorb tot timpul. Acesta este adevăratul Post. Prin urmare, puțin pustiu, puțin curaj pentru sondarea adâncurilor inimii, puțină tăcere, și ceva mai mult gust pentru viața lăuntrică. Pocăința și convertirea la care suntem chemați, nu este altceva, decât a renunța la mizerabilele și confuzele noastre planuri, pentru a ne gândi și orienta numai după planul original al lui Dumnezeu. În realitate, pocăința nu este altceva decât nostalgia măreției noastre autentice.

Ritul latin