Start > Ritul latin > Duminica a III-a din Postul Mare

Duminica a III-a din Postul Mare

8 March 2010
2,934 afișări

Autor: Diverși alți autori
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a III-a din Post (Anul C)

Se vorbește mult în zilele noastre despre asigurarea de viață. Poate cei care aveți venituri ați fost interpelați de către unii angajați ai băncilor: “Nu vreți să vă faceți o asigurare de viață pentru bătrânețe sau în caz de vreun accident sau vreo boală sau chiar pentru moarte?” Câteodată, când un preot vorbește cu tinerii care se pregătesc pentru căsătorie sau cu persoane care vin să se spovedească, acesta se simte ca un vânzător de asigurări de viață. Le spune că au nevoie într-adevăr de asigurări de viață în cazul în care ceva rău, neplăcut se poate întâmpla (credință, speranță, iubire pe plan spiritual, un loc de muncă, un așternut și un acoperiș deasupra capului, cele necesare traiului pe plan material). Nu dorește nimeni să-și vadă soția sau soțul și copiii că își părăsesc casa și să depindă de mila altora pentru că nu au prevăzut cel mai rău scenariu. Multe persoane, cuplurile tinere în special, sunt de acord cu aceasta necesitate, dar câteodată preotul are sentimentul că aceste cupluri tinere nu fac decât să tot zică “Da, sigur, așa e, aveți dreptate”, să fie de acord cu preotul doar pentru simplul fapt a-l mulțumi pe preot. La un moment dat, o viitoare mireasă, nesigură pe ea, i-a zis unui preot că ea nu vrea să ia în considerare această situație: realitățile spirituale, cele materiale chiar ale căsătoriei treceau pe un plan secund, ce era cu adevărat importantă atunci era numai și numai iubirea. Și e adevărat, mulți sunt prea tineri pentru a-și face griji, pentru a fi îngrijorați. Va fi destul timp mai târziu pentru a se îngrijora pentru un eventual dezastru viitor.

Din păcate, nici unul dintre noi nu poate să prezică viitorul. Fiecare dintre noi trebuie să fie pregătit pentru viitor. Evanghelia de astăzi ne vorbește despre neașteptatele și tristele tragedii care au avut loc în timpul lui Isus. Și Isus se folosește de aceste evenimente dramatice ca și lecții atât pentru discipolii săi cât și pentru noi. El începe prin a evidenția tragediile. Primul a fost un accident: în Siloe, un turn aflat în construcție a căzut. 18 oameni, muncitori și privitori totodată, au fost uciși. Al doilea, a fost un atac neprovocat. Ponțiu Pilat, acuzat de mulți datorită lașității de care a dat dovadă la procesul lui Isus, a transformat templul într-o baltă de sânge. Centrul de opoziție al ocupației romane a Israelului era Galileea. Cei mai mulți dintre rebeli erau membrii partidului, numiți al zeloților. El auzise ca un număr mare de zeloți galileeni s-au adunat în Ierusalim pentru a participa la o slujbă specială în Templu. “Poate aceștia doresc să aducă localnicii împotriva Romei”, i-au zis agenții lui Pilat. Pilat a decis să curme acest așa-zis complot de la rădăcină. Doar evreilor le era permis în împrejurimile templului. Așadar, Pilat și-a îmbrăcat soldații astfel încât să semene cu evreii, amestecându-se în mulțime. La semnalul anunțat, aceștia i-au atacat pe toți aceia care slujeau, astfel, amestecând sângele lor cu sacrificiile templului lor.

Când viata oamenilor ajunge la un sfârșit brusc, fie prin boală, accident, fie datorită violentei sau unui dezastru natural precum cutremurul din Haiti sau Chile, ajungem să ne punem întrebarea: “Unde este Dumnezeu? A pierdut oare Dumnezeu controlul? Nu își dă seama oare ce se întâmplă cu creația lui?” În Evanghelia de astăzi, Isus vrea să ne spună: “Dumnezeu știe, însă încă nu s-a împlinit timpul pentru ca el să vină să judece oamenii, să protejeze victimele inocente în fața diavolului în lume și pentru a pune capăt fărădelegilor. Așa cum viticultorul mai dă o șansă smochinului pentru a mai rodi, Dumnezeu acordă omenirii încă un pic de timp pentru a ne schimba drumurile”.

Apoi el va veni cu putere, cu puterea numelui său. Apoi toți oamenii îl vor recunoaște așa cum faraonul Egiptului a fost nevoit să recunoască numele Dumnezeului lui Israel. După ce puterea lui Dumnezeu se va face cunoscută, noi nu vom mai fi sub norul incertitudinii așa cum au fost strămoșii noștri din Vechiul Testament, așa cum sfântul Paul ne spune nouă astăzi, și vom sta în fata Domnului și ne vom prezenta lui.

Dar deocamdată, încă mai avem timp de întoarcere, de convertire aici, pe pământ.

Este Postul Mare, este timpul potrivit pentru a înfrunta răul care se afla în jurul nostru și în noi. În această direcție vă invit la o scurtă incursiune asupra raportului omului cu răul. Istoria ne-a arătat clar că, cu cât participăm mai mult la fapte rele, cu atât mai puțin vom observa existența lor. Acei soldați și ofițeri care au participat în lagărele naziste germane de concentrare la acele masacre umane, au fost atât de obișnuiți să aleagă într-un mod arbitrar indivizii care urmau să fie uciși, încât mulți dintre acești ucigași nu au putut recunoaște răul imens din faptele lor. Aceia care comit fapte rele la adresa binelui comun al unei societăți (delapidări de fonduri, falsuri în declarații, neplata taxelor), ajung să nu mai aibă nici o responsabilitate asupra faptelor lor. Când sunt depistați și riscă pedeapsă, vin și se erijează în victime ale sistemului sau ale grupurilor de interese. Apoi cei care-i tratează pe ceilalți din grup, fie de la școală fie de la locul de muncă ca fiind obiecte ale dorințelor lor, exploatându-i, bătându-și joc de ei, ajung să nu-și mai dea seama că ei comit un rău imens. Sau acele persoane care se folosesc de propria frumusețe și de sacralitatea sexualității pentru a obține orice ar vrea să obțină (în general, plăcere și avantaje materiale): acești oameni au devenit atât de obișnuiți cu imoralitatea lor încât nu au nici un fel de responsabilitate pentru ceea ce fac: “Fiecare face ce vrea. Nu este nimic greșit în acest sens”. Acesta este modul de rațiune al diavolului, al răului.

Sunt momente în care cu toții cădem în astfel de minciuni. Chiar și mai rău, cu cât ne permitem mai mult să ne implicăm în acțiuni imorale, rele, cu atât ne vine mai ușor să devenim de fapt obișnuiți cu propria noastră imoralitate.

Nu acesta trebuie să fie modul nostru de a fi. Noi nu suntem animale constrânse de instinctul natural pentru a acționa. Ne putem schimba. Totuși, avem nevoie de ajutor. Timpul pentru a-l alege pe Dumnezeu, nu doar cu cuvintele dar și cu acțiunile pe care le întreprindem în viața noastră, timpul pentru a le alege este ACUM, și nu la un anumit moment în viitor când credem și gândim că ne vom schimba la 1800 și îl vom îmbrățișa pe Dumnezeu. Acel timp al viitorului poate să nu vină niciodată. Cad turnuri. Au loc masacre, atentate teroriste. Cel iubit moare. Au loc accidente. Trăim sub zodia surprizei și a imprevizibilului.

Să îl chemăm pe Dumnezeu pentru a veni să vindece lumea noastră. Suntem noi pregătiți să îl întâmpinăm? Suntem noi un smochin care produce fructe sau trebuie să fim tăiați împreună cu oricare altă parte a creației care încetează să trăiască pentru scopul încredințat?

Postul Mare este timpul împăcării. Mare cuvânt: ÎMPĂCARE! Împăcare înseamnă să trăim bine, în armonie împreună cu ceilalți, să trăim o relație de prietenie adevărată cu Dumnezeu. Postul este timpul în care trebuie să cerem iertare și curaj pentru a putea aduce rod. Postul reprezintă timpul când trebuie să facem față propriilor noastre căderi în timp ce recunoaștem că Dumnezeu poate și ne va vindeca, ne va ajuta.

Nu este prea târziu! Viticultorul este extraordinar de răbdător. Cât de profundă este parabola mărturisită de Cristos în finalul evangheliei de astăzi! Trei ani de zile a căutat rod în smochinul său. Adică sunt trei ani, timp în care Cristos și-a desfășurat activitatea publică: a predicat, a săvârșit lucruri minunate în mijlocul oamenilor, și-a manifestat puterea și iubirea lui Dumnezeu pentru noi, a suferit și a murit pentru noi. Fără rezultat însă. Omul a rămas rece față de căldura divină. Dar viticultorul (Cristos) insistă încă pe rodnicia noastră. Insistă că încă noi ne putem schimba că putem aduce rod în viitor. Asta dacă vrem! Fie ca Domnul să ne dea curajul să folosim timpul lui și timpul nostru cu înțelepciune! Fie ca noi să putem aduce roade! Amin!

Prelucrare și adaptare după Pr. Joseph Pellegrino

(Pr. Marius Claudiu Dumea)

Ritul latin