Start > Ritul bizantin > Joia Mare

Joia Mare

13 March 2010
1,970 afișări

Autor: pr. Mihai Tegzeș
Copyright: Predici.cnet.ro
Joia Mare. Sfânta Taină a Euharistiei

Iubiților! Clipele pe care Isus le petrecea împreună cu ucenicii Săi în acea seară, nu erau momente de bucurie și de comemorare a eliberării poporului din sclavia Egiptului. Ei cinau, dar erau înconjurați de o atmosferă apăsătoare, de nesiguranță, de frică și agitație… Ce s-a întâmplat? Isus, care deja îi anunțase că va fi condamnat la moarte, de abia le vestise: “unul dintre voi Mă va vinde“…

Evanghelistul Ioan nu vorbește despre instituirea Euharistiei, dar este singurul care povestește despre “spălarea picioarelor“, episod în care Isus arată că se face slujitorul tuturor. De fapt, prin “spălarea picioarelor ucenicilor“, pe care Isus o face în timpul acestei Cine, Domnul ne învață că slăbiciunile apostolilor: trădarea lui Petru, a lui Iuda și a celorlalți ucenici, pot fi biruite doar prin iubire și slujire, până la darul total de sine, la jertfa de pe cruce.

Iuda, Diavolul și trădarea

Numeroșii soldați romani – pentru a-L aresta pe Isus – nu aveau nevoie de un trădător, fapt recunoscut inclusiv de Mântuitorul: “În fiecare zi eram cu voi și învățam în Templu și nu m-ați prins…“. Dacă într-adevăr era nevoie de trădarea lui Iuda, pentru ca Isus să fie prins, acest lucru manifestă incapacitatea acelor soldați în a-și împlini misiunea: la fel cum astăzi poliția se folosește de trădători, de informatori (foști deținuți), pentru a-i prinde pe cei care se sustrag justiției.

Îndurând trădarea, Isus ne arată cât de adâncă era dorința Lui de a se da pe mâinile oamenilor răi: nu s-a mulțumit să se supună unei condamnări la moarte, ci a ales să îndure până și trădarea, infidelitatea și răutatea unui apropiat, experimentând mișelia omului, trădarea prietenului (pe care toți o înfăptuim), precaritatea amicițiilor pământești; “supunerea față de puterile diavolului” pe care El însuși le-a biruit și pe care și acum le-ar fi putut stăpâni (domina), și apoi a permis ca diavolul să-i ispitească pe ucenicii Săi, cu trădarea. De fapt, diavolul este protagonistul principal al trădării, iar inima lui Iuda n-a făcut decât să se supună curselor întinse de diavol.

În timpul patimii, inclusiv Isus este văzut ca fiind “un aliat al Satanei“, “un blestemat de Dumnezeu“, deoarece acum “întunericul” prin voia Tatălui, trebuie să “biruie binele”, pentru ca iubirea să se împlinească în chip desăvârșit. În Io 2, Isus spusese că încă nu venise ceasul Său. Acum experimentează că diavolul – biruit și alungat de El – își are ceasul său de putere, transformând cina bucuriei, în clipe de tristețe.

Și în această circumstanță, Isus găsește cuvinte în defavoarea durerii și în favoarea mântuirii oamenilor, gesturile iubirii sale divine în favoarea omului: “spălarea picioarelor” prin care ne învață că cea mai bună biruire a răului se face prin iubirea reciprocă, sinceră, care trebuie realizată imediat și hotărât, chiar și în lucrurile cele mai mici!

Apoi luând pâinea și vinul și binecuvântându-le – dăruindu-și viața pentru păcatele noastre – Isus arată puterea Sa asupra diavolului, dar și marea Sa iubire față de noi. De fapt, în Euharistie, până la a doua Sa venire, se va arăta tuturor jertfa Sa iubitoare de pe Calvar și Cruce, pentru mântuirea noastră. Euharistia ne spune că beneficiile jertfei lui Isus sunt și astăzi actuale pentru fiecare dintre noi. Pe toți dorește să ne îmbrățișeze cu iubirea Sa. Pentru toți Isus a suferit, ca pe toți să ne sfințească!

Gestul spălării picioarelor

Oare, nu este un semn de slujire pe care îl făcea doar sclavul, stăpânului său? Evanghelistul ne ajută: “știind că a sosit ceasul Său ca să plece din lumea aceasta la Tatăl, după ce i-a iubit pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârșit“. Aceste cuvinte ne spun că gestul lui Isus nu este doar un semn de umilință și de slujire, ci o revelație: sensul vieții și al jertfei Sale sunt sintetizate în acest gest… Viitorul tuturor creștinilor și al bisericii este prezent în acest semn iubitor, de slujire dezinteresată.

Dacă dorești să știi cine este Dumnezeu, privește-L pe Fiul Său îngenunchiat, care spală picioarele ucenicilor Săi, inclusiv ale celui care-L va trăda. Nu te teme de imaginea unui Dumnezeu care judecă și pedepsește. Lasă-ți inima să fie cucerită de acea iubire divină, care dorește să te purifice, pentru ca să trăiești liber și veșnic.

Gestul lui Isus “spălarea picioarelor” este în linie cu cele ale profeților Vechiului Testament, care după ce înfăptuiau un semn, îl explicau. Și Mântuitorul explică acțiunea Sa, prin cuvintele: “Dacă Eu, Domnul și Învățătorul, am spălat picioarele voastre, și voi trebuie să vă spălați picioarele, unii altora“. Ca și cum ne-ar spune că, avem misiunea să ne slujim unii pe alții, deoarece a iubi, înseamnă a sluji!

Înainte de a spăla picioarele ucenicilor, Isus s-a dezbrăcat de hainele Sale și s-a încins cu un ștergar. Aceste două semne sunt redate de apostolul Pavel în Scrisoarea către Filipeni: “s-a dezbrăcat de Sine” și “s-a făcut slujitor“. De fapt, la Cina cea de Taină, Isus sintetizează întreaga Sa viață ca o “slujire” adusă lui Dumnezeu și oamenilor: “Nu am venit ca să fiu servit, ci să slujesc” (cfr. Mc 10,45); “Eu sunt în mijlocul vostru ca și cel care slujește” (Lc 22,27). Prin urmare – la Cina cea de Taină - în ultimele clipe ale vieții Sale pe pământ, Isus a înfăptuit aceste gesturi pentru a explica în chip simbolic esența vieții Sale și a patimii Sale.

Evanghelistul Ioan, amintindu-ne că Isus a spălat picioarele ucenicilor Săi în timpul Cinei celei de Taină, dorește să ne învețe că participarea la Euharistie este strâns legată de porunca slujirii frățești. De fapt, de Împărtășanie, trebuie să ne apropiem cu convingerea și hotărârea că trebuie să ne iubim, să ne slujim, să ne spălăm unii altora picioarele, așa cum El le-a spălat ucenicilor Săi. Altfel, cuminecarea cu trupul și sângele lui Cristos riscă să fie o osândă pentru noi, căci: “Cine mănâncă și bea, fără să știe că este vorba de trupul lui Cristos, mănâncă și bea propria-i osândă” (1Cor 11,29).

“Spălarea picioarelor” este semnul primirii oaspetelui. Cu acest gest, Isus ne spune că ne primește pe toți în casa Sa, în Împărăția Sa, pentru că ne-a iertat și nu ne consideră dușmani. Să luăm aminte la porunca Mântuitorului, care după ce a terminat de spălat picioarele ucenicilor, le spune: “Ceea ce Eu v-am făcut, faceți-vă și voi unii altora”. Prin urmare, după exemplul Său, fiecare suntem chemați în acest timp din Săptămâna Mare să ne slujim unii pe alții și să ne iubim cu o iubire divină, după modelul Său.

Cina cea de Taină și Euharistia

Biserica ne invită să vizităm locul originii noastre: Cina cea de Taină, la fel cum Paștile – pentru evrei – înseamnă să-și aducă aminte de originea lor, de faptul că Dumnezeu i-a salvat din calea dușmanilor, i-a constituit într-un popor, le-a dat o lege, o țară… Azi, Isus și-a dat viața și pentru noi, dăruindu-ne posibilitatea de a face parte din poporul nou și mântuit al lui Dumnezeu. Prin jertfa Sa, Isus ne-a dăruit viața Sa, Euharistia, prin care ne-a eliberat de păcat și de moartea cea veșnică.

La Cina cea de Taină, binecuvântând și distribuind pâinea și vinul, Isus ne învață să ne slujim, ajutăm și solidarizăm unii cu alții. Mai este actuală învățătura Sa?

Răspunsul poate veni de la următoarea povestioară… O caravană de comercianți se pregătea de mult timp să traverseze un mare și periculos deșert. Trebuia să cunoască bine locurile, traseul, oazele și obiceiurile indigenilor. Au plătit un faimos ghid local, care să-i ajute. După zece zile, a ieșit în calea lor o mulțime de oameni înarmați, ce se închinau unui zeu de-al lor. “Nu puteți trece mai departe, până ce nu sacrificați un om de-al vostru“, strigă șeful bandei. “Dacă nu vă decideți, veți muri cu toții, imediat!” Comercianții se adunară să se sfătuiască; alegerea era grea: “Ne cunoaștem de mult timp, suntem rudenii. Nu putem să sacrificăm pe cineva dintre noi“. Toți își îndreptară privirea către ghid. După ce l-au jertfit pe săracul om, caravana și-a continuat drumul. Deoarece nici unul nu cunoștea cărarea, destul de repede s-au pierdut în deșert. Au murit cu toții, unul după altul, de sete… Dacă Isus nu ne conduce, dacă refuzăm să-L urmăm, murim cât de repede. Prin urmare, nu-L eliminați din viața voastră pe Isus, deoarece în acea zi ,întunericul va coborî peste voi și vă veți pierde, veți muri!

Unui drujbist – expert în tăierea copacilor – i s-a întâmplat într-o zi, să taie exact creanga pe care se sprijinea. Consecințele vi le puteți închipui. Să fim atenți să nu tăiem relația noastră cu punctul nostru de sprijin, Isus!

La Cina cea de Taină, Isus ni se dăruiește, învățându-ne că viața este un dar! Creștinismul nu înseamnă doar a dărui ceva cuiva, ci a se dărui pe sine. Nu înseamnă a face niște favoruri cuiva – sau voluntariat – chiar dacă sunt importante. Creștinismul, înainte de toate, implică dăruirea de sine, a-ți dărui viața proprie. Prin urmare, a dărui este un lucru, dar cu totul alt lucru este.. a se dărui pe sine!

Isus și-a dăruit toată viața Sa, nu doar până pe Calvar,ci continuă să ni se dăruiască de fiecare dată când ne împărtășim. Ne spune: “Acesta este trupul Meu… vin la tine… în tine… tu devii carne din carnea Mea (fiu al lui Dumnezeu) și Eu sunt trup din trupul tău (fiu al omului)“.

Creștinule! Există ceva pentru care te-ai dărui în totalitate? Există ceva pentru care ai fi dispus, inclusiv să mori, pentru a-l obține? Există ceva pentru care ai fi dispus să-ți dai și viața? Mântuitorul ne învață că fericirea înseamnă să te dăruiești în totalitate pentru o cauză dreaptă, pentru o persoană. Fericirea înseamnă să te dăruiești în totalitate. Începi să trăiești doar atunci când ai aflat o comoară pentru care ai fi dispus inclusiv să mori! Multe persoane nu se dăruiesc: dacă vorbești cu ele, niciodată nu îți arată ce au în interiorul lor. Altora, le este frică să se implice, să se lupte pentru ceva măreț, frumos. Unele persoane se scuză: “Este prea greu pentru mine“.

Când vorbești cu alții, ce le dăruiești? Mulți oameni pe care îi întâlnești nu îți transmit nimic, decât numai aceleași discuții plictisitoare. Nu se deschid, nu-și comunică problemele, sentimentele. Par niște statui de piatră… Și între soț și soție? La ce le folosește să se unească trupește, dacă nici măcar nu își vorbesc, nu se deschid unul față de altul și nu-și spun reciproc părerea, sentimentele? Putem spune că “stăm împreună” pentru că realizăm multe lucruri împreună, dar nu suntem în comuniune; doar vorbim unul cu altul, dar inimile noastre nu se întâlnesc, nu-și vorbesc și nu se privesc…

Câtă dreptate avea un tată când se adresa fiului său, chiar dacă mulți părinți din zilele noastre sunt incapabili să ajungă la acest nivel de maturitate: “Darul cel mai mare pe care eu ca și tată ți-l pot da, o, fiul meu, nu sunt banii mei, nici numele meu faimos, nici averile mele, nici o poziție socială bună… Darul adevărat este atunci când îți dăruiesc ceea ce eu sunt în interiorul meu, partea mea cea mai adevărată; însemnă că-ți dau sufletul meu, neclaritățile mele, fricile mele, dar și curajul meu. Pentru că dacă îți dau multe lucruri, dar nu mi te dăruiesc pe mine, tu nu mă vei cunoaște niciodată, nu mă vei putea purta în inima și în sufletul tău…”. Dar, dacă un părinte nu are nimic bun în interiorul său pe care să-l dea copiilor săi? Dacă un părinte nu știe să-și arate sentimentele? Dacă un părinte nu simte iubire pentru familia sa?

Iubiților! Isus nu ne-a lăsat nici un bun material: casă, pământ, nici măcar o doctrină, o regulă. Isus ne-a lăsat inima Sa, sufletul Său, Spiritul Său și asta-i tot! Dacă un om nu poate să-și dăruiască sufletul său, partea cea mai intimă a sa, dar și cea mai adevărată, de fapt nu lasă nimic în urma sa. În acest sens, viața este dreaptă, deoarece ne răsplătește exact cum noi o respectăm. Dacă ne dăruim puțin și ea ne va da puțin.

Ilie, un om de 37 de ani, se ocupa cu eliberarea băieților din închisorile teroriștilor “favelas“. Într-o zi aceștia au venit în casă la el și l-au ucis. Mama sa, văzându-l grav rănit îi zise: “Ti-am spus, de ce te-ai împotrivit acelor bandiți?” “Mamă, am trăit 37 de ani pe lume și i-am trăit din plin! Mă bucură modul în care mi-am trăit viața. Lasă-mă să plec în pace“. Și astfel muri. Unii oameni trăiesc 90 de ani, dar câți dintre acești ani trăiesc din plin? A trăi, înseamnă a te dărui, a-ți folosi puterile pentru o cauză bună, pentru ceva măreț, asta este fericirea! Isus ne dăruiește în Împărtășanie trupul Său, la fel cum s-a dăruit atunci când era pe pământ, pentru ca adevărul să triumfe, ca să-l elibereze pe om, să-i transmită acestuia, puterea lui Dumnezeu, la fel ni se dă și nouă, lăsându-Se mâncat sub chipul pâinii și al vinului.

Se spune că erau doi soți care continuau să se iubească din clipa căsătoriei lor. Erau săraci, dar fiecare știa că celălalt avea în suflet o dorință încă nerealizată: el avea un ceas de aur și dorea să-și cumpere pentru el o curea de aur; ea dorea un pieptene de perle, pe care să-l pună în părul ei. Trecură anii și ei continuau să viseze. La a zecea aniversare a căsătoriei lor, soțul o vede pe soția sa că-i vine în întâmpinare, cu surâsul pe față, dar fără părul ei frumos. “Ce ai făcut?” Soția deschise pumnul și-i arătă cureaua de aur pentru ceasul său. “L-am vândut, ca să-ți cumpăr acest cadou”. “Eu am vândut ceasul, ca să-ți cumpăr ție pieptenele mult dorit”. Și se îmbrățișară, fără să mai aibă nimic, săraci, dar bogați în dragoste, unul pentru altul. Tu ce dăruiești persoanelor de lângă tine?

Mai avem un aspect legat de “spălarea picioarelor”: Isus se apleacă înaintea noastră, ca să ne spele picioarele tuturor. Isus dorește să fim conștienți de durerea pe care o avem în sufletele noastre, de rănile din inimile noastre. El știe că ne închidem în noi ca să nu mai suferim, dar făcând astfel, închidem ușa înaintea iubirii lui Dumnezeu și nu-I permitem să ne vindece… De fapt, Isus spune: “Lasă-Mă să te iubesc“. “Merit eu?” “Nu“… De fapt, dacă nu te spovedești și nu-i permiți preotului să-ți “spele picioarele”, cum îi poți permite Domnului să-ți ierte păcatele? “Într-adevăr că nu meriți, dar Eu nu te iubesc pentru că tu meriți. Te iubesc pentru că ești trup din trupul Meu și sânge din sângele Meu“. “Te iubesc pentru că ești fiul Meu, fiu al lui Dumnezeu și nu pentru că meriți“, ne spune Domnul. De fiecare dată când ne împărtășim, El ne repetă cuvintele de mai sus. Astfel și eu, de fiecare dată când îl slujesc pe cineva trebuie să-i spun: “Îți vreau binele, nu pentru că aștept vreun favor de la tine. Îți vreau binele, pentru că țin la tine“, deoarece, atunci când ajut pe cineva sau când permit cuiva să mă ajute, îl las pe Domnul să mă invadeze cu iubirea Sa.

Un om povesti prietenului său: tatăl meu mi-a spus să fiu atent și să nu intru în unele cluburi, discoteci din oraș. Eu l-am întrebat: “De ce să nu intru, tată?” “Pentru că ai vedea lucruri pe care niciodată un om nu trebuie să le vadă“. Acest fapt m-a făcut curios și cu prima ocazie am intrat într-o discotecă. “Și ai văzut lucruri pe care nu ar fi trebuit să le vezi?“, întrebă prietenul. “Clar“, răspunse omul, “l-am văzut pe tatăl meu“. Pruncii noștri ne văd, chiar dacă noi, de multe ori, nu dorim să ne vadă.

Doresc să închei cu o epistolă pe care un adult a scris-o mamei sale, cu ocazia împlinirii vârstei de șaptezeci de ani:

Când credeai că nu te priveam, tu ai lipit cel dintâi desen al meu pe frigider și eu aș fi dorit să stau acasă să continui să desenez, ca să-ți fac pe plac. Când credeai că nu te vedeam, tu ai dat de mâncare pisicii mele și astfel eu am învățat că trebuie să am grijă de lucrurile mele (să fiu responsabil). Când nu te așteptai să te privesc, tu ai făcut un tort, cu ocazia zilei mele de naștere și atunci am înțeles că bucuriile mari pot fi provocate de lucruri simple, dar și că lucrurile simple pot fi speciale. Când credeai că nu te priveam, te-ai rugat și astfel eu am început să cred în Dumnezeu, cu care întotdeauna am putut să vorbesc… Fără să mă vezi, am văzut cum lacrimile curgeau din ochii tăi și atunci am învățat că uneori, lucrurile pot să ne rănească, dar că plânsul ne poate face bine. Dacă am văzut că ție îți pasă de mine… eu am început să fiu mai responsabil, să fiu eu însumi. Am văzut tot ceea ce ai făcut pentru mine, chiar dacă tu credeai că nu văd și chiar dacă nu ți-am spus-o. Dar… mulțumesc pentru tot și pentru că exiști, mamă“.

Isus își dăruiește viața din iubire. Diavolul îi propune lui Iuda să-L “dăruiască” dușmanului pe Isus. Iuda ne arată că aceia care nu acceptă logica lui Dumnezeu, pretind să cumpere sau să vândă iubirea, pe bani. Însă Isus se ridică de la masă și începe să spele picioarelor tuturor ucenicilor, inclusiv pe cele ale trădătorului. Prin acest gest, Isus este atent la nevoile altora și se apleacă să le îndeplinească! Oare înțelegem care sunt lucrurile de care cei din familia noastră au nevoie? Isus ne-a poruncit ca să-I urmăm exemplul, arătându-ne că metoda Sa de evanghelizare este cea mai eficientă, chiar decât toată teoria… Isus i-a iubit până la capăt, pe ai Săi, arătându-ne că iubirea nu impune reguli sau condiții. Isus ne arată o iubire care permite să fie trădată, prinsă, condamnată și ucisă. O iubire care nu ne cere tribut, socoteală, răsplată… ci doar să o slujim.

Fraților! Creștinismul este singura religie din lume care crede într-un Dumnezeu care se “apleacă” peste oameni… vine la ei ca să-i slujească (prin gestul spălării picioarelor) și-i acceptă, în ciuda tuturor trădărilor și nerespectărilor Alianței. Isus ne arată iubirea Sa infinită și ne cere să facem la fel ca și El, pentru că aceasta este condiția pentru ca să rămânem uniți cu El. Amin.

Ritul bizantin