Start > Ritul latin > Duminica a 3-a de peste an Ciclul C (lectio divina)

Duminica a 3-a de peste an Ciclul C (lectio divina)

6 February 2010
1,073 afișări

Autor: FSC
Copyright: FSC
Duminica a III-a de peste an (Anul C)

TEXTUL BIBLIC: Luca 1,1-4; 4,14-21

1

1-4 Mai mulți au încercat deja să alcătuiască o relatare a faptelor care s-au petrecut printre noi, așa cum ni le-au transmis cei care, de la început, au fost martori oculari și au devenit slujitori ai cuvântului.

După ce m-am informat cu grijă asupra tuturor faptelor, chiar de la început, m-am hotărât și eu, scumpul meu Teofil, să scriu pentru tine o expunere ordonată, ca să te convingi de trăinicia învățăturii pe care ai primit-o.

4

Isus își începe lucrarea

14-15 Isus, împins de puterea Duhului Sfânt, s-a întors în Galileea și s-a dus vestea despre el în tot ținutul dimprejur. Învăța în sinagogile lor, slăvit fiind de toți. 16 Apoi a venit la Nazaret, unde fusese crescut și după obiceiul său, a intrat într-o zi de sâmbătă în sinagogă și s-a ridicat să citească.

17 I s-a dat cartea profetului Isaia. Deschizând cartea, a găsit locul unde era scris:

18 «Duhul Domnului este asupra mea,

el m-a sfințit prin ungere

ca să vestesc săracilor evanghelia,

m-a trimis să vindec pe cei zdrobiți cu inima,

să propovăduiesc celor prinși în război eliberarea

și celor orbi vederea, să dau celor asupriți libertatea

19 și să vestesc anul de îndurare al Domnului».

20 Închizând cartea și dând-o slujitorului, s-a așezat, iar ochii tuturor din sinagogă era ațintiți asupra lui. 21 Atunci a început să le spună: «Aceste cuvinte ale Scripturii pe care le-ați auzit acum s-au împlinit astăzi».

1 – LECTURA

Ce spune textul?

Piste pentru lectură

Dragi prieteni:

În această duminică începem lectura semi-continuă a Evangheliei după sfântul Luca în Ciclul C al Liturgiei Bisericii. Ni se prezintă un text care combină două relatări bine diferențiate. De fapt, ambele părți aparțin la capitole și contexte foarte diferite:

- Versetele 1-4 din capitolul 1: Prologul Evangheliei după sfântul Luca.

- Versetele 14-21 din capitolul 4: Începutul activității publice a Domnului.

În prolog, Luca se adresează unui anume “Teofil”. Nu știm dacă este un personaj real istoric din timpul lui sau dacă este o formă literară pentru a-i include pe toți cititorii din toate timpurile. Teofil, care înseamnă “iubiți de Dumnezeu” sau “cei care-l iubesc pe Dumnezeu”, am fi fiecare dintre noi ca și cititori ai Evangheliei Domnului nostru. Este interesant de observat obiectivul lui Luca atunci când scrie evanghelia sa: mai întâi afirmă că alții au făcut asta deja anterior; în al doilea rând, el se hotărăște să studieze cu atenție ceea ce s-a întâmplat cu Isus din Nazaret, pentru a pune asta în scris și a-l face cunoscut pentru ca să se cunoască adevărul. Există în Luca un adevărat și remarcabil efort istoric. Ceea ce s-a întâmplat nu este o fabulă sau o poveste fantastică, ci este istorie, istorie reală și concretă. Luca povestește toate în Evanghelia sa și în cartea Faptele Apostolilor.

În prima parte a capitolului 4 ni se relatează ispitirea lui Isus în deșert. După această întâmplare se situează partea a doua a textului de astăzi: Isus începe misiunea sa, activitatea sa publică printre oameni… Cum face asta? Se întoarce în Galileea și începe să învețe în toate sinagogile. Lumea îl cunoaște în fiecare zi mai mult. Într-o zi se întoarce la Nazaret și în zi de sâmbătă, stând în sinagogă, citește textul profetic din Isaia care ni se prezintă astăzi.

Până aici nimic deosebit. Era obișnuit ca bărbații adulți să poată citi în celebrarea de sâmbătă. Interesantul apare atunci când Domnul închide cartea. Toți așteaptă să vadă ce anume va “predica”. În acest moment și cu puține cuvinte Isus ratifică misiunea sa: “Aceste cuvinte ale Scripturii pe care le-ați auzit acum s-au împlinit astăzi”. Își aplică sieși profeția pe care tocmai a citit-o și proclamat-o. Domnul este realmente Mesia care îl are pe Duhul Sfânt, care a fost ales și trimis pentru a duce săracilor vestea cea bună, pentru a vesti celor închiși libertatea și celor orbi vederea, pentru a-i răscumpăra pe toți cei care sunt maltratați și, în definitiv și ca sinteză, pentru a vesti că El este Mântuirea care toți așteptau.

Pentru a ține cont: Autorul celei de-a treia evanghelii, al Evangheliei după sfântul Luca, continuă istoria sa teologică într-o a doua scriere, un al doilea volum care este cartea Faptele Apostolilor. Merită de comparat “prologurile” ambelor scrieri pentru a observa cu claritate această afirmație.

Alte texte biblice pentru a confrunta: Fap 1,1-2; Mt 4,12-17; Mt 13,53-58; Is 61,1-2.

Pentru a continua aprofundarea acestor teme se poate vedea într-un dicționar biblic cuvântul “Eliberare, a elibera, libertate, liber”.

Întrebări pentru lectură

- Câte părți are textul de astăzi?

- Cum se poate împărți?

- Cui îi este adresat?

- Cine este acest “Teofil”?

- Ce-i comentează Luca lui Teofil?

- Ce pretinde să facă Luca prin Evanghelia lui? Pentru ce o scrie?

- Este prima scriere despre Isus sau se pare că deja se cunosc altele?

- Ce face Domnul după evenimentul ispitirilor în deșert?

- Ce face în mod concret atunci când se află în Galileea?

- Cum reacționează oamenii?

- Ce fac ei de obicei sâmbetele?

- Ce profet este invitat Isus să citească într-una din aceste sâmbete?

- Ce spune textul din profetul Isaia?

- Ce va face Duhul lui Dumnezeu?

- Pentru ce îl alege și-l trimite pe “profet”?

- Cum se sintetizează toată misiunea “profetului” prezentată în acest text din Isaia?

- Pentru Isus: cine este acest “profet” care este ales și care are o misiune de împlinit?

- În ce formă Domnul își aplică profeția vestită în Isaia?

2 – MEDITAȚIA

Ce-mi spune? Ce ne spune?

Întrebări pentru meditație

- Mă identific eu cu “Teofil”?

- Mă simt un “favorizat al lui Dumnezeu” și sunt unul din cei care-l “iubesc pe Dumnezeu”?

- Descopăr eu că sfântul Luca îmi cere astăzi să-mi povestească tot ceea ce s-a întâmplat în privința lui Isus?

- Caut să-mi fundamentez credința în adevărul istoric esențial pe care mi-l relatează Cuvântul lui Dumnezeu?

- Studiez cum trebuie adevărurile de credință pentru ca ele să fie solide în viața mea și în inima mea?

- În viața mea zilnică mă las inundat “de puterea Duhului lui Dumnezeu”?

- Îl las pe Isus ca să mă învețe?

- Caut să-l cunosc pe Isus și învățătura lui?

- Îl redescopăr în fiecare zi pe Domnul ca Mesia cel ales și trimis de Dumnezeu?

- Cum pot să vizualizez astăzi că Isus realmente vine să aducă săracilor vestea cea bună, să-l elibereze pe cel închis, să dea vederea celui orb și să-i răscumpere pe cei care sunt maltratați în diferite forme?

- Ce implică pentru mine astăzi fraza: “Acesta este timpul pe care Dumnezeu l-a ales pentru a ne da mântuirea”?

- Ce trezește în mine siguranța și prezența lui Isus când afirmă că s-a împlinit scriptura pe care a proclamat-o?

- Caut să particip la misiunea lui Isus fiind eu însumi, în ciuda limitelor și păcatelor mele, cel care se interesează de cei săraci, de cei închiși, de cei orbi și de cei maltratați?

3 – RUGĂCIUNEA

Ce-i spun? Ce-i spunem?

Pentru a ajuta la trezirea răspunsului rugăciunii vă prezentăm un text din Documentul Conclusiv de la Aparecida care face referință la textul nostru biblic:

APARECIDA 152. Isus ne-a transmis cuvintele Tatălui său și Duhul este cel care amintește Bisericii cuvintele lui Cristos (cf. In 14,26). Deja, de la început, discipolii au fost formați de Isus în Duhul Sfânt (cf. Fap 1,2); în Biserică, este Învățătorul interior care conduce la cunoașterea adevărului total, formând discipoli și misionari. Acesta este motivul pentru care ucenicii lui Isus trebuie să se lase conduși în mod constant de către Duhul Sfânt (cf. Gal 5,25), și să-și însușească pasiunea pentru Tatăl și pentru Împărăție: să vestească săracilor Vestea cea Bună, să-i vindece pe cei bolnavi, să-i mângâie pe cei întristați, să-i elibereze pe cei închiși și să vestească tuturor anul de îndurare al Domnului (cf. Lc 4,18-19).

Acest număr din Documentul pe care l-am prezentat se află într-o parte care se denumește “Animați de Duhul Sfânt”. Toată reflecția se învârte în jurul acțiunii Duhului Sfânt în inima și în viața discipolului misionar.

4 – CONTEMPLAȚIA

Cum interiorizez mesajul? Cum interiorizăm mesajul?

Pentru contemplație căutăm astăzi vreo frază care să ne permită să sintetizăm tot ceea ce am meditat în primii trei pași. Dăm câteva exemple cu verbul “a vrea”:

- Vreau să continuu să cunosc mereu adevărul Evangheliei…

- Vreau să fiu realmente un adevărat Teofil…

- Vreau să-l cunosc profund pe Isus…

- Vreau împreună cu Isus să vestesc săracilor, celor închiși, celor orbi și celor maltratați vestea cea bună…

- Vreau să trăiesc timpul ca spațiu de mântuire…

5 – ACȚIUNEA

La ce mă angajez? La ce ne angajăm?

Propunere personală

- Să întăresc formarea mea personală pentru a cimenta bine credința pe care Domnul mi-a dăruit-o. Să încerc apoi lecturi adecvate sub îndrumarea cuiva care este pregătit.

Propunere comunitară

- Căutați împreună cu grupul vostru o angajare concretă de slujire și/sau evanghelizare față de cei săraci, închiși, orbi sau maltratați. Încercați să fie în propriul loc sau ambient de viață. Poate să fie o activitate punctuală sau, uneori mai bine, susținută în timp.

Ritul latin